Blog Laura Ciuhu

Dar exista acest Mos ? Si oare cum arata el?!...
Daca, la inceputurile sale, el era un personaj imbracat obligatoriu in rosu (culoarea parintelui sau comercial, Coca-Cola), cu ceva ani in urma au reusit sa se mai infiltreze si unii de culoare verde (stilul in trend-ul Eco), iar recent, o reclama a inceput promovarea chiar a Mosului Mov!?...
Pentru oamenii de afaceri insa nu culoarea cred ca este importanta, ci personajul tapetat cu respectiva culoare si ceea ce le-ar putea aduce el. Iar personajul care cred ca ar intruni sufragiile unanime ale intreprinzatorilor ar fi insusi Guvernul Romaniei.
Presupunand, deci, ca, dupa 26 de ani de asteptari, antreprenorii romani vor fi in sfarsit gratificati si ei, cam ce cadouri le-ar putea aduce Guvernul proaspat inscaunat?
Pai, in primul rand, mult visata relaxare fiscala; ar fi gura de oxigen asteptata de orice om de afaceri, oriunde in lume, dar cu atat mai abitir intr-un mediu de afaceri sufocat de povara fiscala. Apoi, intreprinzatorii si-ar dori ca – in ciuda varstei inaintate exhibata in mod traditional de catre Mos – tanarul guvern jucand acest rol sa aiba taria fizica si morala sa reziste presiunilor declansate de bombele sociale plantate de politicieni in perspectiva anului electoral care sta sa inceapa.
Una dintre ele ar fi salariul minim pe economie; in timp ce in economiile avansate acesta a fost conceput drept instrument de protectie impotriva exploatarii segmentului inferior al resursei umane, fiind calculat in functie de productivitatea muncii, pentru Executivul Romanesc el reprezinta tot un instrument, dar unul electoral, aruncat din pix. Scutul social imaginat in democratiile avansate se transforma, astfel, intr-o noua frana in dezvoltarea libera a afacerilor care trebuie sa asigure echilibrul economic al societatii.
Ce le-ar aduce intreprinzatorilor aceasta mita electorala? Mai intai, i-ar obliga fie sa intre in clandestinitate (sa plateasca la negru), fie sa concedieze o parte a oamenilor, fie sa converteasca sau sa angajeze cat mai multi pe minim. In toate cele 3 variante, toti actorii implicati – statul, angajatorii si angajatii – platesc nota de plata a ignorantei politicienilor si a foamei lor de putere.
A fost nevoie de o tragedie nationala care sa-i scoata, pentru moment, din aceasta goana paguboasa dupa voturi, aducandu-ne un guvern de tehnocrati; iata de ce Mos Craciunul din acest an s-ar putea sa le aduca oamenilor de afaceri nu doar cadouri otravitoare, ca de obicei, ci chiar unele cu adevarat benefice pentru firmele lor. Aceasta speranta este alimentata si de faptul ca un Mos Craciun format din atatia ministri, cum s-ar spune, unul colectiv (un atribut sinonim, din pacate, cu locul tragediei), este format din oameni priceputi in ale afacerilor si managementului.
Si pentru ca anul viitor, pe vremea aceasta, s-ar putea sa ne intoarcem la traditionalul guvern politic sub mantia Mosului, sa ne punem sperantele in mosul nostru tehnocrat care sa ne lase si pe noi – oamenii de afaceri – sa respiram putin aer de capitalism autentic.
Sarbatori Fericite!

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 decembrie 2015 - 15 februarie 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Joi, 03 Decembrie 2015 15:21

Angajati fericiti = angajator fericit

Fericire... ceva dupa care alergam cu totii, toata viata, fara ca cineva sa o poata defini definitiv, desi toata lumea a incercat sa o surprinda macar, intr-un anumit moment al vietii; in ciuda tuturor incercarilor, nimeni nu o poate caracteriza ori descrie intr-un fel care sa multumeasca pe toata lumea, iar cauza este una cat se poate de simpla: exista tot atatea fericiri cati oameni fiinteaza pe pamant la un moment dat; iar daca la aceasta adaugam si faptul ca, in viata fiecaruia, exista tot atatea oportunitati de a intalni fericirea cate secunde traieste, este evidenta si cauza nefericirii celor care esueaza in incercarea de o tintui, ca si cum ar fi o insecta intr-un insectar.
Si totusi, chiar daca putini dintre noi pot afirma ca sunt fericiti, toti avem dreptul sa ne cautam fericirea, oricand si oriunde ne-am afla. Acest drept, aproape necunoscut noilor generatii, a fost dat uitarii dupa ce a fost proclamat – prima si ultima oara – la 4 iulie 1776 de catre unul dintre cei mai de frunte Parinti Fondatori ai Statelor Unite, Thomas Jefferson, in Declaratia de Independenta. Acest document monumental al gandirii politice americane, considerat piatra de temelie a democratiei moderne, care a stipulat Cautarea Fericirii (The Pursuit of Happiness) ca drept intrinsec al fiintei umane, alaturi de celelalte doua drepturi – la Viata si la Libertate –, a facut parte din triada filozofica a drepturilor naturale pe care s-au construit toate documentele filozofiei politice ulterioare, chiar daca ea nu a mai aparut astfel stipulata in niciun document oficial de atunci incoace, nici macar in Constitutia Statelor Unite, la baza careia a stat.
Multi s-au intrebat – iar altii continua, nelamuriti, sa se intrebe si azi – de ce aceasta omisiune? Ei bine, cauza principala rezida in chiar motivele pe care le-am expus la inceput: daca dreptul la viata si la libertate sunt evidente, concrete, deci protejabile legal, dreptul de a cauta fericirea nu ar fi avut cum sa fie formulat intr-un text de lege; in marea lor intelepciune, Parintii Fondatori au realizat ca – in ciuda faptului ca celelalte doua drepturi nu au niciun sens fara cel de-al treilea – ar fi o utopie sa incerce a-l transpune intr-un text legal. Cum ar putea suna o lege care ar sanctiona nerespectarea dreptului de a cauta fericirea?... care ar fi criteriile dupa care s-ar stabili vinovatia ?... dar cele luate in calcul la cuantumul pedepsei?!
Si totusi, acest drept – azi nestipulat in mod legal – este motorul existentei noastre, inclusiv al afacerilor. Zicala si maine este o zi s-a nascut din speranta ca, in permanenta, exista sansa unei realizari care macar sa ne intretina, daca nu sa ne satisfaca nazuinta naturala catre fericire. Iar cine se aventureaza in domeniul afacerilor trebuie sa tina seama de aceasta realitate subiectiva, raspunzandu-i in mod adecvat, prin actiuni obiective, bine gandite si directionate in acest sens. Continuand, ma intreb: cati dintre angajatori stiu ca, in temeiul obtinerii unui profit, dupa investitia in ei insisi urmeaza cea in proprii angajati?... si cati dintre ei au si tenacitatea si consecventa de a aplica in practica aceasta formula a unui profit sigur?
Dupa ce, in deschidere, am creionat cadrul general in care trebuie plasat subiectul nostru – si pentru ca subiectul fericirii este atat de vast incat nu doar spatiul acesta nu-l poate cuprinde, dar nici macar mintea omeneasca nu o poate face – am ales sa-l restrang la aspectul care ne intereseaza: cautarea fericirii prin afaceri, unde desi, aparent, pe baricade diferite – angajatorii si angajatii sunt legati ombilical de factorul comun numit profit, care depinde de cat de fericiti sunt cei care-l produc.
Evident, nu este nici usor, nici foarte simplu; managerierea fericirii angajatilor te poate face sa te simti ca un jucator de blackjack: ca si in jocul de ruleta, tu – in rolul metaforic de dealer – trebuie sa scrutezi cu atentie ce este pe masa si „sa faci jocurile” in consecinta. Bineinteles, vei incerca sa-ti protejezi pariurile, dar nici angajatii tai nu sunt dispusi sa piarda, desi sunt constienti ca, daca pariaza prea sus, risca sa fie scosi din joc.
Cine castiga dupa ce cartile au fost impartite?!
Reputata publicatie Harvard Business Review considera ca sansele de a supravietui concedierilor apartin echipelor mai joviale, celor care contribuie la mentinerea unei atmosfere mai prietenoase si mai relaxate in cadrul companiei. Potrivit unui alt studiu, publicat in The Academy of Management Journal, in perioade de restriste economica, angajatorii beneficiaza de o scadere a ratei absenteismului; pe de alta parte, creste numarul angajatilor nemultumiti, dezamagiti si, in consecinta, neconectati la spiritul de efort al companiei; iar aceasta are un impact negativ asupra productivitatii. La cele de mai sus se adauga si faptul ca lucratorii cei mai valorosi tind sa valorifice oportunitatile oferite de alte companii care le satisfac nevoile intr-o mai mare masura (conform observatiilor efectuate de catre cei de la Cornell University, New York).
Indiferent daca bursele merg in sus sau in jos, angajatorul poarta raspunderea protejarii propriului sau capital uman. In paralel cu inlaturarea celor care franeaza mersul afacerii, el trebuie sa cultive o forta de munca multumita si, in consecinta, dedicata. Dupa cum spune o expresie populara, satisfactia locului de munca apara angajatii impotriva visarii la pasuni mai verzi, in timp ce dedicatia si loialitatea propulseaza angajatii sa performeze peste asteptarile normale. La schimb, afacerea beneficiaza de o satisfactie a consumatorului mai mare, mai putine fluctuatii in randul personalului angajat si o rata de profitabilitate mai ridicata.

Consider utila o serie de 10 sfaturi care ilustreaza faptul ca a-ti face angajatii fericiti nu include neaparat semnul $, ci, mai degraba, stimulente intangibile, care produc rezultate concrete si care-ti stau la indemana. In aceasta editie le prezint pe primele doua:
1. Ofera optiuni pentru lucru flexibil
Cultura lucrului la birou de la 9 la 5, care s-a dezvoltat in secolul trecut, se pare ca se apropie de sfarsit. Desigur, este de asteptat ca oamenii sa munceasca in continuare cele 40 ore pe saptamana si sa finalizeze proiecte la data limita stabilita, dar ei nu mai sunt tintuiti intr-un scaun de birou. Dispozitivele mobile si retelele fara fir permit angajatilor sa poata executa lucrul in mod virtual oriunde. Acest factor introdus de revolutia tehnologica a ultimului deceniu a declansat o tendinta crescatoare in afacerile care ofera optiuni de munca flexibile. Aceasta include orice, de la lucrul acasa la saptamana de lucru comprimata sau un timp prelungit de concediu.
Facultatea de Drept de la Georgetown University si Sloan Foundation au lansat initiativa Workplace Flexibility pentru a dezvolta un program de politici publice care sa promoveze optiunile lucrului flexibil. Potrivit cercetarilor acestei initiative, 80% din angajati ar aprecia mai multe optiuni de lucru flexibil, iar 90% dintre cei deja inrolati intr-un astfel de program au marturisit ca o astfel de masura le-a usurat sarcina de a echilibra balanta munca-viata privata.
Corporatia Best Buy exemplifica aceasta schimbare catre programarea flexibila a muncii; astfel, compania din Fortune 100 s-a reorientat in 2002 catre un plan denumit Work Just for Results (munca doar pentru rezultate), care permitea angajatilor sa-si fixeze propriul program de lucru, cat timp isi terminau treaba la timp. Din acel moment, departamentele corporatiste implicate in programul respectiv au inregistrat o productivitate sporita cu 35% (sursa: Brandon).
2. Comunica in mod deschis si onest
De cele mai multe ori, diferenta intre un manager mediocru si unul eficient se reduce la comunicare. In mod specific, lipsa de transparenta dinspre birourile executivilor catre angajatii cu pozitii mai joase atinge inima problemei. Am putea lua ca exemplu rezultatele unui sondaj de opinie privind satisfactia la locul de munca in randul agentiilor federale americane in 2009 (inclusiv marile agentii NASA, the State Department, Homeland Security si Transportation Department): mai putin de jumatate din cei 212.000 de angajati intervievati au declarat ca sunt satisfacuti de managementul departamentelor in care lucrau. Nuclear Regulatory Commission, care a avut cei mai multumiti angajati in sondaj, a atribuit succesul acesta abilitatilor de comunicare ale celor mai populari si mai in varsta lideri din managementul superior. Acest aspect a devansat ca importanta, in ochii angajatilor federali, salariul si beneficiile.
Totusi, raspunderea unei comunicari eficiente nu revine in exclusivitate sefilor executivi; cercetarile in domeniul antreprenoriatului subliniaza in mod repetat importanta rolului jucat de catre managerii de mijloc in construirea unui raport onest si deschis cu angajatorii. As zice ca ei sunt liantul antreprenorial, cei care sudeaza nivelurile intre ele, de la varf la baza. Actiunea aceasta merge dincolo de simpla regurgitare a liniei trasate de companie, pe care angajatii o pot descoperi singuri, caci este evidenta precum un elefant pe aleea din fata casei.
Managerilor nu trebuie sa le fie teama sa raspunda la intrebari, mai ales la cele dificile, ei trebuind sa ramana onesti si deschisi cu privire la ceea ce gandesc si simt in legatura cu problemele ridicate prin acele intrebari; de asemenea, ei trebuie sa ramana cat se poate de simpli si pe intelesul tuturor celor care li se adreseaza, pentru a le explica si lamuri neintelegerile. Pe scurt, comunicarea reprezinta esenta angajamentului pe care lucratorii si-l iau in fata angajatorului, o placa turnanta in activitatea ambelor parti. (continuarea in numarul viitor)

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 noiembrie - 15 decembrie 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Marti, 29 Septembrie 2015 13:45

Televizor sau... "Tembelizor"?!

In general, am folosit acest spatiu pentru a discuta pe marginea unor lucruri folositoare, incercand sa le inspir cititorilor mei o atitudine pozitiva; si asta pentru ca nu-mi place sa critic in maniera nihilista, ci doar in mod constructiv, venind si cu solutii.
Si totusi, mesajele pozitive se pot transmite si prin opusul lor; caci, ce s-ar fi intamplat daca parintii nostri – pe vremea cand deschideam ochii in viata – ne-ar fi laudat tot timpul, fara sa ne mai si dojeneasca de cate ori ne dedam la cele rele?
Iata ratiunea in virtutea careia am considerat necesar si util sa pasesc si pe cealalta baricada, cea a criticii; aceasta schimbare de macaz mi-a fost sugerata de metoda comunista a panourilor in oglinda Asa NU! – Asa DA!, instalate la intrarea in fabrici si uzine pentru a-i face de rusine pe codasi sau pe cei care nu respectau regulile si, pe de alta parte, pentru a-i stimula pe ceilalti in directia opusa.
Subiectul mi-a fost sugerat de insatisfactia provocata de involutia televiziunii, un proces cu un impact pe care-l consider – si nu doar eu – nefast asupra trairilor din interiorul comunitatii; mai precis, pe langa beneficiile aduse, Televizorul a avut si reactii adverse, asemanatoare celor despre care producatorii de medicamente ne previn in prospectul atasat flaconului respectiv; doar ca, spre deosebire de medicamente, unde se vorbeste despre reactii neprevazute si nedorite, fenomenul negativ al televiziunii s-a propagat prin control si dirijare, pe axa COMUNICARE – MANIPULARE – TEMBELIZARE. Astfel, se poate afirma ca involutia televiziunii – in calitatea ei de principal factor de influenta colectiva – a atras dupa sine involutia starii morale a lumii moderne.
In lungul sau drum de pe crengile copacilor pana in zgarie norii de azi, omul a inventat tot felul de lucruri care sa-l ajute, mai intai, sa supravietuiasca in lupta sa cu natura, iar mai apoi, sa-si satisfaca dorintele tot mai rafinate. Dar orice lucru inventat de om prezinta doua fatete care stau sub simbolul lumii in care el traieste: BINELE si RAUL. In functie de formarea sa in societate, omul poate alege sa foloseasca lucrul respectiv in doua modalitati: in ideea pozitiva in care acesta a fost inventat, aceea de a-l ajuta in construirea unei vieti mai confortabile, deci servind BINELE lui si al comunitatii, sau, intr-un mod deviant, servind RAUL. Cutitul inventat sa civilizeze maniera de hranire, dar folosit pentru savarsirea unei crime, sau computerul inventat pentru comunicarea mai rapida si eficientizarea lucrului, dar folosit la savarsirea unor infractiuni, sunt doar doua dintre cele mai des intalnite si evidente exemple de deturnari ale inventivitatii umane si a bunelor sale intentii; pentru ca, dupa ce un individ si-a stors creierul sa gaseasca o solutie la o problema de viata, a venit un altul din urma care a descoperit ca poate folosi aceeasi solutie intr-un alt scop.
Asa se explica si faptul ca cei care au constatat adevarul teoriei lui Freud conform careia oamenii actioneaza pe principiul turmei s-au gandit ca televiziunea este cel mai eficient mijloc de a-i manipula; dupa cum panica iscata la o bursa declanseaza isteria pe intreaga planeta, sau cea iscata de un incendiu intr-un cinematograf ori stadion impinge oamenii sa se imbulzeasca intr-o singura directie, tot asa mesajele transmise prin intermediul televiziunii – incepand cu reclamele comerciale si sfarsind cu mesajele politice – au avut darul, intr-un ritm mai lent, dar poate, chiar de aceea mai sigur, sa influenteze si chiar sa modifice comportamentul social.
RAUL care se exhiba in lumina zilei poate fi combatut; cel care se propaga in mod insidios si lent nu doare, nu se dezvaluie, nu provoaca nici un fel de neliniste; si, astfel, sfarseste prin a fi acceptat ca si cum ar face parte din normalul existentei noastre.
Desigur, omenirea nu ar fi fost afectata nici prea rapid si nici atat de profund daca RAUL s-ar fi propagat doar prin instrumente cu efecte individuale; ceea ce a dus la deformarea monstruoasa de azi a fost inventarea unor mijloace prin care s-a reusit infectarea colectiva cu acest virus, la nivel de comunitate. Iar unul dintre aceste lucruri cu dubla fateta – BINE/RAU, in functie de directia imprimata de catre cei care decid folosirea lui – este si Televizorul.
Si pentru a-mi argumenta formularea din titlu, voi incepe prin a reaminti aici inceputurile Televizorului din anii ’50. La vremea aceea, scopul propus si ovationat public a fost COMUNICAREA si, in mod special, stirile importante pentru vietile de zi cu zi ale oamenilor; astfel, sub aspectul predictibilitatii, el a constituit un factor de siguranta. Sub aspect social, Televizorul a avut un impact benefic, devenind chiar un factor unificator, prin starea de spirit pe care o insufla; si asta pentru ca, in utilizarea sa initiala, televizorul a raspuns unei nevoi sociale relevate de dezvoltarea comunitatii.
Multa vreme, Televizorul a parcurs traseul sau in paralel – si la concurenta – cu un fenomen social traditional: de cand se stiau, pentru a afla ce se mai intampla prin sat, oamenii se intalneau si-si comunicau noutatile: sistem cunoscut si sub numele de radio sant, care in limbajul femeilor devenea barfa; dar, cel mai important fenomen care se petrecea in aceste intalniri fata-n-fata era cel de socializare, era spiritul de vecinatate, de apartenenta si comuniune, de impartasire a unor valori unanim acceptate; iar prin el se propaga acea MORALITATE nescrisa care tinea loc de legi scrise si care era chiar mai puternica decat acestea in promovarea BINELUI, in general, dar mai ales a BINELUI COMUN.
In spatele efectului pozitiv, insa, in sfera nevazutului, s-a dezvoltat de-a lungul timpului un fenomen concurent, dar cu semn opus, extrem de nociv. Astfel, Televizorul a condus la izolarea individului, accentuata treptat de faptul ca activitatile prin care oamenii isi satisfaceau traditional nevoia de relaxare au fost descoperite in fata Televizorului. Mai mult, pe masura ce Televizorul a exploatat tendinta naturala de comoditate a fiintei umane, izolarea s-a accentuat, iar oamenii au inceput sa iasa tot mai rar din casa, ceea ce a dat nastere fenomenului de insingurare. Acesta a condus, treptat, spre stagiul urmator, cel al instrainarii – fata de vecini si comunitate – care s-a concretizat, in final, in tragismul social cunoscut sub fenomenul de dezradacinare, mai ales, daca a fost cuplat si cu relocarea din locul de nastere (prin plecare la studii, la munca, mutare la oras etc.); si, odata cu aceasta, eliberarea de sub imperiul coercitiv al moralitatii urbei.
Din atomi gravitand in jurul unui nucleu social avand ca fundatie moralitatea comunitatii, oamenii s-au transformat in niste atomi pierduti in spatiu, confuzi si debusolati in urma pierderii reperelor traditionale, gata sa adere la orice punct de atractie, acceptand orice fel de valori indesate pe gat, vizual ori auditiv.
Acest fenomen a fost speculat de mintile posedate de RAU, transformand Televizorul din utilul mijloc de COMUNICARE in principalul mijloc de MANIPULARE. Treptat – si fara a se sesiza devierea de la scopul initial – drumul Televizorului a involuat prin grija celor care stiau ca omul nu poate fiinta fara a fi ancorat intr-o entitate, fie ea grupul restrans al familiei, fie una largita, cu care impartaseste aceleasi valori. Spiritul de apartenenta a intrat deja in gena rasei umane, prin evolutia ei de la indivizii izolati fiecare pe creanga lui la statul-natiune de azi. Asa se si explica si efectul sanctionator, psihologic, pe care-l are inchisoarea asupra celor care nu realizeaza si nu pretuiesc bunul numit VIATA IN COLECTIVITATE. Spre deosebire insa de acestia, noi, ceilalti care parem a avea optiuni, suntem de fapt impinsi, indirect si imperceptibil – prin tot felul de mijloace care exploateaza tendinta naturala spre comoditate – inspre autoizolare si lejeritatea creierului; astfel, am ajuns sa acceptam de buna voie sa ne transformam spatiul in care ne ducem existenta intr-o celula, chiar daca unii si-o imagineaza a fi colivie aurita.
Televizorul a mai cuplat un efect nociv cu impact in modificarea practicii sociale: cel de lenevire a creierului uman. Acesta nu a mai fost nevoit sa munceasca pentru a se alimenta cu date noi, le-a luat gata mestecate de la Televizor.
Cei care au exploatat nevoia de apartenenta prin socializare a fiintei umane stiau ca omul se formeaza dupa modele; iata de ce ei au folosit acest instinct al mimetismului pe post de politica publica, servindu-ne modele lipsite de valoare, asa-zisele vedete care promoveaza subcultura si banii nemunciti; adica cele mai categorice impulsuri morale catre superficialitate si infractionalitate.
Dar manipularea nu aduce doar voturi, materializate in putere politica, ci si profit, adica putere economica; nu intamplator, cei care au facut averi (numai de ei stiute) au inceput sa acapareze mijloacele de manipulare in masa. Frumoasele idealuri de inceput ale educatiei prin televiziune au ramas deziderate, iar jungla a imbracat formele facile si tembelizatoare ale nenumaratelor programe ale televiziunii comerciale care dezvolta lejeritatea in gandire; daca mai adaugam si mentinerea intentionata a sistemului formal de educatie la un nivel deplorabil, nu ne mira faptul ca zicala dupa ce ca are capul mic, ii mai sta si creierul lejer in el se transforma, vazand cu ochii, in realitate.
Desigur, cei din spatele acestei actiuni de TEMBELIZARE care proceseaza mase umane pentru MANIPULARE au gasit si solutia de a se sustrage acuzatiilor: telecomanda sau optiunea apartine audientei!?; dar sa alegem din ce?... si cand?... dupa ce ne-am format in sensul dorit de cei care au nevoie de o populatie manipulabila – pentru ca ei sa detina puterea?!
La inceputul anilor ’90, in urma unei ample investigatii, s-a dezvaluit faptul ca toate marile mijloace media traditionale din Statele Unite erau concentrate, de fapt, in mainile a 3 mari grupuri de interese (cu cel de-al patrulea, reprezentat de Bill Gates si ai lui, anuntandu-se ca venind din urma, in mare viteza, pe baza de internet). Iar procesul de concentrare a mijloacelor de manipulare nu este specific Americii si nici limitat la aceasta; el s-a desfasurat in toate tarile si, mai nou, prin mijloace din ce in ce mai sofisti- cate, la nivel global.
Cat despre fata intunecata a internetului si consecintele sale dezastruoase asupra psihicului uman (declansand adevarate mutatii genetice) se pare ca au inceput sa se pronunte tot mai des sociologi, psihologi, educatori, psihiatri, legisti, biochimisti, neurologi etc. Tot mai multi incep sa vorbeasca despre cum internetul reuseste sa scoata la lumina RAUL din intunericul naturii umane: animalitatea scapata de sub controlul ratiunii; internetul produce reversarea unui proces de eforturi milenare pentru civilizarea instinctelor, eforturi care au constat nu doar in acoperirea acestor reminiscente primitive sub vesminte moderne, ci – mai ales – in educare.
In intuneric, in mediul anaerobic, colcaie speciile subdezvoltate biologic; si nu intamplator hotii prefera intunericul: doar la adapostul intunericului se pot petrece lucruri pe care lumina civilizatiei moderne le respinge, oripilata. Din acest punct de vedere, internetul reprezinta mediul ideal al manifestarii animalului din fiinta umana: nimeni nu-l cunoaste, nimeni nu-l vede! nu raspunde nici moral si, crede el, nici legal pentru faptele sale. Anonimatul internetului a dat frau liber manifestarilor primitive pe care eforturi colosale a sute de generatii reusisera sa le aduca in aria de subordonare a ratiunii.
In concluzie, cele trei fenomene care afecteaza individul – izolarea, lenevirea creierului sau si afundarea sa in negura protectoare a internetului – formeaza o combinatie letala pentru viata sociala; daca pana la aparitia Televizorului si a internetului sinuciderile reprezentau un fapt izolat, azi ele nu doar ca au intrat in cotidian, dar se pot si viziona in direct; pe vremuri, a merge la consult psihiatric – caci de psiholog nici macar nu se auzise – echivala cu a-ti pune o stampila de nebun pe frunte; azi ni se recomanda sa apelam la consiliere psihologica precum am merge la supermarket; iar depresia – considerata pe vremuri a fi un moft al doamnelor din inalta societate – a devenit un fenomen de masa, ceea ce a si condus la incadrarea ei in categoria bolilor cronice.
Intrebarea mea ar fi: pana unde mergem cu acest troc social prin care ne cedam trairile in schimbul eficientei tot mai ridicate?! Si, in mod cert, nu exista un singur raspuns, dupa cum nu exista un standard sau o limita legala prestabilita. Nu vad cum va reusi comunitatea sa supravietuiasca mergand in aceasta directie, in caz ca nu-si resuscita imaginatia colectiva pentru inventarea unui antidot.
De aceea, chiar daca spiritul existential al lui Sartre ori Camus nu mai egaleaza voga secolelor trecute (lasand la o parte ca putini isi mai acorda cateva minute pentru a reflecta asupra propriei lor existente), ma gandeam ca ar fi util acest subiect chiar ca tema de reflectie individuala; pentru ca, mai tarziu – cu intelepciunea varstei –, sa nu privim inapoi cu manie la o viata prea scurta pentru a fi irosita intr-o ametitoare si nebuneasca cursa contra cronometru. O viata in care ne intindem la maximum aspiratiile – intr-o gimnastica expansionista chiar peste limitele noastre biologice – in dorinta de a cuprinde tot mai mult si tot mai repede; de ce – in special, la tinerete – suntem tentati sa cedam calitatea pentru cantitate?... sa ne rapim singuri sansa de a ne desfata cu licoarea divina (numita viata), picatura cu picatura, rasturnand deodata intreaga carafa pe gat, chiar cu riscul de a o irosi si, in plus, a ne improsca pe fata si pe vesminte?!
Cu alte cuvinte: de ce am prefera mult si prost, in loc de putin si bun?!

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 septembrie - 15 noiembrie 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





In data de 21 septembrie 2015 s-au desfasurat evenimentele ocazionate de Ziua Nationala a Contabilului Roman, organizate de Filiala Bucuresti a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR). Anul acesta a fost cea de-a XI-a editie a acestei importante manifestari, iar tema aleasa a fost, de aceasta data, Profesia de expert contabil si contabil autorizat – o cariera de succes.
Societatea LARA SISTEM SOLUTIONS, pe care o reprezint cu mandrie, datorita intregii activitati desfasurate pe parcursul anului 2014 si datorita intrunirii tuturor criteriilor prevazute de reglementarile C.E.C.C.A.R., a fost distinsa cu un premiu la acest eveniment.
Prin aceasta importanta distinctie, companiei LARA SISTEM SOLUTIONS i se recunosc, inca o data, meritele si performantele profesionale de exceptie, iar faptul ca ea vine din partea specialistilor si autoritatilor in domeniu nu face altceva decat sa creasca si mai mult prestigiul acestei medalii. Sunt foarte bucuroasa ca activitatea noastra este apreciata nu doar de partenerii nostri, ci si de cei competenti in domeniu.
Traditional, C.E.C.C.A.R. motiveaza si rasplateste societatile de expertiza contabila si de contabilitate care au obtinut rezultate remarcabile in anul anterior, acordand, in fiecare an, diplome si alte distinctii, in cadrul Topului celor mai bune societati membre C.E.C.C.A.R.
Evenimentul s-a desfasurat la Teatrul Lipscani din Bucuresti, in paralel cu Forumul National al PMM, ajuns la cea de-a VI-a editie, care a avut tema PMM – factor activ in cadrul Strategiei Europa 2020.

  •  

Dim lights




Luni, 10 August 2015 16:38

Ce-ar fi Romania daca…?!

M-am gandit sa va propun un exercitiu de imaginatie, dar nu numai, deoarece unele raspunsuri le voi incerca tot eu, indraznind chiar sa le formulez intr-un sens cu potential de solutii; asta in eventualitatea in care vreunul dintre cei responsabili de haosul de dupa ‘89 ar fi muncit de astfel de ganduri.
Evident, o prima intrebare in acest mod virtual s-ar cuveni sa o adresez celor care ne conduc destinele, inclusiv pe cele ale afacerilor noastre.
Ce-ar fi daca – in loc sa fie preocupati doar de accederea la putere si pastrarea propriilor locuri – s-ar preocupa si de incurajarea mediului de afaceri? Pai, in primul rand, le-ar fi si lor mai usor sa guverneze: ar avea suficiente resurse pentru proiecte cu care sa impresioneze in mod real cetatenii... si nu doar inainte de alegeri, ci tot timpul; asta, in loc sa fie obligati sa faca doar promisiuni populiste pe care apoi sa nu fie in stare sa le onoreze, neavand de unde.
Ce-ar fi daca in promovarea in functii – de partid si de stat – s-ar aplica competentei si al meritelor personale? Evident, masurile luate de catre acesti specialisti nu ar mai fi lautaresti, adica dupa ureche, creand haos intr-o societate inca debusolata de o tranzitie fara de sfarsit.
Ce-ar fi daca deciziile – cel putin cele majore, care afecteaza mai multe domenii de activitate si un segment mai mare al populatiei – s-ar lua in mod transparent? Acestea ar trece prin filtrul opiniei publice, ramanand a fi aplicate doar cele utile si viabile, iar – in final – ar corespunde intereselor celor multi (nu doar unui grup restrans de interese).
Ce-ar fi daca s-ar respecta principiul dezvoltarii durabile, pe termen lung, asigurandu-se astfel predictibilitatea necesara oricarui business? Guvernantii nu ar mai fi nevoiti sa jongleze cu cifrele si sa ajusteze statisticile dupa interesele lor de moment, vanzand populatiei vise placute; cresterile de tot felul – pe care le tot anunta guvernul in ultimii ani – ar avea loc si in mod real si s-ar simti in mod concret si in buzunarele romanilor.
Ce-ar fi daca institutiile statului menite sa supravegheze si sa indrume afacerile nu s-ar mai transforma in instrumente de tortura (eventual, politice) folosite impotriva antreprenorilor? Ar rezulta acel mediu de afaceri prietenos dupa care alearga intreprinzatorii in toata lumea; nu intamplator se fac clasamente ale tarilor in functie de gradul de accesibilitate si favorabilitate pentru afaceri, acestea fiind primele criterii in luarea unei decizii de a investi.
Dar poate cea mai importanta intrebare ar fi Ce face, totusi, societatea civila?; pentru ca, peste tot in lume, este stiut ca statul este tinut in frau de catre societatea civila, incepand de la controlul civil al institutiilor militarizate (servicii speciale, armata, politie) si pana la atenta monitorizare a masurilor zilnice de catre asociatiile profesionale, in frunte cu media. Mai mult chiar, nu statul rezolva problemele sociale locale, de zi cu zi, ci comunitatea; si este firesc sa se intample asa, pentru ca a astepta ca statul sa rezolve aceasta parte – de fapt, cea mai importanta – a vietii noastre este ca si cum te-ai ruga in mijlocul desertului sa porneasca ploaia.
De aceea, fara initiative cetatenesti, prin care guvernantii sa fie adusi cu picioarele pe pamant si sa raspunda nevoilor reale, institutiile statului se vor confunda si dupa 25 de ani cu cladirile in care sunt amplasate.
Dar orice discutie este sterila si orice efort sortit esecului daca nu se incepe cu inceputul: functionalitatea Statului de Drept; iar pentru a ajunge la un asemenea rezultat trebuie mers chiar mai in profunzime, caci si justitia este determinata de un alt element, primordial in orice societate omeneasca, de cand a aparut ea pe pamant: educatia.
Calvarul de un sfert de secol in Romania este rezultatul legilor facute de oameni cu o educatie precara, de fatada, care sa satisfaca doar instinctele primare intovarasite ca factor comun al unor grupuri coagulate in jurul unor interese meschine.
Ce ar trebui sa posede cei chemati sa conceapa regulile jocului care stau la baza Statului de Drept?! Acea ratiune de stat emanata dintr-o viziune socio-psiho-filozofica necesara unei abordari pragmatice a mecanismelor democratice:
a. Natura Umana este un dat, unic si imuabil: ea a fost, este si va fi aceeasi; drept urmare, se manifesta in acelasi mod, indiferent de timp si loc, ori nationalitate, gen, credinta, culoare a pielii etc.
b. Natura Umana se compune din: Instincte si Ratiune; de modul in care Ratiunea – Scanteia Divina – ajunge sa stapaneasca Instinctele depinde gradul de civilizatie al comunitatii.
c. Comunitatea este rezultatul Ratiunii care i-a impins pe oameni sa coboare din copaci si sa iasa din grote pentru a se uni impotriva pericolelor naturale; apoi, au descoperit cu surprindere pericole si mai mari in interiorul propriei lor fiinte!... drept urmare, au fost obligati sa imagineze reguli si legi pe care si le-au autoimpus, pentru a co-exista.
d. Legile concepute de oameni pentru oameni – pentru a-si atinge scopul propus – trebuie, deci, sa tina cont de componenta si manifestarile naturii umane.
Mergand pe aceasta logica, ajungem la concluzia ca doar profesionalismul si/sau bunele intentii nu sunt suficiente; este nevoie de mai mult: de CARACTER!
Astfel, si nu intamplator, ajungem la EDUCATIE, factorul fundamental in formarea CARACTERELOR necesare asezarii comunitatii pe temelia statului de drept. Celor care de 25 de ani sunt preocupati, in exclusivitate, sa-si satisfaca orgoliile gaunoase de „reformatori intelectuali” ai educatiei cu simple masuri administrative – haotice si fara nici o viziune – le-as propune urmatoarea Filozofie a Educatiei: Puterea fara CARACTER e un blestem!
In anii ‘30, marele Nicolae Iorga argumenta necesitatea educatiei – nu doar a invatamantului – in Romania, intr-un discurs cu privire la viata politica din acea vreme, dar si prin prisma experientei acumulate de-a lungul timpului: Romania nu duce lipsa de bogatii naturale, ori calitati native ale oamenilor, ci de CARACTERE!
De la un timp, in nebunia utilitarismului facator de bani, combinat cu consumerismul impins pe gat populatiei prin toate mijloacele de ultima generatie, educatia formala a fost redusa la o simpla fabrica de diplome– in cel mai bun caz, insotite si de ceva cunostinte – care sa produca profit imediat, palpabil, fiind astfel transformata intr-un scop in sine.
Solutia: ar trebui sa redam educatiei nobila misiune de elevare a fiintei umane, cu scopul final de a forma Buni Cetateni prin care comunitatile sa prospere.
Doar in felul acesta se va realiza si in Romania nobilul deziderat propus concetatenilor sai de catre presedintele american Kennedy: acestia sa nu mai intrebe Ce poate face tara pentru ei?, ci, mai degraba, Ce pot face EI pentru tara?!.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iulie-august 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.






Pagina 4 din 15
Te afli aici: >