Blog Laura Ciuhu

Marti, 29 Septembrie 2015 13:45

Televizor sau... "Tembelizor"?!

In general, am folosit acest spatiu pentru a discuta pe marginea unor lucruri folositoare, incercand sa le inspir cititorilor mei o atitudine pozitiva; si asta pentru ca nu-mi place sa critic in maniera nihilista, ci doar in mod constructiv, venind si cu solutii.
Si totusi, mesajele pozitive se pot transmite si prin opusul lor; caci, ce s-ar fi intamplat daca parintii nostri – pe vremea cand deschideam ochii in viata – ne-ar fi laudat tot timpul, fara sa ne mai si dojeneasca de cate ori ne dedam la cele rele?
Iata ratiunea in virtutea careia am considerat necesar si util sa pasesc si pe cealalta baricada, cea a criticii; aceasta schimbare de macaz mi-a fost sugerata de metoda comunista a panourilor in oglinda Asa NU! – Asa DA!, instalate la intrarea in fabrici si uzine pentru a-i face de rusine pe codasi sau pe cei care nu respectau regulile si, pe de alta parte, pentru a-i stimula pe ceilalti in directia opusa.
Subiectul mi-a fost sugerat de insatisfactia provocata de involutia televiziunii, un proces cu un impact pe care-l consider – si nu doar eu – nefast asupra trairilor din interiorul comunitatii; mai precis, pe langa beneficiile aduse, Televizorul a avut si reactii adverse, asemanatoare celor despre care producatorii de medicamente ne previn in prospectul atasat flaconului respectiv; doar ca, spre deosebire de medicamente, unde se vorbeste despre reactii neprevazute si nedorite, fenomenul negativ al televiziunii s-a propagat prin control si dirijare, pe axa COMUNICARE – MANIPULARE – TEMBELIZARE. Astfel, se poate afirma ca involutia televiziunii – in calitatea ei de principal factor de influenta colectiva – a atras dupa sine involutia starii morale a lumii moderne.
In lungul sau drum de pe crengile copacilor pana in zgarie norii de azi, omul a inventat tot felul de lucruri care sa-l ajute, mai intai, sa supravietuiasca in lupta sa cu natura, iar mai apoi, sa-si satisfaca dorintele tot mai rafinate. Dar orice lucru inventat de om prezinta doua fatete care stau sub simbolul lumii in care el traieste: BINELE si RAUL. In functie de formarea sa in societate, omul poate alege sa foloseasca lucrul respectiv in doua modalitati: in ideea pozitiva in care acesta a fost inventat, aceea de a-l ajuta in construirea unei vieti mai confortabile, deci servind BINELE lui si al comunitatii, sau, intr-un mod deviant, servind RAUL. Cutitul inventat sa civilizeze maniera de hranire, dar folosit pentru savarsirea unei crime, sau computerul inventat pentru comunicarea mai rapida si eficientizarea lucrului, dar folosit la savarsirea unor infractiuni, sunt doar doua dintre cele mai des intalnite si evidente exemple de deturnari ale inventivitatii umane si a bunelor sale intentii; pentru ca, dupa ce un individ si-a stors creierul sa gaseasca o solutie la o problema de viata, a venit un altul din urma care a descoperit ca poate folosi aceeasi solutie intr-un alt scop.
Asa se explica si faptul ca cei care au constatat adevarul teoriei lui Freud conform careia oamenii actioneaza pe principiul turmei s-au gandit ca televiziunea este cel mai eficient mijloc de a-i manipula; dupa cum panica iscata la o bursa declanseaza isteria pe intreaga planeta, sau cea iscata de un incendiu intr-un cinematograf ori stadion impinge oamenii sa se imbulzeasca intr-o singura directie, tot asa mesajele transmise prin intermediul televiziunii – incepand cu reclamele comerciale si sfarsind cu mesajele politice – au avut darul, intr-un ritm mai lent, dar poate, chiar de aceea mai sigur, sa influenteze si chiar sa modifice comportamentul social.
RAUL care se exhiba in lumina zilei poate fi combatut; cel care se propaga in mod insidios si lent nu doare, nu se dezvaluie, nu provoaca nici un fel de neliniste; si, astfel, sfarseste prin a fi acceptat ca si cum ar face parte din normalul existentei noastre.
Desigur, omenirea nu ar fi fost afectata nici prea rapid si nici atat de profund daca RAUL s-ar fi propagat doar prin instrumente cu efecte individuale; ceea ce a dus la deformarea monstruoasa de azi a fost inventarea unor mijloace prin care s-a reusit infectarea colectiva cu acest virus, la nivel de comunitate. Iar unul dintre aceste lucruri cu dubla fateta – BINE/RAU, in functie de directia imprimata de catre cei care decid folosirea lui – este si Televizorul.
Si pentru a-mi argumenta formularea din titlu, voi incepe prin a reaminti aici inceputurile Televizorului din anii ’50. La vremea aceea, scopul propus si ovationat public a fost COMUNICAREA si, in mod special, stirile importante pentru vietile de zi cu zi ale oamenilor; astfel, sub aspectul predictibilitatii, el a constituit un factor de siguranta. Sub aspect social, Televizorul a avut un impact benefic, devenind chiar un factor unificator, prin starea de spirit pe care o insufla; si asta pentru ca, in utilizarea sa initiala, televizorul a raspuns unei nevoi sociale relevate de dezvoltarea comunitatii.
Multa vreme, Televizorul a parcurs traseul sau in paralel – si la concurenta – cu un fenomen social traditional: de cand se stiau, pentru a afla ce se mai intampla prin sat, oamenii se intalneau si-si comunicau noutatile: sistem cunoscut si sub numele de radio sant, care in limbajul femeilor devenea barfa; dar, cel mai important fenomen care se petrecea in aceste intalniri fata-n-fata era cel de socializare, era spiritul de vecinatate, de apartenenta si comuniune, de impartasire a unor valori unanim acceptate; iar prin el se propaga acea MORALITATE nescrisa care tinea loc de legi scrise si care era chiar mai puternica decat acestea in promovarea BINELUI, in general, dar mai ales a BINELUI COMUN.
In spatele efectului pozitiv, insa, in sfera nevazutului, s-a dezvoltat de-a lungul timpului un fenomen concurent, dar cu semn opus, extrem de nociv. Astfel, Televizorul a condus la izolarea individului, accentuata treptat de faptul ca activitatile prin care oamenii isi satisfaceau traditional nevoia de relaxare au fost descoperite in fata Televizorului. Mai mult, pe masura ce Televizorul a exploatat tendinta naturala de comoditate a fiintei umane, izolarea s-a accentuat, iar oamenii au inceput sa iasa tot mai rar din casa, ceea ce a dat nastere fenomenului de insingurare. Acesta a condus, treptat, spre stagiul urmator, cel al instrainarii – fata de vecini si comunitate – care s-a concretizat, in final, in tragismul social cunoscut sub fenomenul de dezradacinare, mai ales, daca a fost cuplat si cu relocarea din locul de nastere (prin plecare la studii, la munca, mutare la oras etc.); si, odata cu aceasta, eliberarea de sub imperiul coercitiv al moralitatii urbei.
Din atomi gravitand in jurul unui nucleu social avand ca fundatie moralitatea comunitatii, oamenii s-au transformat in niste atomi pierduti in spatiu, confuzi si debusolati in urma pierderii reperelor traditionale, gata sa adere la orice punct de atractie, acceptand orice fel de valori indesate pe gat, vizual ori auditiv.
Acest fenomen a fost speculat de mintile posedate de RAU, transformand Televizorul din utilul mijloc de COMUNICARE in principalul mijloc de MANIPULARE. Treptat – si fara a se sesiza devierea de la scopul initial – drumul Televizorului a involuat prin grija celor care stiau ca omul nu poate fiinta fara a fi ancorat intr-o entitate, fie ea grupul restrans al familiei, fie una largita, cu care impartaseste aceleasi valori. Spiritul de apartenenta a intrat deja in gena rasei umane, prin evolutia ei de la indivizii izolati fiecare pe creanga lui la statul-natiune de azi. Asa se si explica si efectul sanctionator, psihologic, pe care-l are inchisoarea asupra celor care nu realizeaza si nu pretuiesc bunul numit VIATA IN COLECTIVITATE. Spre deosebire insa de acestia, noi, ceilalti care parem a avea optiuni, suntem de fapt impinsi, indirect si imperceptibil – prin tot felul de mijloace care exploateaza tendinta naturala spre comoditate – inspre autoizolare si lejeritatea creierului; astfel, am ajuns sa acceptam de buna voie sa ne transformam spatiul in care ne ducem existenta intr-o celula, chiar daca unii si-o imagineaza a fi colivie aurita.
Televizorul a mai cuplat un efect nociv cu impact in modificarea practicii sociale: cel de lenevire a creierului uman. Acesta nu a mai fost nevoit sa munceasca pentru a se alimenta cu date noi, le-a luat gata mestecate de la Televizor.
Cei care au exploatat nevoia de apartenenta prin socializare a fiintei umane stiau ca omul se formeaza dupa modele; iata de ce ei au folosit acest instinct al mimetismului pe post de politica publica, servindu-ne modele lipsite de valoare, asa-zisele vedete care promoveaza subcultura si banii nemunciti; adica cele mai categorice impulsuri morale catre superficialitate si infractionalitate.
Dar manipularea nu aduce doar voturi, materializate in putere politica, ci si profit, adica putere economica; nu intamplator, cei care au facut averi (numai de ei stiute) au inceput sa acapareze mijloacele de manipulare in masa. Frumoasele idealuri de inceput ale educatiei prin televiziune au ramas deziderate, iar jungla a imbracat formele facile si tembelizatoare ale nenumaratelor programe ale televiziunii comerciale care dezvolta lejeritatea in gandire; daca mai adaugam si mentinerea intentionata a sistemului formal de educatie la un nivel deplorabil, nu ne mira faptul ca zicala dupa ce ca are capul mic, ii mai sta si creierul lejer in el se transforma, vazand cu ochii, in realitate.
Desigur, cei din spatele acestei actiuni de TEMBELIZARE care proceseaza mase umane pentru MANIPULARE au gasit si solutia de a se sustrage acuzatiilor: telecomanda sau optiunea apartine audientei!?; dar sa alegem din ce?... si cand?... dupa ce ne-am format in sensul dorit de cei care au nevoie de o populatie manipulabila – pentru ca ei sa detina puterea?!
La inceputul anilor ’90, in urma unei ample investigatii, s-a dezvaluit faptul ca toate marile mijloace media traditionale din Statele Unite erau concentrate, de fapt, in mainile a 3 mari grupuri de interese (cu cel de-al patrulea, reprezentat de Bill Gates si ai lui, anuntandu-se ca venind din urma, in mare viteza, pe baza de internet). Iar procesul de concentrare a mijloacelor de manipulare nu este specific Americii si nici limitat la aceasta; el s-a desfasurat in toate tarile si, mai nou, prin mijloace din ce in ce mai sofisti- cate, la nivel global.
Cat despre fata intunecata a internetului si consecintele sale dezastruoase asupra psihicului uman (declansand adevarate mutatii genetice) se pare ca au inceput sa se pronunte tot mai des sociologi, psihologi, educatori, psihiatri, legisti, biochimisti, neurologi etc. Tot mai multi incep sa vorbeasca despre cum internetul reuseste sa scoata la lumina RAUL din intunericul naturii umane: animalitatea scapata de sub controlul ratiunii; internetul produce reversarea unui proces de eforturi milenare pentru civilizarea instinctelor, eforturi care au constat nu doar in acoperirea acestor reminiscente primitive sub vesminte moderne, ci – mai ales – in educare.
In intuneric, in mediul anaerobic, colcaie speciile subdezvoltate biologic; si nu intamplator hotii prefera intunericul: doar la adapostul intunericului se pot petrece lucruri pe care lumina civilizatiei moderne le respinge, oripilata. Din acest punct de vedere, internetul reprezinta mediul ideal al manifestarii animalului din fiinta umana: nimeni nu-l cunoaste, nimeni nu-l vede! nu raspunde nici moral si, crede el, nici legal pentru faptele sale. Anonimatul internetului a dat frau liber manifestarilor primitive pe care eforturi colosale a sute de generatii reusisera sa le aduca in aria de subordonare a ratiunii.
In concluzie, cele trei fenomene care afecteaza individul – izolarea, lenevirea creierului sau si afundarea sa in negura protectoare a internetului – formeaza o combinatie letala pentru viata sociala; daca pana la aparitia Televizorului si a internetului sinuciderile reprezentau un fapt izolat, azi ele nu doar ca au intrat in cotidian, dar se pot si viziona in direct; pe vremuri, a merge la consult psihiatric – caci de psiholog nici macar nu se auzise – echivala cu a-ti pune o stampila de nebun pe frunte; azi ni se recomanda sa apelam la consiliere psihologica precum am merge la supermarket; iar depresia – considerata pe vremuri a fi un moft al doamnelor din inalta societate – a devenit un fenomen de masa, ceea ce a si condus la incadrarea ei in categoria bolilor cronice.
Intrebarea mea ar fi: pana unde mergem cu acest troc social prin care ne cedam trairile in schimbul eficientei tot mai ridicate?! Si, in mod cert, nu exista un singur raspuns, dupa cum nu exista un standard sau o limita legala prestabilita. Nu vad cum va reusi comunitatea sa supravietuiasca mergand in aceasta directie, in caz ca nu-si resuscita imaginatia colectiva pentru inventarea unui antidot.
De aceea, chiar daca spiritul existential al lui Sartre ori Camus nu mai egaleaza voga secolelor trecute (lasand la o parte ca putini isi mai acorda cateva minute pentru a reflecta asupra propriei lor existente), ma gandeam ca ar fi util acest subiect chiar ca tema de reflectie individuala; pentru ca, mai tarziu – cu intelepciunea varstei –, sa nu privim inapoi cu manie la o viata prea scurta pentru a fi irosita intr-o ametitoare si nebuneasca cursa contra cronometru. O viata in care ne intindem la maximum aspiratiile – intr-o gimnastica expansionista chiar peste limitele noastre biologice – in dorinta de a cuprinde tot mai mult si tot mai repede; de ce – in special, la tinerete – suntem tentati sa cedam calitatea pentru cantitate?... sa ne rapim singuri sansa de a ne desfata cu licoarea divina (numita viata), picatura cu picatura, rasturnand deodata intreaga carafa pe gat, chiar cu riscul de a o irosi si, in plus, a ne improsca pe fata si pe vesminte?!
Cu alte cuvinte: de ce am prefera mult si prost, in loc de putin si bun?!

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 septembrie - 15 noiembrie 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





In data de 21 septembrie 2015 s-au desfasurat evenimentele ocazionate de Ziua Nationala a Contabilului Roman, organizate de Filiala Bucuresti a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR). Anul acesta a fost cea de-a XI-a editie a acestei importante manifestari, iar tema aleasa a fost, de aceasta data, Profesia de expert contabil si contabil autorizat – o cariera de succes.
Societatea LARA SISTEM SOLUTIONS, pe care o reprezint cu mandrie, datorita intregii activitati desfasurate pe parcursul anului 2014 si datorita intrunirii tuturor criteriilor prevazute de reglementarile C.E.C.C.A.R., a fost distinsa cu un premiu la acest eveniment.
Prin aceasta importanta distinctie, companiei LARA SISTEM SOLUTIONS i se recunosc, inca o data, meritele si performantele profesionale de exceptie, iar faptul ca ea vine din partea specialistilor si autoritatilor in domeniu nu face altceva decat sa creasca si mai mult prestigiul acestei medalii. Sunt foarte bucuroasa ca activitatea noastra este apreciata nu doar de partenerii nostri, ci si de cei competenti in domeniu.
Traditional, C.E.C.C.A.R. motiveaza si rasplateste societatile de expertiza contabila si de contabilitate care au obtinut rezultate remarcabile in anul anterior, acordand, in fiecare an, diplome si alte distinctii, in cadrul Topului celor mai bune societati membre C.E.C.C.A.R.
Evenimentul s-a desfasurat la Teatrul Lipscani din Bucuresti, in paralel cu Forumul National al PMM, ajuns la cea de-a VI-a editie, care a avut tema PMM – factor activ in cadrul Strategiei Europa 2020.

  •  

Dim lights




Luni, 10 August 2015 16:38

Ce-ar fi Romania daca…?!

M-am gandit sa va propun un exercitiu de imaginatie, dar nu numai, deoarece unele raspunsuri le voi incerca tot eu, indraznind chiar sa le formulez intr-un sens cu potential de solutii; asta in eventualitatea in care vreunul dintre cei responsabili de haosul de dupa ‘89 ar fi muncit de astfel de ganduri.
Evident, o prima intrebare in acest mod virtual s-ar cuveni sa o adresez celor care ne conduc destinele, inclusiv pe cele ale afacerilor noastre.
Ce-ar fi daca – in loc sa fie preocupati doar de accederea la putere si pastrarea propriilor locuri – s-ar preocupa si de incurajarea mediului de afaceri? Pai, in primul rand, le-ar fi si lor mai usor sa guverneze: ar avea suficiente resurse pentru proiecte cu care sa impresioneze in mod real cetatenii... si nu doar inainte de alegeri, ci tot timpul; asta, in loc sa fie obligati sa faca doar promisiuni populiste pe care apoi sa nu fie in stare sa le onoreze, neavand de unde.
Ce-ar fi daca in promovarea in functii – de partid si de stat – s-ar aplica competentei si al meritelor personale? Evident, masurile luate de catre acesti specialisti nu ar mai fi lautaresti, adica dupa ureche, creand haos intr-o societate inca debusolata de o tranzitie fara de sfarsit.
Ce-ar fi daca deciziile – cel putin cele majore, care afecteaza mai multe domenii de activitate si un segment mai mare al populatiei – s-ar lua in mod transparent? Acestea ar trece prin filtrul opiniei publice, ramanand a fi aplicate doar cele utile si viabile, iar – in final – ar corespunde intereselor celor multi (nu doar unui grup restrans de interese).
Ce-ar fi daca s-ar respecta principiul dezvoltarii durabile, pe termen lung, asigurandu-se astfel predictibilitatea necesara oricarui business? Guvernantii nu ar mai fi nevoiti sa jongleze cu cifrele si sa ajusteze statisticile dupa interesele lor de moment, vanzand populatiei vise placute; cresterile de tot felul – pe care le tot anunta guvernul in ultimii ani – ar avea loc si in mod real si s-ar simti in mod concret si in buzunarele romanilor.
Ce-ar fi daca institutiile statului menite sa supravegheze si sa indrume afacerile nu s-ar mai transforma in instrumente de tortura (eventual, politice) folosite impotriva antreprenorilor? Ar rezulta acel mediu de afaceri prietenos dupa care alearga intreprinzatorii in toata lumea; nu intamplator se fac clasamente ale tarilor in functie de gradul de accesibilitate si favorabilitate pentru afaceri, acestea fiind primele criterii in luarea unei decizii de a investi.
Dar poate cea mai importanta intrebare ar fi Ce face, totusi, societatea civila?; pentru ca, peste tot in lume, este stiut ca statul este tinut in frau de catre societatea civila, incepand de la controlul civil al institutiilor militarizate (servicii speciale, armata, politie) si pana la atenta monitorizare a masurilor zilnice de catre asociatiile profesionale, in frunte cu media. Mai mult chiar, nu statul rezolva problemele sociale locale, de zi cu zi, ci comunitatea; si este firesc sa se intample asa, pentru ca a astepta ca statul sa rezolve aceasta parte – de fapt, cea mai importanta – a vietii noastre este ca si cum te-ai ruga in mijlocul desertului sa porneasca ploaia.
De aceea, fara initiative cetatenesti, prin care guvernantii sa fie adusi cu picioarele pe pamant si sa raspunda nevoilor reale, institutiile statului se vor confunda si dupa 25 de ani cu cladirile in care sunt amplasate.
Dar orice discutie este sterila si orice efort sortit esecului daca nu se incepe cu inceputul: functionalitatea Statului de Drept; iar pentru a ajunge la un asemenea rezultat trebuie mers chiar mai in profunzime, caci si justitia este determinata de un alt element, primordial in orice societate omeneasca, de cand a aparut ea pe pamant: educatia.
Calvarul de un sfert de secol in Romania este rezultatul legilor facute de oameni cu o educatie precara, de fatada, care sa satisfaca doar instinctele primare intovarasite ca factor comun al unor grupuri coagulate in jurul unor interese meschine.
Ce ar trebui sa posede cei chemati sa conceapa regulile jocului care stau la baza Statului de Drept?! Acea ratiune de stat emanata dintr-o viziune socio-psiho-filozofica necesara unei abordari pragmatice a mecanismelor democratice:
a. Natura Umana este un dat, unic si imuabil: ea a fost, este si va fi aceeasi; drept urmare, se manifesta in acelasi mod, indiferent de timp si loc, ori nationalitate, gen, credinta, culoare a pielii etc.
b. Natura Umana se compune din: Instincte si Ratiune; de modul in care Ratiunea – Scanteia Divina – ajunge sa stapaneasca Instinctele depinde gradul de civilizatie al comunitatii.
c. Comunitatea este rezultatul Ratiunii care i-a impins pe oameni sa coboare din copaci si sa iasa din grote pentru a se uni impotriva pericolelor naturale; apoi, au descoperit cu surprindere pericole si mai mari in interiorul propriei lor fiinte!... drept urmare, au fost obligati sa imagineze reguli si legi pe care si le-au autoimpus, pentru a co-exista.
d. Legile concepute de oameni pentru oameni – pentru a-si atinge scopul propus – trebuie, deci, sa tina cont de componenta si manifestarile naturii umane.
Mergand pe aceasta logica, ajungem la concluzia ca doar profesionalismul si/sau bunele intentii nu sunt suficiente; este nevoie de mai mult: de CARACTER!
Astfel, si nu intamplator, ajungem la EDUCATIE, factorul fundamental in formarea CARACTERELOR necesare asezarii comunitatii pe temelia statului de drept. Celor care de 25 de ani sunt preocupati, in exclusivitate, sa-si satisfaca orgoliile gaunoase de „reformatori intelectuali” ai educatiei cu simple masuri administrative – haotice si fara nici o viziune – le-as propune urmatoarea Filozofie a Educatiei: Puterea fara CARACTER e un blestem!
In anii ‘30, marele Nicolae Iorga argumenta necesitatea educatiei – nu doar a invatamantului – in Romania, intr-un discurs cu privire la viata politica din acea vreme, dar si prin prisma experientei acumulate de-a lungul timpului: Romania nu duce lipsa de bogatii naturale, ori calitati native ale oamenilor, ci de CARACTERE!
De la un timp, in nebunia utilitarismului facator de bani, combinat cu consumerismul impins pe gat populatiei prin toate mijloacele de ultima generatie, educatia formala a fost redusa la o simpla fabrica de diplome– in cel mai bun caz, insotite si de ceva cunostinte – care sa produca profit imediat, palpabil, fiind astfel transformata intr-un scop in sine.
Solutia: ar trebui sa redam educatiei nobila misiune de elevare a fiintei umane, cu scopul final de a forma Buni Cetateni prin care comunitatile sa prospere.
Doar in felul acesta se va realiza si in Romania nobilul deziderat propus concetatenilor sai de catre presedintele american Kennedy: acestia sa nu mai intrebe Ce poate face tara pentru ei?, ci, mai degraba, Ce pot face EI pentru tara?!.

Articol publicat in Business Woman Magazine - iulie-august 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.






Intr-adevar, au existat multe provocari la adresa Romaniei in timpul ultimilor douazeci si cinci de ani, dar adevarata provocare pentru tara noastra o reprezinta valorile europene; mai precis, tentativele societatii romanesti de aderare – nu la structurile politico-economice ale UE – la valorile cultivate in democratiile Vestice.
Aceasta incercare este parte a unei evolutii logice, avandu-si radacinile atat in recentul, dar si in mai departatul trecut al Romaniei; o privire in istoria culturii sale politice ar explica de ce, desi tara noastra obisnuia inainte de perioada comunista sa aiba valori democratice corespunzatoare institutiilor respective, a trebuit sa o ia de la zero dupa 1989, pentru a reconstrui o societate libera.
In opinia mea, tragedia erei comuniste a constat nu atat in pagubele materiale ci, mult mai grav, intr-o metamorfozare mentala care a afectat spiritualitatea acestei natii, sufletul sau; si aceasta catastrofala transformare a rezultat in urma unei strategii de actionare la doua niveluri ale personalitatii individuale: volitiv si atitudinal.
Mai intai, prin sistemul sau de comanda, comunismul a urmarit atrofierea creierelor: potrivit primului postulat al anatomiei enuntat de Hipocrate, organul neintrebuintat se atrofiaza. Astfel, dupa o perioada de peste cincizeci de ani, in timpul careia oamenii au fost obisnuiti sa actioneze doar la ordinele primite de la nivelurile superioare – fara a-si mai utiliza propriile creiere –, abilitatile lor mentale, in primul rand creativitatea si imaginatia, s-au diminuat treptat pana la disparitia completa; drept consecinta, spiritul lor de initiativa – motorul antreprenoriatului capitalist – era absent la momentul cand regulile jocului s-au schimbat. Ca dovada ca, si dupa atata timp, raportul bugetari/privati este impovarator, numarul bugetarilor fiind sufocant de mare. Ca sa nu mai amintim ca cei mai multi dintre asa-zisii mari oameni de afaceri romani s-au dovedit a fi, de fapt, niste afaceristi-tepari care – in combinatii cu diversi politicieni de aceeasi speta – au jefuit averea stransa cu sacrificii de generatiile parintilor si bunicilor nostri.
In al doilea rand, sistemul comunist a avut un impact devastator asupra valorilor morale ale oamenilor, cu consecinte negative asupra atitudinilor si mentalitatii lor; cu mentiunea ca mentalitatea nu poate fi reconstruita, reformata – precum economia, in cativa ani, cu niste credite si ceva investitii straine – ci, mai curand, necesita cateva generatii pentru a fi schimbata. Comunismul a produs o transformare ingrozitoare, lasand in urma lui niste fiinte asupra carora s-a experimentat un procedeu de tip fascist la nivelul spiritual al unei intregi natii: pervertirea sufletelor si intunecarea mintilor, aruncand societatea cu mult timp in urma pe scara evolutiei sociale; de aceea, capitalismul in Romania a inceput din faza lui primitiva.
Acesta a fost motivul pentru care, cu multi ani de zile in urma, am mentionat in discutiile cu unii antreprenori straini care doreau sa-si extinda afacerile in Romania necesitatea unor programe care sa se adreseze fetei nevazute, dar determinante, a societatii romanesti. Desigur, dominati de spiritul Occidental al antreprenoriatului, multi s-au focalizat asupra statutului economic, mult mai vizibil si palpabil; si totusi, eu am insistat pe partea mai putin materiala, dar mult mai profunda si chiar primordiala a oricarei societati: caracterul!… care se formeaza!... nu se re-formeaza! Intr-unul dintre discursurile sale in calitate de prim-ministru, marele Iorga clama un adevar la fel de valabil si astazi: tara aceasta nu duce lipsa de creiere, ci de caractere!?...
Un vizionar neo-comunist a prezis ca ne vor trebui 20 de ani pentru a depasi aceasta faza a tranzitiei, de rupere de trecutul nociv; dar, din pacate – desi multi s-au suparat la momentul respectiv – s-a dovedit a fi fost chiar indulgent. Daca cei care s-au suparat ar fi citit Biblia, ar fi vazut ca lui Moise i-au trebuit 40 de ani si un nou teritoriu pentru a-si salva poporul, timp si spatiu suficient sa dispara generatiile contaminate de spiritul nociv de care dorea sa-l scape.
Cel mai credibil argument pe care am putut sa-l aduc pentru a sustine necesitatea formarii  de caractere a fost ca lucrurile sunt doar o extensie a personalitatii umane. Nu conteaza cat de performante sunt tehnologiile si mijloacele economice, rezultatele lor poarta amprenta personalitatii individului care le manuieste; ele vor fi utilizate si dirijate prin vointa individului, a modului in care este el construit in interior, fie in sens pozitiv, progresist, fie intr-unul negativ, distructiv pentru societate.
Pe scurt, i-am indemnat pe toti cei interesati de viitorul acestei tari sa dezvolte cu prioritate programe care sa intareasca societatea civila si, in general, toate tipurile de educatie, in paralel cu cele care urmareau scopuri economico-financiare. Scopul ultim al unei astfel de strategii, le-am explicat celor in cauza, era sa pregateasca solul care va fi capabil sa absoarba semintele tinerei democratii.
In mod evident, cele doua niveluri ale personalitatii individuale afectate de traiul in comunism, combinate cu lipsa de practica democratica a Romaniei post-comuniste, au generat o prapastie intre societatea romaneasca si democratiile Vestice. De aceea, nu batalia pentru evolutia ei economica a fost principala provocare pentru Romania, ci – mai degraba – eforturile pentru re(constructia) de institutii corespunzatoare valorilor democratice; acceptarea Romaniei – atat in NATO, cat si in UE – era conditionata, printre altele, de adoptarea de catre Romania a standardelor Occidentale care sa-i faciliteze imbunatatirea practicilor sale democratice.
Cand am spus ca problemele economice nu erau principalul obstacol in calea integrarii Romaniei in UE m-am referit la faptul ca este nevoie de cativa ani plus ceva capital pentru a construi o economie functionala; dar pentru a schimba mentalitati si atitudini este necesar un efort de-a lungul a doua sau trei generatii. Si dovada in sprijinul argumentarii mele o constituie sfertul de veac in timpul caruia cei care au luptat sa aduca Romania inapoi in Europa se confrunta si in prezent cu apucaturile comuniste adanc inradacinate dupa o jumatate de secol de experiment socio-politic: chiar si dupa ce Romania a adoptat formal legislatia europeana multi romani au continuat sa o ignore si sa se comporte conform vechilor lor obiceiuri.
Aparent paradoxal, dar si in mod oarecum ironic, solutia la aceasta lupta cu timpul – in vederea indeplinirii asteptarilor partenerilor europeni – pare sa vina exact de la o foarte dureroasa problema de azi: exodul generatiei tinere si al profesionistilor inspre tarile vestice. Hemoragia de creiere care ingrijoreaza azi societatea romaneasca ar putea deveni, la un moment dat – cand cei plecati in afara vor fi interesati de ce se petrece in tara lor – o sursa proaspata de inspiratie si experienta democratica.
Astfel, un fenomen social care in prezent are un impact negativ asupra ritmului de dezvoltare a societatii romanesti se poate transforma intr-o resursa benefica pentru accelerarea procesului de integrare a Romaniei in structurile Euro-Atlantice; iar schimbarea mentalitatii si atitudinii oamenilor este o pre-conditie a celei mai mari provocari: consolidarea statului de drept.
Nu este o simpla coincidenta ca, dupa douazeci si cinci de ani de la asa-numita revolutie, UE inca nu este convinsa de progresele Romaniei in acest domeniu (vezi controversata procedura MCV, inca in vigoare); pentru ca simpla adoptare a legislatiei europene nu inseamna ca legea este si respectata si, cu atat mai putin, implementata. Insistenta politicienilor romani in a ignora legile este nu doar dezavuata de catre cetatenii acestei tari, dar comentata pe larg si blamata de politicienii si media din tarile partenere europene.
Cand ne referim la practica generala in societatea romaneasca trebuie sa admitem ca este vorba nu doar de o reminiscenta a (de)formarii comuniste, ci despre un mult mai complex fenomen istorico-cultural: este o mixtura intre dezvoltarea sociala recenta in istoria moderna a Romaniei si adancile sale radacini balcanice. Desigur, timpul si locul nu-mi permit sa dezvolt acest subiect, mult prea complex, dar impactul unei asemenea evolutii complicate se reflecta in relativitatea valorilor morale actuale. Si m-as limita la un cunoscut exemplu, familiar noua, intreprinzatorilor, deoarece ne afecteaza in mod direct: mentalitatea prezenta inca – si care socheaza managerii straini – ca lucrurile pot fi facute in mai mult decat un singur mod; sau – cum este ilustrata printr-o expresie populara – lasa, bai… ca merge si asa!?
De aceea am sustinut si voi sustine ca noi – generatiile de dupa ‘89 – avem nu doar datoria, dar si responsabilitatea de a face lucrurile diferit de felul in care au fost ele facute in trecut.
In aceasta idee ma folosesc de fiecare data de acest loc pentru a incuraja si indemna tinerii antreprenori sa se pregateasca si sa actioneze dupa valorile care i-au propulsat pe cei la care ne uitam cu admiratie acolo unde vrem si noi sa ajungem; pentru ca mai exista un intelept proverb romanesc: fiecare doarme dupa cum isi asterne.
Ca o concluzie, provocarile valorilor europene sunt multiple si reale, dar timpul de a le raspunde este inca inainte; cu o conditie: romanii sa inteleaga ca nu este un alt drum, ci doar unul singur.
Cand americanii doresc sa indice cuiva caracterul imperativ al unei anumite reguli, folosesc o expresie foarte populara, in special, in Sudul influentat de cultura Latino: No way, Jose!
In traducere libera, Nu este cale de-ntoarcere!
 
Articol publicat in Business Woman Magazine - iunie 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Cu mare onoare si cu multa bucurie va anunt ca la Business Arena’s 2015 Most Admired Business Women Awards Gala am fost desemnata Cel mai Bun Antreprenor (Best Entrepreneur) al anului. Argumentatia juriului a fost urmatoarea: Pentru creativitate, abilitati organizationale si hotarare in dezvoltarea unei companii aflate in plina crestere, pe o piata competitiva” Este vorba, desigur, despre LARA Group.
Gala Business Arena este un eveniment prestigios, cu totul special, ajuns la cea de-a sapte editie, care in seara de 9 iunie a strans peste 200 de invitati la Hotelul Crowne Plaza, scopul fiind celebrarea realizarilor femeilor din Romania in domeniul afacerilor si al managementului. Alaturi de mine au urcat pe scena si au fost premiate pentru ambitie, creativitate, inovatie si aptitudini alte femei puternice din tara noastra.
Intr-adevar, in Europa si in lume inca exista inegalitate de gen, femeile inca sunt vazute ca fiind mai slabe si de multe ori sunt platite sub nivelul barbatilor pentru aceeasi munca si pentru aceleasi rezultate. Mai sunt multe de facut, insa astfel de actiuni precum cea organizata de Business Arena contribuie tocmai la asezarea lucrurilor intr-o ordine fireasca.
Doresc sa multumesc tuturor colaboratorilor din echipa mea pentru sprijin si intelegere. Altfel, de una singura, nu as fi reusit sa realizez ceea ce mi-am propus si nu as fi fost aleasa pentru a primi aceasta inalta distinctie. Practic, prin acest premiu prestigios, intreaga mea echipa a fost recompensata, recunoscandu-i-se efortul si rezultatele.

  •  

Dim lights




Pagina 5 din 15
Te afli aici: >