Blog Laura Ciuhu

Miercuri, 21 Mai 2014 12:20

A doua casa, a doua familie

Oare cati dintre noi s-au gandit, in primii ani de munca, sa contabilizeze timpul petrecut la serviciu?
La varsta aceea, lucrul acesta parea un detaliu nesemnificativ, daca nu chiar plictisitor si enervant; dar intelepciunea care vine abia cu anii ne sugereaza ca am mai avea o casa, chiar daca nu se numeste si nu seamana cu locuinta noastra oficiala: locul de munca. Iar aceasta tarzie constatare rezulta tocmai din cateva calcule involuntare prin care ajungem sa contabilizam timpul petrecut la serviciu, comparandu-l cu cel petrecut in afara spatiului de lucru.
Si… ce sa vezi?!... cu fiecare an care trece incepem sa realizam ca – intr-o viata activa – locul de munca rivalizeaza cu locuinta noastra nu doar in ceea ce priveste durata timpului petrecut, dar si in ceea ce priveste intensitatea cu care ne consuma existenta; iar daca mai adaugam si oamenii cu care impartim zi de zi acest loc, am putea spune ca avem chiar si o a doua familie.
Dar cati dintre noi aleg sa adopte o atitudine adecvata acestei realitati si sa faca ceva pentru a se simti cel putin la fel de confortabil la serviciu ca acasa? Din nou, la tinerete suntem impiedicati sa o facem de lipsa de experienta; locul de munca ni se pare o simpla escala in goana noastra prin viata care ni se asterne inainte cu un sir imens de optiuni… de cele mai multe ori, intr-un mod neclar, confuz ori chiar bulversant. In loc sa actionam ACUM si AICI in directia unei constructii confortabile – fie ea si pentru o perioada scurta –, ne focalizam asupra planurilor de viitor; uitandu-ne in zare, NU vedem la un pas in fata noastra. Nu suntem tentati sa extragem prea mult si tot ce-i mai bun din lucrurile care ne inconjoara pentru ca ni se par insignifiante in comparatie cu maretele lucruri la care visam pentru viitor. Drept urmare, nu le apreciem la justa lor valoare; ba chiar ni se pare ca ne impiedica in cursa noastra existentiala. Dar consumul nervos, stresul cauzat de un mediu neimblanzit ne consuma cu mult mai mult decat efortul pe care l-am depune pentru a ne simti cat mai mult ca acasa.
Din pacate (sau din fericire, daca apreciem echilibrul), viata nu poate fi portionata si servita separat, in functie de trairile noastre in diverse imprejurari. Exista un transfer firesc, logic, natural al binelui si raului intre toate ipostazele pe care realitatea ni le impune a le experimenta. Iar intre principalele doua – casa si serviciul – se petrece un fenomen pe care cred ca l-as putea numi – printr-o analogie cu procesele biologice – osmoza sociala. Pentru ca, asa cum in organismul nostru dezechilibrele aparute intr-o celula a circuitului intern dau nastere diverselor boli, la fel si in organismul social in care functionam orice perturbare intr-o celula sociala (la serviciu, de exemplu) se transfera in cea lipita de ea (viata de acasa, in familie); si viceversa.
Stiu ca exista tot felul de teorii despre fiinte rationale, echilibrate si – plecand de la aceste premise – nenumarate teorii si metode elaborate in sensul tratarii disfunctionalitatilor aparute intre cele doua ipostaze la care ne obliga societatea moderna. Exista chiar si sfaturi oferite de catre psihologi despre cum sa le tii separate; de exemplu, cum sa te scuturi de rele la intrarea in casa, sa uiti de toate, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat etc. Dar cei care merg pe aceasta varianta mecanicista, de negare a realitatii uita ca noi, fiintele umane, nu suntem roboti.
Pe de alta parte, de ce am face eforturi suplimentare, incercand sa tinem raul la distanta prin negare, daca ne sta in putinta sa eliminam aceasta corvoada (oricum, ineficace) printr-un efort cu mult mai mic si mai putin dureros: acela de a-l evita in locul in care ne petrecem cel mai mult timp din viata, serviciul.
Este o realitate pe care nu o putem nega si nici ignora: fiinta sociala se deplaseaza prin viata pe doua picioare, familia si profesia. Daca in viata individuala se intampla sa nu acordam atentie unei simple bataturi la un picior, bazandu-ne pe sprijinul celuilalt, in viata sociala, afectarea unuia dintre cele doua organe vitale pentru functionarea noastra in societate se transfera automat si independent de vointa noastra si celuilalt.
Expresia, devenita cliseu, ne incarcam bateriile acasa este doar partial adevarata si foarte relativa. Faptul ca ma ascund cateva ore sau zile in spatele unui paravan – fie el chiar numit familie – reprezinta mai mult o iluzie. Cauza ramane si o iau de la capat, imediat ce ma intorc la serviciu.
Acum, dupa ce cred ca am argumentat suficient de convingator in favoarea necesitatii unui climat agreabil la serviciu, ma veti intreba: Bine, bine, dar cum facem?!
In principiu, trebuie sa incepem cu ceea ce spunem.
Comunicare pe orizontala, dar si pe verticala; concurenta este prezenta si pe orizontala, pentru a te dovedi mai capabil, dar si pe verticala, pentru a castiga aprecierea sefilor.
In ultima instanta este vorba si despre folosirea Inteligentei Emotionale, pe care o poseda fiecare dintre noi.
Desi, din denumirea acceptata in domeniul de specialitate, aceasta calitate ar putea fi confundata cu una nativa (vezi inteligenta), ea este una mai curand dobandita prin cultivare continua; tocmai de aceea tine de fiecare dintre noi in parte cat de mult ne-o dezvoltam, prin autoeducatie si autocontrol – pe scurt, abilitatea de a ne manageria propriile emotii.
Desigur, nu este suficient loc pentru a trata in mod exhaustiv un asemenea subiect complex, dar – tinand cont de importanta sa si de impactul lui extraordinar – m-am gandit ca ar fi util sa va impartasesc unele observatii legate de aceasta calitate personala in articolul editorial urmator.
Pana atunci va urez sa va simtiti la fel de bine si la serviciu ca si acasa, iar colegii vostri de munca sa va faca sa va simtiti ca intr-o a doua familie.

Articol publicat in Business Woman Magazine - mai 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Marti, 15 Aprilie 2014 16:10

Antreprenorii… singura scapare

Bineinteles, nu spun ceva nou cand afirm ca trecem printr-o perioada foarte grea, agravata de greseli si balbaieli politice a caror plata va fi uriasa si, poate, irecuperabila pentru economia Romaniei!
Dar, tocmai de aceea, avem toti datoria cetateneasca sa nu ne abandonam in mainile celor care nu dau semne - nici dupa 25 de ani - ca le-ar pasa in vreun fel de ce se intampla cu Romania, in general, dar nici in viata reala, in mod special; consider ca avem datoria sa mentinem o comunicare activa, deschisa si publica, in care analizele tuturor celor interesati sa se coaguleze, eventual, in initiative cu impact asupra propriei noastre soarte.
Cauzele dezastrului sunt multiple, printre cele mai distrugatoare numarandu-se:
- lipsa continuitatii in administrarea institutiilor statului
- grupurile de interese din Parlament
- lacomia, necinstea si cinismul manifestat in politica
- birocratia
- lipsa unor masuri minimale de incurajare a initiativei si sustinere a intreprinzatorilor
Rezultatul unei asemenea administratii il vedem azi, dupa 25 de ani de la ceea ce s-a vrut a fi o schimbare radicala: o populatie fara speranta, 70% din cetatenii acestei tari neparticipand nici macar la vot (pentru a-si exersa un drept fundamental, castigat cu pretul unor vieti omenesti!). Am discutat cu multi oameni de afaceri; toti sunt descurajati, obositi si fara orizont, cedeaza unul cate unul… catre ce ne indreptam si unde ajungem?! Confuzia domneste in toata tara, la toate nivelurile, dar - ce-i mai grav - in economie, unde orice actiune a unui intreprinzator este asociata cu un risc imens; adica este afectata chiar inima care ar trebui sa pompeze sange in structurile statului si sa aduca prosperitatea mult visata in comunitatile romanesti. Drept urmare, chiar si cei mai optimisti si increzatori, pana mai de curand, incep sa-si piarda speranta intr-o revenire in viitorul apropiat.
Am intrat in Europa cu sperante mari, cu hotarare, cu entuziasm, dar Europa pare a ne trata cu lipsa de solidaritate si chiar cu indiferenta, daca nu de-a dreptul cu dispret, uneori. Cu 10 ani in urma, romanii erau purtati de un val de incredere caracteristic marilor evenimente din tumultoasa istorie a poporului roman; erau admirati de catre cei din interiorul UE si invidiati de catre cei care se uitau cu jind catre UE, asteptand la coada sa le vina si lor randul. Dar, dusi de euforia acestei realizari cu adevarat istorice, ei nu intrevedeau la acea vreme cat de greu le va fi lungul drum de la dictatura la democratie, un drum care - la romani - a trebuit sa treaca (tot prin vointa politicienilor) prin democratia originala, unde se pare ca s-a impotmolit pentru o perioada greu de previzionat. Toti am asteptat un miracol, ca si cum la intrarea in UE era de presupus sa ni se faca un cadou urias, fara sa constientizam ca gratis este - de cele mai multe ori - mai scump sau mai prost.
Treptat, am inceput sa intelegem ca la temeiul unei societati prospere sta DOAR MUNCA!
Dar CUM si CINE sa ORGANIZEZE MUNCA in Romania? Cum sa creezi plusvaloare, cum sa inspiri oamenilor elanul necesar muncii, cand NIMENI din administratia statului nu misca un deget in directia incurajarii si stimularii intreprinzatorilor? Cand, dimpotriva, un administrator de firma este privit ca un dusman al statului, al unui stat care si-a triplat aparatul neproductiv si - in buna masura - inutil, un stat care doar consuma, inghitind banii din munca celor care, de bine, de rau, ii produc prin bunurile necesare tuturor celorlalti membri ai societatii. Si aceasta in pofida faptului ca ei lupta si cu povara unui sistem fiscal care ii asupreste prin impunerea a sute de taxe si impozite.
NIMENI dintre cei care se grabesc sa se urce in ierarhia de partid si executiva - ajungand sa decida soarta acestei tari - nu intelege nici azi ca bogatia si bunastarea, generate de productia de bunuri, pot aparea doar intr-un climat de incredere, de relaxare fiscala si de sustinere a initiativei individuale din partea statului; bineinteles, vorbim despre un stat normal, de drept si nu unul inconstient si iresponsabil, care nu intelege ca, fara intreprinzatori, fara serviciile si productia de bunuri pe care acestia le genereaza, el insusi se prabuseste odata cu economia.
Am crezut ca in tara noastra, saraca inca de la inceputul drumului ei spre democratie, dar si mai grav chiar, saracita sistematic de atunci incoace, putem lua de-a gata si sa introducem formele civilizatiei europene. Si, poate, am fi reusit, dar ne trebuia pentru aceasta o generatie de politicieni si functionari de stat care nu doar sa gandeasca limpede, dar sa fie si scoliti cat macar sa stie sa scrie si sa vorbeasca corect si coerent. Se potrivesc acesti oameni din ministere, agentii, institutii centrale si locale cu noua stare de lucruri, cu cerintele unei economii moderne? Nu, in niciun caz! Cum sa functioneze compania numita ROMANIA, cand toti o saboteaza, o storc, o violeaza, o terorizeaza? Tamponarea si franarea activitatii private, inhibarea oricarei initiative individuale - denumita de catre ganditorii democrati motorul capitalismului - genereaza teama de a mai intreprinde ceva in aceasta tara.
S-a intrebat vreunul dintre geniile cu care s-au laudat guvernarile din 1990 incoace ce inseamna sa fii administrator? Nu s-a intrebat, caci, daca ar fi facut-o, ar fi aflat ca, in momentul in care ai fost ales pentru pozitia respectiva, ai fost investit cu o responsabilitate uriasa: de fapt, ti s-au incredintat modernizarea statului si bunastarea poporului; din acel moment, acea persoana trebuia sa gandeasca pentru cel care nu are orizontul necesar sa gandeasca, sa cumpaneasca darile si taxele in asa fel incat sa poata fi platite fara a aduce platitorul in genunchi, sa le deschida oamenilor ochii pentru a vedea ce el putea vedea de la nivelul pozitiei sale, sa-i faca sa inteleaga ce au de facut si - prin masurile luate - sa-i ajute SA SI FACA!
De asemenea, nu cred ca spun ceva nou cand constat ca singura grija a guvernantilor - indiferent de culoarea lor politica - este de a se mentine la putere, nicidecum de a sprijini initiativa antreprenoriala si dezvoltarea economiei. Nu doar ca nu exista nicio incurajare, niciun stimulent, nicio incercare minima de a-i sustine pe antreprenori, ci dimpotriva, acestia sunt intimidati cu zeci de controale, franati de procedurile stufoase ale birocratiei consumatoare de timp si resurse, abandonati intr-o lupta si asa grea din cauza crizei globale.
Oare cati dintre politicienii romani au facut dovada unei gandiri logice, a unor abilitati si - mai presus de toate - a unui CARACTER necesar pentru a intelege si promova criteriile eficientei economice si ale civilizatiei in statul de drept? Spectacolul politic actual a dezamagit si a descurajat chiar si pe cei mai puternici si echilibrati dintre noi, reusind sa inroleze la vot pe cei mai slabi si vulnerabili cetateni, amagindu-i cu o pomana electorala pe termen scurt.
Asa se explica de ce, in loc ca locuitorii comunelor sa aleaga primar pe cel mai harnic, cel mai de treaba si cinstit consatean, ei aleg pe cel mai guraliv, descurcaret si darnic (in pomeni electorale si promisiuni mincinoase). Iar daca la baza societatii s-au instaurat asemenea mentalitate si obiceiuri, nu este nicio mirare ca si pe restul ierarhiei politice ajung sa se catere cei care corespund acelorasi criterii. S-a cristalizat deja convingerea ca politica este cel mai sigur drum spre parvenire in societatea romaneasca, de acumulare de bogatii si de favoruri; sigurul lucru de care ai nevoie este o forma primara de istetime, numita VICLENIE. Astfel de modele au indus incetul cu incetul publicului - in special in randul tineretului - perceptia ca, daca esti mediocru si viclean, ai toate sansele sa reusesti!?
Asa incat, ma intreb: unde este locul intreprinzatorului onest si muncitor in acest haos in care meritul si munca nu doar ca nu au valoare, nu doar ca nu sunt incurajate, dar sunt de-a dreptul desconsiderate?
Cred ca totusi, ar fi cazul sa se intrebe si altcineva: oare ce ar insemna daca - fie si numai pentru o luna de zile - toti antreprenorii acestei tari nu ar mai plati impovaratoarele taxe si impozite?!...

Articol publicat in Business Woman Magazine - aprilie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Joi, 27 Martie 2014 10:35

Felicitari de 8 Martie!

…ne-au fost adresate direct si am auzit aceste urari in numeroase ocazii, in aceasta zi. Dar, oare, o fi de ajuns?! Si ar trebui sa ne declaram multumite?
Au rasarit si ghioceii, simbolul anotimpului care readuce natura la viata, dar si simbolul dragostei aratate femeilor, la care se adauga respectul afisat mai mult sau mai putin formal, intr-o zi dedicata noua in mod oficial.
Astfel,
auzim ca… femeia este o fire sensibila, blanda, rabdatoare, o faptura minunata, frumoasa si romantica, dar care poate deveni - in acelasi timp - o buna profesionista, chiar simultan cu o mama harnica si gospodina etc.; aprecieri apartinand, in special, barbatilor, care se intrec in a recupera ori, eventual, a repara scaparile din restul anului;
se spune ca… femeia este centrul universului, femeia este egala barbatului, femeia este venita de pe Venus, in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie, ea este cea care asigura echilibrul familiei etc.; afirmatii apartinand, cu precadere, feministelor;
se stie ca… femeia este mai cerebrala decat barbatul, emisferele creierului femeii lucreaza invers decat cele ale barbatului, femeia indura mai bine decat barbatul, nu doar durerile fizice, dar si pe cele psihice etc.; afirmatii sustinute cu dovezi rezultate in urma unor cercetari stiintifice;
In practica, insa, aceste aprecieri nu-si produc efectele logice, lucrurile stand destul de diferit; lumea de azi este, chiar daca ceva mai putin decat in trecut si doar in minoritatea societatilor care au reusit sa adopte un comportament civilizat, profund misogina; si nu rareori, in mod paradoxal, exista chiar si femei care impartasesc acest sentiment de misoginism vizavi de surorile lor de discriminare; mai mult chiar, nici in aceste societati nu putem vorbi decat despre suprafata mascata cu ipocrizie - de cele mai multe ori - cu legi si reguli a caror departare de realitate se masoara in ani lumina.
Si totusi… exista un consens in a accepta ca progresul umanitatii se datoreaza intr-o mare masura calitatilor cu care Divinitatea, in marea ei intelepciune, a inzestrat femeia: fie prin implicarea ei directa, fie prin influenta exercitata - in virtutea acelorasi calitati - asupra barbatului (decidentul/personajul in actiune); iar cand vine vorba de aceste calitati, nici cei mai misogini barbati nu le contesta pe cele cu care femeia nu doar ca le face viata traibila, dar le-o si infrumuseteaza; si totusi, cand calitatile dovedite si recunoscute in teorie ale femeilor le pun in pericol pozitia - femeile respective constituindu-se in redutabili competitori - aceiasi barbati devin extrem de antagonici.
Intr-un astfel de context al atitudinilor si mentalitatii specifice patriarhatului sunt intr-adevar performante demne de admirat - si un exemplu de urmat - realizarile de exceptie ale unor femei in diverse domenii de activitate.
Desigur, nu este nevoie sa vorbim aici de cele cu adevarat exceptionale - intrate deja in istorie - precum Indira Gandhi, Cleopatra, Ioana D’Arc, Marie Curie, Mata Hari, Caterina de Medici, Golda Meir, Ingrid Bergman, Margaret Thatcher, Nadia Comaneci etc. Acestea au fost recunoscute de istorie ca femei puternice, care au influentat - daca nu intreaga societate - cel putin domeniul lor de activitate. Dar, in fiecare comunitate si in orice moment exista femei care se dovedesc la fel de puternice ca barbatii; de fapt, in fiecare secventa a vietii sociale putem detecta - daca dorim si avem inclinatia necesara - consecinte ale puterii de care dau dovada femeile.
Una dintre „puterile” nebanuite - dar si rar pretuite - ale femeilor o reprezinta „puterea de munca”. O statistica din Statele Unite afirma, in urma cu un numar de ani, ca in 60% din familiile americane femeile sunt principalul contribuabil la bugetul familial. La aceasta se adauga faptul ca majoritatea acelor femei sunt si mame si/sau sustinatori ai unor parinti in varsta sau bolnavi. Iar aceasta nu poate fi considerata o situatie „americana” pentru ca semana leit cu cea pe care o vedem in jurul nostru, oriunde in Romania.
Ei bine, avem o zi a noastra, a femeilor, o data intr-un an. Dar v-as intreba: ce si cum ar trebui sa facem pentru a ne simti in fiecare zi pretuite, fara a astepta o simpla formalitate ca aceasta pentru a ne simti importante?... pentru a ne pune in valoare potentialul deja recunoscut de stiinta si practica de generatii?
Stiindu-ma pe mine si cunoscand foarte multe alte femei din tara aceasta, nu am nicio indoiala ca - mai devreme sau mai tarziu - vom gasi raspuns la aceste intrebari; si aceasta nu dintr-o pornire sau ratiuni feministe, ci mai degraba din ceea ce tine de inclinatia naturala pe care o avem noi, femeile, catre intelegere si armonie si pentru realizarea carora Dumnezeu ne-a inzestrat cu perseverenta si putere.
Si chiar daca nu sunt multumita cu o simpla formalitate, riscand sa sun si eu cam formala, nu ma pot abtine si va voi spune: LA MULTI ANI, DRAGI FEMEI!

Articol publicat in Business Woman Magazine - martie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Daca, in plan social, Noaptea Anului Nou reprezinta trecerea dintre ani, in plan personal, ea marcheaza puntea intre dezamagirile din bilantul anului trecut si sperantele pe care le incredintam anului care abia incepe; este momentul care ne pune fata-n fata cu noi insine, cu dorintele si indoielile noastre.
Si toti – fara exceptie in randul efemeridelor ganditoare – mai mult sau mai putin constienti, mai mult sau mai putin manifest, ne propunem sa nu mai repetam greselile trecutului, in timp ce ne luam angajamente care ne-ar putea conduce la indeplinirea dorintelor inca in stand by. Luam, deci, decizii pe baza carora ne schitam planurile care ne-ar ajuta sa inlaturam confuzia legata de ceea ce ne dorim cu adevarat; adoptam, intr-un cuvant (neologism, evident), rezolutii.
Nu-i nimic nou: exercitiul stabilirii de obiective il deprindem de mici si il exersam in permanenta; este legat de nevoile autentice, reale si nu de ocazii calendaristice; este modalitatea noastra de a raspunde prin diferite alegeri oportunitatilor ivite in fiecare moment al propriei existente.
Inceputul de an, insa, are o incarcatura simbolica: de purificare (inainte de a patrunde pe o portiune de drum nealterata inca de reziduurile amare ale esecurilor); un drum pe care speranta unei noi extrageri la loteria vietii renaste. Simbolismul acesta are darul de a ne conferi o senzatie de optimism, intretinuta – bineinteles, printre altele – si de efuziunea creata de atmosfera sarbatorilor de iarna, care ne indeamna sa fim mai buni; si nu doar cu cei din jurul nostru, dar si cu noi insine; si, mai ales, in raport cu noi insine. Sau, altfel spus, sa ne stabilim noi standarde prin ridicarea propriei stachete, intr-un proces continuu de auto-depasire. Este un indemn la a ne acorda noi sanse, in NOUL AN.
Si chiar daca ritmul nostru personal nu corespunde cu cel calendaristic, momentul inceputului de an ne induce senzatia de nou inceput, cu impact asupra felului in care abordam planurile personale; pentru ca totul sta sub semnul schimbarii, al trecerii spre ceva nou, al evolutiei. Un moment in care indemnul pentru a reusi este suficient sa-ti doresti! pare mai realist decat oricand. Dar reusita nu survine chiar atat de simplu ci, mai degraba, tine de o planificare riguroasa a unor pasi foarte concreti. Tocmai de aceea, este nevoie de rezolutii.
Iar pentru a nu cadea in pacatul teoriei, voi enumera si cateva proceduri practice pe care le-am desprins din explicatiile economistilor comportamentali privind intelegerea felului in care reusim sa ne respectam promisiunile (cu deosebire fata de propria persoana). Acest proces poate fi influentat prin unele instrumente motivationale care combina o serie de factori sociali, cognitivi si emotionali.
Eu am ales cateva actiuni la indemana oricui doreste sa bifeze mai multe reusite in bilantul anului pe care abia il incepem:
1. Lista: intocmeste o lista cu rezolutii pentru noul an!... adica nu cu simple idei sau dorinte, ci cu decizii, hotarari ferme! De ce este importanta o astfel de lista?!... Prin stabilirea de obiective ne cream sentimentul ca ne controlam viata, careia ii oferim – si in acest fel – un sens. Este raspunsul nostru la incertitudinile cu care ne este presarata existenta, reactia fiintei rationale la pietrificarea in irationalitatea inactiunii; un raspuns prin care nu ne lasam la mana sortii – imprevizibila si, deci, incerta. Iar primul pas in aceasta directie il constituie organizarea logica a actiunilor, intr-o cronologie coerenta.
Totusi, este nevoie de o precizare: fii sigur ca fiecare rezolutie inscrisa pe lista este ceea ce iti doresti cu adevarat (fiindu-ti de absoluta necesitate, pe termen scurt, sau cu impact asupra viitorului tau, pe termen lung); altfel, are toate sansele sa nu fie indeplinita si, in loc de satisfactie, sa-ti provoace deziluzie; mai mult chiar, senzatie de neputinta, ceea ce te-ar conduce la descurajare.
2. Scrie... pentru ca scripta manent…! Si iata de ce ar trebui sa o faci:
a) pentru ranforsarea vointei tale in vederea indeplinirii obiectivelor propuse;
b) simpla vizualizare cu ochii mintii nu este de ajuns; prin detalierea etapelor necesare a fi parcurse, transformi scopurile propuse in actiuni concrete, vizibile (nu raman doar niste teluri utopice);
c) in plus, ai posibilitatea sa apelezi la scripta oricand doresti sa-ti improspatezi memoria, ceea ce te ajuta sa pastrezi raportul actiune-rezolutie, in timp ce-ti mentine viziunea generala care ar trebui sa te ghideze pe parcursul noului an;
d) scrie de ce vrei sa faci o anumita schimbare, respectiv abordarea sau atitudinea noua pe care ti-ai propus-o: iti justifica si intareste convingerea ca nu este un simplu moft;
e) scrie cum va fi dupa aceea: astfel realizezi o proiectie care-ti satisface in avanpremiera dorinta de auto-depasire;
f) scrie-ti chiar si o scrisoare… te ajuta sa-ti clarifici mintea (ca si cum ai fi obligat sa-ti expui in fata unei audiente lucrarea de licenta);
g) transforma-ti sperantele si dorintele in obiective specifice, masurabile, realizabile, relevante si delimitate in timp; iar REGULA DE AUR este: sa fie enuntate pozitiv!
h) stabileste-ti termene pentru evaluari periodice: te ajuta sa ramai focalizat (revazand si reevaluand detalii importante, care altfel ar putea sa-ti scape si sa afecteze rezultatul final). In plus, de cele mai multe ori, practica impune ajustari ale termenilor initiali; facute in timp util, acestea deblocheaza parcursul si deschid noi usi;
i) noteaza si scoate in evidenta chiar si cele mai mici realizari: ai nevoie de impulsuri care sa te tina in priza.
3. Extrovertire: nu tine doar pentru tine!... deoarece – de cele mai multe ori – unele schimbari, dar chiar si ce si cum gandesti ori actionezi ii intereseaza si pe cei din jurul tau (mai ales daca sunt afectati, direct sau indirect, intr-o masura mai mare sau mai mica). De asemenea, cei cu care interactionezi – si care ar putea contribui la finalizarea rezolutiilor tale – au posibilitatea de a te intelege si, astfel, de a-si ajusta abordarile care vin in intampinarea dorintelor tale.
Pe de alta parte, noi ne corectam comportamentul social, precum si mentalitatile si deprinderile asociate acestuia, doar prin feedbackul primit de la cei din jurul nostru. Din aceasta perspectiva, avantajul impartasirii planurilor tale celor apropiati este triplu:
a) cand iti faci publice rezolutiile este ca si cand ti-ai da cuvantul, iar aceasta te va face sa nu mai poti da inapoi; dupa cum stim cu totii, perceptia de onorabilitate in business – de foarte multe ori – face diferenta;
b) cei carora le impartasesti aspiratiile tale iti vor oferi, in schimbul increderii acordate, incurajarea lor; iar pe drumul de transformare a sperantelor in realitati ai nevoie de un astfel de sprijin;
c) nu vei mai fi doar tu cu tine insuti, cand slabiciunile te-ar indemna sa mai lasi de la tine: prin expunerea in public a rezolutiilor adoptate pentru noul an, orgoliul iti este pus in joc si nu-ti va permite sa nu te ridici la inaltimea asteptarilor celor care te privesc (si, poate, chiar s-au gandit sa te monitorizeze); iar cand este vorba si despre persoane care cred in tine, iar tu – la randul tau – le apreciezi parerile, efectul este de mare impact.
In aceeasi idee, cand vine vorba despre psihicul uman, factorii de influenta nu pot fi separati foarte clar ci, mai degraba, se vorbeste despre combinatii de astfel de agenti. Astfel, orgoliul interactioneaza cu si reactioneaza la factorul de perceptie materiala (cum ar fi motivarea financiara).
Puteti aplica un procedeu extrem de simplu si eficient, rezultat din experimentul elaborat de catre profesorul Karlan, Yale University. Cercetatorul a plecat de la observarea si analizarea comportamentului uman in legatura cu economisirea, respectiv cheltuirea banilor. Avand in vedere materialismul care influenteaza actiunile umane, el a aplicat pe un segment tinta de populatie urmatorul mod de actiune: in timp ce economisirea era recompensata, cheltuirea se penaliza. Concluzia a fost deosebit de relevanta: daca procentul de raspuns pozitiv la penalizare era destul de scazut, el a sarit de 70% cand a fost dublat de recompensa.
Procedand in mod asemanator, poti supune rezolutiile tale aceluiasi tratament: te recompensezi pentru succes si te penalizezi pentru esec. Daca-ti adaugi si o recompensa finala pentru fiecare etapa parcursa (cand atingi un mini-obiectiv), devii din ce in ce mai increzator in fortele proprii, capatand noi energii in urmarirea scopurilor propuse. In plus, imagineaza-ti ce distractiv este daca la fiecare pas reusit pui o suma intr-un cont, iar la final constati ca ai acumulat suficienti bani sa-ti oferi cea mai bine meritata vacanta, intr-un loc minunat, la care ai visat de multe ori… dar pentru care nu te indurai sa „rupi” din bugetele alocate problemelor curente!?
In functie de cat de timid esti, mai poti adauga un procedeu: iti poti face cunoscute rezolutiile pe site-ul companiei (intr-o rubrica special creata), pe blogul personal sau pe o retea de socializare. Efectele sunt cu mult mai intense, iar eficienta procedeului in realizarea celor propuse este cu mult superioara celui in care tu centrezi si tot tu dai cu capul (adica tu actionezi si tot tu te evaluezi); este vorba despre o judecata publica, venita dinspre cei carora le expui planurile tale si care – chiar daca este ceva mai aspra – este (de regula) obiectiva, reprezentand o privire din afara; in plus, acest barometru extern te si recompenseaza pe masura realizarilor.
In fine, cred ca ar trebui sa privim si la premisele necesare pentru cele mai bune rezolutii. Ei bine, cea mai profitabila este sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem: cu realism (chiar daca, uneori, avem nevoie si de ingaduinta), cu intelepciune si cu multa iubire. De ce este important?... Deoarece ar trebui – mai intai – sa te cunosti pentru a fi sigur ce trebuie schimbat!
Cum s-ar traduce acest sfat?... sa te vezi asa cum esti si, dupa ce te descoperi, sa te imprietenesti cu persoana pe care ai descoperit-o, acceptand-o cu tot cu faptele si trecutul ei. O astfel de abordare ar fi in consens cu intelepciunea unei vechi zicale orientale: Impaca-te cu trecutul tau pentru a nu-ti trai prezentul in mod jalnic si pentru a nu-ti ruina viitorul.
Deci, acorda-ti si un timp pentru meditatie, pentru o analiza introspectiva dublata de singurul dialog sincer pe care ti-l poti permite (fara presiunea ipocriziei impuse de cutumele sociale); stai de vorba cu tine insuti, folosindu-ti acel ochi interior cu care sa-ti scrutezi partea nevazuta si nemanifesta a sinelui propriu; incearca sa separi ce ai vrut de ce ai putut. Este o activitate pe care o poti desfasura oricand, oriunde, dar mai ales acum, inainte de a trece la intocmirea listei cu rezolutii care – pentru a fi si benefice – trebuie, neaparat, sa fie nu doar reale, dar si realiste.
Cu alte cuvinte, pentru ca in urmatorul bilant sa inregistrezi cat mai multe succese, ar trebui sa-ti asezi rezolutiile pe fundatia oferita de granita imperceptibila care delimiteaza a vrea de a putea.

Articol publicat in Business Woman Magazine - februarie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Luni, 06 Ianuarie 2014 15:44

Bilant, dar nu doar contabilitate…

Motto: Fii mereu in razboi cu viciile tale,
in pace cu vecinii si fa tot ce poti ca
fiecare Nou An sa te gaseasca
UN OM MAI BUN!

(B. Franklin)

Bilant… un cuvant arid, sec, deloc imbietor… la prima vedere; si asta pentru ca, de cele mai multe ori, pentru cei mai multi, acesta aduce cu sine nemultumiri. De cele mai multe ori, asteptarile de la inceputul anului care tocmai se incheie – toate avand ca origine visele, aspiratiile, dorintele noastre de o viata – nu corespund cu poza de finis rezultata din acest exercitiu de sfarsit de an.
Si totusi, utilitatea bilantului pentru cei care ajung la constientizarea necesitatii unor astfel de momente este nepretuita si – as adauga – de neinlaturat din activitatea mentala a oricarei fiinte rationale, superioare. Pentru ca, daca fiintele inferioare nu cunosc notiunile de analiza si sinteza a experientelor (mintea lor neputand opera logic, ci doar prin reflexe neconditionate), noi ne putem analiza experientele si extrage anumite invataminte utile in viitor.
Bineinteles, asa cum sugereaza si proverbul desteptul invata din greselile altora, folosim concluziile acestor analize in mod diferit; dar suntem diferiti si prin frecventa cu care consideram necesara extragerea unor astfel de lectii. Si, pentru ca viata noastra a fost tot mai mult contaminata de spiritul mercantilist, am imprumutat chiar si pentru aceste operatiuni comportamentale termenul contabilicesc bilant. De fapt, din chiar proverbul amintit, rezulta ca suntem (sau ar trebui sa fim) intr-o permanenta scoala: Scoala Vietii, singura scoala in care recapitularea periodica nu este impusa de vreun profesor, ci doar de constientizarea ca intelepciunea nu este un dar exclusiv al simplei inaintari in varsta, ci o recompensa pentru efortul permanent al celor silitori, cei preocupati (stresati chiar, in sensul pozitiv) de propria lor evolutie.
Evident ca, la sfarsit de an – cand pana si gesturile traditionale de a face cadouri si-au pierdut din incarcatura sentimentala si se masoara, din ce in ce mai mult, prin volumul si valoarea acestora –, mintea ne zboara automat catre socoteli, eventual, un bilant. Dar eu v-as propune nu unul materialicesc, insensibil, ci unul al implinirilor in plan personal; o revedere cu ochii mintii care sa ne ajute la auto-evaluarea celei mai valoroase cresteri, de care depinde – in ultima instanta – toate celelalte realizari. Iar un argument major in sprijinul propunerii mele este faptul ca lucrurile pe care refuzi sa le confrunti stau in calea altor lucruri, blocandu-ti astfel viata. Desigur ca, pentru cei care si-au insusit deja practica periodica, poate chiar zilnica, a unor scurte analize (un fel de balanta, daca tot suntem la bilant), rezultatul finalului de an nu va reprezenta o surpriza prea mare.
Totusi, indiferent ce ne releva revederea faptelor noastre de peste an si cat de multumiti suntem de rezultatul acestui exercitiu, el este unul extrem de util si dintr-un alt punct de vedere: pentru ca, dincolo de functia lui contabiliceasca, un bilant – in general, dar cu atat mai mult intr-un moment incarcat de simbolistica sfarsitului de an – ne ajuta sa ne trasam proiectiile viitoarelor actiuni extrase din penumbrele subconstientului. Conform unor pareri in psihoterapeutica, a ne revedea si analiza realizarile, respectiv esecurile, stabilindu-ne totodata noi obiective, indiferent de momentul in care alegem sa facem asta, ne mentine in contact cu noi insine, cu dorintele si nevoile noastre.
Dincolo insa de pragmatismul beneficiilor materiale, cuantificabile, eu as considera drept cea mai benefica o abordare filozofica a momentului: un bilant al realizarilor in planul dezvoltarii personale, a carei crestere este produsa, spre deosebire de cea in plan material, si – sau, mai ales – de esecuri. De ce consider importanta o astfel de analiza? Pentru ca ea ne demonstreaza propriile limite; mai mult chiar, are un efect de aducere cu picioarele pe pamant, punandu-ne limitele in contrast cu dorintele, nevoile, visele, planurile noastre si obligandu-ne sa le recalibram pe cele din urma. Cu alte cuvinte, sa ajungem la intelepciunea bunicilor nostri care spuneau intinde-te cat iti este plapuma! cand ne avantam in tot felul de planuri. Nu stiu cati dintre noi ne putem infrana pornirile nerealiste, dar sigur cei care o vor face nu vor avea prea multe dezamagiri cand ne vom intalni pentru recapitularea urmatoare.
Si iarasi imi vine in minte intelepciunea unui sfat primit de la o fosta profesoara: cea mai sigura metoda pentru a nu avea deziluzii este sa nu-ti faci iluzii! Iata de ce, mai important decat satisfactia unor cifre – cu o volatilitate relativa –, ar fi sa folosim acest moment pentru inca o etapa in propria auto-cunoastere, printr-o auto-evaluare cat mai realista. Si aceasta tocmai pentru ca, in Noul An, sa avem parte de cat mai multe satisfactii in urma unei auto-evaluari corecte a propriilor noastre limite, deoarece necunoasterea propriilor limite reprezinta sursa nefericirii!
Iar daca la loc de frunte printre proiectele noastre se va regasi cel legat de dezvoltarea propriei persoane, vom avea garantia ca la urmatorul bilant surprizele neplacute vor fi mai putine.
Va urez tuturor in NOUL AN: Sa fiti mai buni!!!

Articol publicat in Business Woman Magazine - decembrie 2013.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Pagina 8 din 15
Te afli aici: >