Opiniile mele (55)

Multumesc din suflet celor de la publicatia Jurnal Bihorean, pentru increderea pe care mi-au acordat-o, invitandu-ma sa vorbesc, in cadrul unui amplu interviu, despre ce inseamna sa fii antreprenor in Romania! Interviul a aparut in editia din 13 august a acestei publicatii si il puteti citi si aici.

In aprilie 2018 a fost premiata, la Belgrad, cu titlul Dama Godine 2018 - Lady of the Year 2018. Astfel, i-a fost recunoscuta capacitatea de a dezvolta proiecte solide, pe termen lung, si abilitatea de a inova constant.
Antreprenorul Laura Ciuhu, director editorial Business Woman, vicepresedinte al Uniunii Nationale a Patronatului Roman, a vorbit, cu prilejul unei vizite la Oradea, despre ce inseama sa fii antreprenor in domenii variate: de la sanatate, la energii regenerabile.


Jurnal Bihorean: Ce faceti la Oradea? Aveti un proiect pentru oras?
Laura Ciuhu: Sunt aici pentru a afla pozitia autoritatilor locale, sprijinul pe care il acorda pentru a identifica forta de munca calificata pentru viitoare investitii, pentru a afla daca exista forta de munca necesara pentru punerea in executie a investitiilor care urmeaza sa se faca in Oradea, in domeniul textil.

Ati identificat asemenea programe?

L.C: Exista cateva programe, dar din discutiile pe care le-am avut reiese ca tinerii nu reusesc sa duca la bun sfarsit programele in care intra, adica rata de finalizare este sub asteptari, din pacate, dar nu ne-am descurajat. Impreuna cu investitorul cu care am fost, am spus ca vom pune la dispozitie unitati din fabrica, pentru a colabora cu administratia locala si pentru a incerca si noi sa popularizam acest program si pentru a da o sansa tinerilor care doresc sa mearga in aceasta directie.
Eu am venit in calitate de consultant al mai multor investitori care doresc sa-si extinda capacitatile de productie. Una dintre optiunile lor de a-si dezvolta aceste capacitati de productie ar fi zona Oradea. Am vrut sa vedem care este sprijinul administratiei locale in demersul de a gasi forta de munca calificata si ce programe dezvolta in domeniul invatamantului dual.

Invatamantul dual, chiar daca e unul atractiv, nu pare sa-i convinga pe copii si pe parinti sa urmeze acest parcurs.
L.C.: Am aflat ca exista programul, clase pe diverse meserii, dar pe industria textila nu exista decat trei cereri. Dezamagitor pentru noi, mediul privat, dar nu avem ce face, asta este, mergem mai departe.

Aveti un tablou care sa descrie ce s-a intamplat cu forta de munca calificata care exista in Oradea, un oras cu traditie in domeniul textil?
L.C.: Exista o traditie acum 15 ani pe o medie de varsta de 45 de ani, poate chiar mai mare 50 de ani, oamenii au iesit la pensie si nu au mai fost crescute generatii pe acest domeniu al textilelor, desi Romania la nivel international este cunoscuta pentru traditia in domeniu si profesionalismul pe care romanii l-au avut inainte de revolutie si dupa revolutie si eu chiar cred ca exista o mare oportunitate pentru Romania de a debloca acest domeniu textil pentru ca la nivel international suntem recunoscuti si exista o atractivitate pentru piata din Romania in contextul in care brandurile internationale isi muta productia din Bangladesh, China, in Europa de Est. Eu cred ca suntem pe un trend de crestere a atractivitatii Romaniei in domeniul textil.

De ani buni Oradea figureaza la coada clasamentelor in ceea ce priveste salariile. E acest un argument pentru care investitorii aleg Oradea?
L.C.: Nu cunosc acest aspect, probabil ca nu exista forta de munca calificata si fiindca oamenii au plecat in strainatate. In acelasi timp insa, eu sunt om de afaceri si politica mea salariala e in functie de rezultatele pe care mi le aduce fiecare salariat. Adica, daca sunt salarii mici, productivitatea este scazuta si de aceea bugetele managerilor pentru forta de munca nu permit o crestere.

Puteti sa ne dezvaluiti identitatea oamenilor de afaceri interesati de industria textila din Oradea? Din culise, am aflat ca este un proiect de 5 milioane de euro.
L.C.: Pot doar sa spun ca este o firma romano-germana, nu pot sa spun mai mult, fiindca inca nu am luat nicio decizie.

Cunoasteti piata din Germania...
L.C.: Am o legatura profunda cu poporul german, imi place limba germana... Impreuna cu cei de la UNPR, unde sunt vicepresedinte, am reusit sa semnam un protocol de colaborare cu cea mai importanta organizatie patronala din Germania. Impreuna cu UNPR incercam sa ajutam companii din Romania sa ajunga pe piata din Germania prin organizarea de evenimente be to be. Chiar am avut un astfel de eveniment in acest an la Berlin, a fost un eveniment pilot pe industria textila, pe care vrem sa-l dezvoltam acum pe domeniul IT. Si speram noi ca anul viitor vom continua si cu alte domenii in care Romania este competitiva.

Pana atunci, in plan personal, dumneavoastra sunteti prezenta pe piata din Marea Britanie.
L.C.: Exista un brand - Lara Wear - pe care l-am creat. E un brand de tricotaje pentru care noi producem la Onesti, iar marfa o distribuim, momentan, la Londra pana sa dezvoltam acest brand si la nivel national. Am preferat sa crestem acest brand la Londra, fiindca momentan romanii se uita mai mult la brand decat la calitate. Am preferat sa dezvoltam acest brand pe pietele internationale, mai intai, dupa care sa venim si in Romania. In Europa de Vest, din ceea ce am observat eu, consumatorul final in ceea ce priveste imbracamintea este mult mai atent la calitate si la design decat la brand. Aceasta in conditiile in care trendul este acela de a avea o viata sanatoasa, atat in ceea ce priveste hrana, cat si imbracamintea, fiindca degeaba mananci sanatos si faci sport, in ideea de a preveni anumite boli, daca nu porti pe tine niste haine din fibre naturale, ci din fibre sintetice care dauneaza foarte mult sanatatii.

Afirmati la un moment dat: „Pot spune chiar ca succesul meu in business si in antreprenoriat se datoreaza, in mare parte, a fost si este marcat de modul in care imi compun tinuta vestimentara”. Vreti sa detailati? Vreau sa mentionez ca, totodata, nu sunteti adepta sintagmei conform careia haina il face pe om.
L.C.: Da, eu sunt o persoana care crede ca totul in jurul nostru se intampla in functie de energia pe care o emanam. Si daca e sa-mi examinez personajul profesional, pot sa spun ca rezultatul pe care l-am avut a fost in functie de energia pe care am pus-o in miscare datorita starii mele dintr-un anume moment si atunci de fiecare data cand plec dimineata de-acasa ma gandesc care sunt evenimentele din ziua respectiva si incerc sa-mi adaptez tinuta vestimentara in functie de energia pe care trebuie sa o eman. Si chiar cred cu tarie ca hainele influenteaza pe parcursul unei zile starea si implicit rezultatele pe care le ai zi de zi.

Aveti experienta in domeniul consultantei pentru dezvoltarea de proiecte pe fonduri nerambursabile. De ce acest capitol ramane mereu unul la care Romania nu si-a facut temele?
L.C.: Suntem cu temele nefacute din perspectiva absorbtiei, dar lucrurile nu sunt prezentate in mass-media asa cum trebuie, din perspectiva mea, in sensul ca in domeniul privat este o alocare a fondurilor europene nerambursabile sub limita a ceea ce ar putea piata sa absoarba. Exista programe unde la nivel de concurenta sunt 10 proiecte pe loc, in timp ce pe programe unde accesibilitatea e limitata numai pentru autoritatile publice si locale nu exista proiecte. Adica in zona privata exista proiecte si nu exista bani, in zona publica exista bani si nu exista proiecte. Mi-am pus si eu intrebarea de ce alocarile nu sunt in functie de nevoi si necesitati. Dar nu am reusit sa-mi dau un raspuns pana in momentul de fata. Cred ca politicile publice ar trebui sa fie regandite, astfel incat sa fie luate in calcul prioritatile acestei tari, pentru ca pana la urma avem nevoie de rezultate imediate si ca sa iesim din criza care exista la momentul de fata, din punct de vedere economic. Cel mai important este sa cream acele sisteme si mecanisme prin care sa resuscitam zona de productie a Romaniei. Si pe langa faptul ca trebuie sa resuscitam zona de productie din punct de vedere al tehnologiei, al fortei de munca, trebuie sa activam strategia de export a Romaniei, sa o aliniem la noile tendinte internationale. Romania nu are alte sanse decat sa-si activeze canalele de vanzare prin care sa se activeze producatorii romani. Acesta cred ca ar trebui sa fie startul intr-o noua directie, care sa vizeze dezvoltarea economica a Romaniei.

Cum reusiti sa faceti performanta in atatea domenii diferite? Cum arata o zi din viata dumneavoastra?
L.C.: Sunt o persoana foarte organizata, incerc sa-mi organizez timpul in functie de prioritati. Am un mare noroc ca am langa mine o echipa profesionista, pe care am format-o in ani de munca si pe care ma bazez foarte, foarte mult. Dar secretul vine din propria reteta, care ma ajuta sa fiu incarcata din punct de vedere energetic si sa pot sa daruiesc si celorlati pentru ca, din punctul meu de vedere, un antreprenor nu face altceva decat creaza niste procese, gaseste si formeaza niste oameni, creaza o echipa si dupa aceea daruieste in fiecare zi energie, astfel incat procesele si echipa sa poata fi puse in miscare. Si pentru ca sa poata darui energie, un antreprenor trebuie sa fie in echilibru atat mental, cat si fizic, iar eu incerc, atat cat se poate, in fiecare zi, sa-mi realizez acest echilibru intre fizic si mental.

Cum reusiti sa va gasiti echilibrul?
L.C.: In primul rand, ma bucur de lucrurile simple. Mie imi place dimineata sa-mi iau micul dejun consistent in ceea ce inseamna vitaminele, astfel incat sa imi dea o energie foarte buna de dimineata, ma duc de 3-4 ori pe saptamana, pe cat posibil, la sala de sport si aceasta ma ajuta foarte, foarte mult. Investesc in aceste lucruri pentru ca imi dau o stare care ma ajuta sa fac fata provocarilor si trairilor de zi cu zi, pentru ca un antreprenor este un om care are trairi foarte puternice atat pozitive, cat si negative. De aceea, nu orice poate sa fie antreprenor, pentru ca numai daca iti gestionezi foarte bine emotiile atat pozitive, cat si negative, poti sa faci fata in acest domeniu. Ceea ce nu e deloc usor. De felul in care tu activezi zi de zi depinde afacerea ta si implicit viata profesionala a mai multor oameni care la un moment dat devin si responsabilitatea ta.
Sunt actionara in mai multe companii, pe care le-am creat si apoi mi-am vandut partile sociale, pentru ca eu cred ca aceasta e menirea mea pe acest pamant, sa creez proiecte. Aceasta apropo de ce spunea Mark Twain: cea mai importanta pentru un om este ziua in care s-a nascut si ziua in care si-a dat seama de ce s-a nascut. Aceasta cred ca e menirea mea profesionala: sa creez proiecte si sa incerc sa generez prosperitate pentru oamenii din jurul meu. De aceea am creat proiecte in mai multe domenii, si nu m-am oprit aici, am ambitii mari pentru viitor. Dupa ce creez aceste proiecte vand partile sociale la unele companii catre managerii pe care eu ii aleg si pe care eu ii cresc odata cu mine, tocmai pentru a castiga timp ca eu sa dezvoltam noi proiecte. Imi place foarte mult sa am asa un vis pe care sa-l transform in viziune si apoi in realitate. Aceasta este cel mai important pentru mine, menirea mea si mi-as dori foarte mult ca fiecare om sa traiasca emotiile pe care eu le traiesc atunci cand vad ca am avut un vis care s-a transformat in realitate. Cred ca atunci cand esti antreprenor e important sa nu alergi dupa bani, ci dupa emotiile pe care ti le da aceasta activitate de antreprenoriat.

Care e visul dumneavoastra in acest moment?
L.C.: Visul meu e sa fiu intr-un echilibru. Si acest echilibru nu imi este dat de cati bani am, cate afaceri am, ci de faptul ca imi place in fiecare zi sa ma trezesc si sa ajung acasa seara la fel de sanatoasa si in acest interval de timp sa fac in mare parte lucruri care imi plac, care imi creaza emotii si pe mine ma implinesc. Catre asta tind. Emotiile reprezinta cel mai important lucru pentru mine si cred ca Dumnezeu de aceea a facut sa fiu antreprenor, iar activitatea antreprenoriala creaza cele mai puternice emotii pentru un om din perspectiva mea.

Cum percepeti probabilitatea unei amnistii fiscale?

L.C.: Pentru cei care au avut un comportament fiscal ireprosabil, evident ca nu este in regula, pe de alta parte, daca vrem sa resuscitam economia, sa corectam lucrurile care nu s-au intamplat in regula din punct de vedere fiscal in ultimii ani, e necesara. Oamenii de afaceri au fost „terorizati” de organele fiscale, considerandu-se ca daca ai mai multe afaceri - si asta am trait-o pe propria piele - sigur ai ceva ilegal, sigur nu este in regula. In loc sa fi felicitat ca ai mai multe afaceri, ca ai initiativa, ca generezi prosperitate prin ceea ce faci tu, esti privit ca infractor pe principiul ca sigur sunt niste operatiuni fictive intre companii. Personal, sunt pentru amnistia fiscala pentru ca multi antreprenori cre au avut greutati, nu au putut o perioada sa-si plateasca darile catre stat, dar dupa aceasta perioada au platit, au fost blocati sa mai genereze idei, sa mai genereze alti bani pentru ca li s-au blocat conturile. Si nu e corect ca atunci cand cineva are datorii la stat, primul lucru e sa ii blochezi conturile, sa il pui in imposibilitatea de a-si desfasura activitatea si evident in imposibilitatea de a-ti plati. In Germania, de exemplu, ti se aduc la cunostinta datoriile, esti trimis acasa sa isi analizezii afacerea, sa spui termenele la care vei plati. Iti asumi niste lucruri si aceasta mi se pare o abordare corecta. Noi trebuie sa avem mare grija de antreprenorii romani fiindca sunt din ce in ce mai putini si generatii noi de antreprenori nu am mai vazut. Eu am o activitate de mentorat in care ajut tineri sa porneasca pe acest drum, dar am simtit ca nu mai exista o atractivitate de a porni pe acest drum si totul se intampla datoriita modului in care sunt priviti antreprenori, de cum sunt tratati in mass-media, de faptul ca nu au suport pentru a-si pune in aplicare ideile pe care le au.

Referitor la mentorat ati spus ceva care mi-a placut foarte mult: „O lumanare nu pierde nimic daca aprinde o alta lumanare." Va ganditi ca intr-o zi sa aprindeti lumanari la Oradea?
L.C.: Ceea ce sunt eu azi sunt datorita oamenilor pe care i-am intalnit, care mi-au aratat drumul pe care sa merg atunci cand nu stiam pe ce drum sa merg si nu numai ca mi-au aratat acest drum, m-au si sustinut. Mi se pare ca e o datorie a mea de a transmite mai departe ceea ce am primit eu, celor care vin la mine si imi prezinta idei de afaceri le arat drumul pe care trebuie sa mearga, incerc sa-i ajut financiar pentru ca realizez ca daca nu vor fi noi generatii de antreprenori de succes, mai devreme sau mai tarziu, tara noastra nu va fi intr-o situatie foarte confortabila.

Interviu publicat in Jurnal Bihorean, editia din 13 august 2018.





Joi, 25 Mai 2017 11:15

Respect

In relatiile profesionale, procesul de sedimentare a sentimentului de respect este unul la vedere: persoana care poseda cunostinte profesionale potentate de calitati personale impune respect; este un proces care face apel la ratiune, derulandu-se pe baza unor constatari faptice si in urma unor analize rationale. In relatiile private, cele traditional cunoscute ca bazandu-se pe sentimentul de dragoste, de iubire, asa ceva nu este posibil – cel putin in faza initiala, cand valvataia iubirii orbeste ratiunea; cert este ca, in aceasta faza, reactia instinctiva este mai puternica decat ratiunea, in fata careia se impune. Abia dupa ce parjoleste sufletul cum se zice prin popor – iubirea face loc recunoasterii calitatilor personale pe care partenerul incepe sa le desluseasca prin perdeaua de fum care incepe sa se imprastie si sa le aprecieze. In final, aprecierea se transforma in RESPECT.
Dintr-o asemenea perspectiva, as putea spune ca respectul in relatiile private este reziduul iubirii, este esenta distilata a acesteia, rezultatul unei decantari in timp care ofera ratiunii elementele cu care sa opereze: daca acestea sunt pozitive, vor impune in mod inevitabil RESPECT.
Aceasta este explicatia pentru care femeile – mai mult decat o fac barbatii – cauta relatii stabile, de durata: ele sunt constiente ca acest proces are nevoie de timp pentru a parcurge drumul de la focul unei torte arzand la intensitate maxima catre analiza la rece a ceea ce ramane in urma valvatailor initiale.
FEMEIA – prin acel al 6-lea simt, specific ei, stie ca poseda o calitate care nu trebuie dovedita, ci doar descoperita, si anume, prin structura sa sufleteasca, rezultata din particularizarea naturii umane la genul feminin, femeia este programata sa-l readuca cu picioarele pe pamant pe barbat (care – prin aceeasi vointa a Creatorului – a fost programat sa se avante in vazduh).
Dintr-o perspectiva similara este abordata aceasta idee si in filozofia politica a lui Alexis de Tocqueville, in brilianta sa lucrare, Democracy in America. Studiind fundatia democratiei in comunitatile americane, el concluzioneaza ca stabilitatea acestora se datoreaza echilibrului indus in familie de catre natura femeii; daca la acest dat, fiecare femeie in parte lucreaza pentru a-si adauga cat mai multe merite personale, respectul nu o poate ocoli. Fiecare noua calitate adaugata prin dezvoltare personala constituie un motiv de a impune respect, atat partenerilor privati, cat si celor din domeniul de activitate profesionala.
Pentru noi, femeile de afaceri, respectul in relatiile profesionale reprezinta o provocare, tocmai pentru ca implica o cerinta cu tripla valenta: inspre proprii angajati, catre partenerii de afaceri si pentru clientii nostri.
Cuvantul care descrie cel mai fidel succesul respectului fata de proprii angajati este loialitate. Ideal ar fi sa reusim sa ne fondam relatiile profesionale in cadrul afacerii noastre pe acest sentiment, nu doar pe vertical in relatia angajator-angajat – ci si pe orizontala, intre angajatii nostri, pentru ca, asa cum am mai aratat si in alte ocazii, multi profesionisti petrec mai mult timp la serviciu decat acasa si de aceea calitatea relatiilor in interiorul companiei trebuie sa-i faca sa se simta intr-adevar ca in familie.
Succesul in relatiile cu clientii nostri trebuie sa se materializeze in fidelitatea acestora. Spre deosebire de activitatea precedenta – pe care o desfasuram in interiorul firmei noastre – aceasta presupune o orientare inspre exterior, avand drept suport activitatea de marketing; de aceea, este important sa alegem cu grija pe mana cui incredintam reputatia companiei noastre.
Cea de-a treia directie in care respectul joaca un rol hotarator in succesul afacerii noastre este reprezentata de parteneriatele pe care le stabilim in diverse ocazii; si aici exista un cuvant definitoriu al rezultatului obtinut prin respect, si anume colaborare. De calitatea colaboratorilor depinde – intr-o mare masura – succesul nostru.
Reiterand ideea de la care am plecat in scrierea acestui articol, RESPECTUL reprezinta fundatia relatiilor interumane, care nu poate fi construita decat in timp, printr-o atitudine concretizata in actiuni. In toate cele 3 plus ipostaze in care actionam – deci nu doar in calitate de femei de afaceri – este imperios necesar sa dovedim celorlalti ca pozitia noastra nu este una de superioritate, ci de intelegere a nevoilor lor; si asta pentru ca oamenii pot indura lipsuri de tot felul – frigul, foamea, oboseala – dar, aproape fara exceptie, nu suporta aroganta si lipsa de respect, care aduc atingere propriei lor demnitati.
De aceea, as incheia concluzionand intr-o nota in concordanta cu perioada care urmeaza, cea a sfintelor sarbatori de Paste: RESPECTUL presupune SMERENIE.

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 aprilie 2017 - 15 mai 2017.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Cand Business Woman Magazine a aparut pe piata publicatiilor, in aprilie 2008, ca un factor de inspiratie pentru femeile de cariera, dar si ca un sustinator al antreprenoriatului si initiativei feminine si promotor al modelelor de succes, intregul mediu de afaceri romanesc traia sub zodia exuberantei de dinainte de criza financiara ce avea sa debuteze jumatate de an mai tarziu.
Au urmat ani de ajustari severe, dar sita deasa a incercarilor a cernut afacerile care ofera valoare de cele nascute conjunctural sau dintr-un entuziasm de moment, a cernut antreprenorii adevarati de cei inchipuiti, a evidentiat companiile care ofera ceva comunitatii: mai multa implicare, un pret mai bun, mai multa usurinta, mai multa consistenta si valoare adaugata in ceea ce ofereau.
Anul 2016 ne gaseste cu un start si un suflu nou. Afacerile romanesti au din nou vant in panze dupa anii de ajustari: au aparut afaceri noi, inovative, pregatite sa provoace marile corporatii, modelele de business traditionale, au aparut branduri romanesti care fac pasi tot mai curajosi catre pietele externe, sau furnizori de top ai marilor branduri internationale. Made in Romania este din nou o expresie care sa dea optimism si incredere. Este aceasta o zvacnire de vointa si talent care rupe zagazurile blazarii si descurajarii induse de altii.
In acest nou context, la Business Woman Gala ne propunem o radiografie a acestui succes si a acestei schimbari de paradigma si sa premiem curajul femeilor de cariera si antreprenoarelor de a se autodepasi, de a se reinventa. Iar pentru ca evaluarea noastra sa fie validata de mii de ani de experienta de business de cel mai inalt nivel (prin insumarea experientei juriului), am invitat sa fie alaturi de noi in acest demers de a premia succesul feminin in afaceri pe cei mai importanti 400 de antreprenori si CEOs din Romania – prin colaborarea cu Blue Tie Business Club si Uniunea Nationala a Patronatului Roman.
Intr-un context al societatii romanesti in care uneori valorile sunt amestecate, in care nonvaloarea si impostura ocupa inca prea mult loc in spatiul public, ne propunem sa oferim niste premii care reprezinta o valoare reala, autentica. De aceea, facem cel mai amplu demers de jurizare intamplat la o gala de business. Premiile oferite nu mai reprezinta doar viziunea unui colectiv redactional, ci a mediului de afaceri prin cei mai puternici reprezentanti ai ei.
Şi pentru ca si eu ma regasesc in acest curent al innoirii si curajului de a pasi in teritorii noi, voi avea bucuria de a prezenta in cadrul Business Woman Gala o initiativa de care sunt foarte mandra: brandul Lara Wear, noul brand de confectii al Romaniei.
Dupa multi ani in de consultanta de business, am decis sa imi suflec manecile si sa pornesc o afacere de productie care sa ofere oamenilor un brand romanesc de calitate, locuri de munca, inspiratie, increderea in sine pe care ti-o da o haina de calitate ce va fi achizitionata la doar o fractie din ceea ce ofera marile branduri internationale.
Lara Wear este felul meu de a raspunde si de a ma alatura noii efervescente a femeilor de afaceri din Romania. Nu cred ca haina il face pe om, dar cu siguranta il prezinta in cea mai buna ipostaza a lui in fata societatii si cred ca este o componenta importanta a respectului de sine si a succesului in afaceri. Exista peste tot generalizata ideea ca singurele lucruri de care avem nevoie in viata pentru a avea succes sunt: talentul, energia si norocul. Pe termen lung, insa, caracterul si modul de prezentare in fata celorlalti sunt decisive. Trebuie sa devenim noi insine schimbarea pe care o asteptam de la ceilalti.
Ne vedem pe 22 Noiembrie la Athenee Palace Hilton Bucharest.

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 noiembrie - 15 decembrie 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Vineri, 30 Septembrie 2016 20:28

Noi, Antreprenorii, traim prin Clienti

Prima data cand am auzit expresia clientul nostru, stapanul nostru nu prea i-am inteles sensul… parea a veni dintr-o alta lume, caci in comunism nu erau stapani, iar termenul parea a avea o conotatie peiorativa, punandu-l pe furnizorul de servicii ori bunuri care-l rostea intr-o pozitie nedemna, de inferioritate.
Intelesul ei mi s-a revelat mai tarziu, cand am decriptat-o din forma aceea super-concisa, traducand-o prin mai multe cuvinte, insotite si de explicatiile suplimentare de rigoare: astfel, fara clienti, noi – antreprenorii – nu am exista. Am inteles-o mai intai prin exemplificarea concreta – pe propria-mi piele – oferita de serviciile in restaurant, unde comenzile sunt sau ar trebui prompt indeplinite, iar relatia comanda-executie este evidenta. Mai tarziu, dupa ce am intrat eu insami in valtoarea tranzactiilor economice, am realizat de pe cealalta parte a baricadei ca si pentru alt gen de afaceri este la fel de valabil acest dicton, chiar daca adevarul din spatele lui nu este unul foarte evident, la prima vedere.
Ei bine, am inteles ca toti clientii isi doresc cea mai buna calitate, la cel mai mic pret. Acest lucru este important, dar produsul optim rezultat din calculul calitate vs. pret nu se regaseste pe lista cu obligatiile clientilor; mai precis, nu este treaba lor sa gaseasca solutia ideala pentru ca toata lumea implicata in relatia furnizor de bunuri/servicii - client sa fie multumita.
Mai mult decat atat, clientii sunt din ce in ce mai pretentiosi cand vine vorba despre tranzactiile facute intre firme. In plus, in astfel de relatii, cele doua parti urmaresc aproximativ 5 elemente ale acestui gen de schimb:
 
Simplitate
Clientii – pusi in fata complexitatii afacerilor – vor sa simplifice produsul pe care noi il propunem, dar fara a parea simplisti. De asemenea, in epoca actuala, aceasta simplitate si transparenta sunt asigurate prin intermediul tehnologiei oferite de domeniul social media; acolo, ei pot gasi toate detaliile de care au nevoie pentru a lua decizia sa devina sau nu clientii firmei pe care o conducem.
 
Pregatire
Clientii vor ca si noi – inainte de a vorbi cu ei – sa ne facem temele; deseori, obisnuiesc sa puna intrebari pe care cu usurinta ar fi putut sa ni le adreseze in mediul online, avand si posibilitatea de primi un raspuns in cateva minute. Totusi, ei tin sa verifice personal, prin viu grai, competenta de care dispunem pentru a efectua respectiva tranzactie.
 
Accesibilitate
Clientii vor sa fie convinsi ca sunt o prioritate pe lista companiilor cu care vor lucra. Ei vor receptivitate maxima; mai precis, sa li se raspunda imediat ce au o nelamurire sau o cerinta. Mai mult decat atat, clientii vor sa aiba siguranta ca primesc tot suportul necesar din partea firmei de la care achizitioneaza produsul.
 
Creativitate
Clientii vor sa vada cat de creativi sunt cei de la compania cu care urmeaza sa incheie un contract; ei vor sa stie de cate lucruri sunt in stare angajatii firmei respective pentru a-si pastra clientii si, mai ales, cat de mult isi doresc si in ce termeni sunt dispusi sa negocieze pentru a face tranzactia.
 
Loialitate
Cei mai multi clienti isi doresc loialitate de la compania de la care beneficiaza de produse si servicii. Mai mult decat atat, cand se hotarasc sa incheie o afacere cu anumiti furnizori isi asuma un anumit risc, intrucat nu vor sti cum va reactiona compania respectiva la aflarea termenilor si conditiilor solicitate.
 
O optiune importanta in managementul relatiei cu clientii, reflectata in forma concreta de abordare, este: noi sau voi? Cu alte cuvinte, ce alegem, cand vorbim cu potentialii nostri clienti?
Una dintre cele mai des intalnite greseli ale unui antreprenor care incearca sa gaseasca sponsori ori sa vanda produsul sau unui client care ar putea avea nevoie de el este sa insiste nepermis de mult timp in a-si prezenta compania, produsul sau serviciile, marsand pe avantajele folosirii produsului si uitand, astfel, complet de omul ori de oamenii veniti la intalnire.
Cu alte cuvinte, sa nu uitam sa-l intrebam si ce-l doare pe omul care se afla in fata noastra; pentru ca discutia nu e despre noi si despre cat de grozavi suntem noi, ci despre clientul nostru, despre ce isi doreste el, despre problemele pe care le intampina in activitatea sa si despre modul in care isi va imbunatati activitatea apeland la solutiile noastre (evident, nu trebuie sa uitam nici de noi).
In plus, il transformi pe cel din fata ta din ascultator pasiv in interlocutor activ si ii captezi interesul, facandu-l sa-si doreasca sa testeze produsele pe care le prezinti.
Ce oferim noi trebuie sa se indrepte catre ce isi doreste si el, astfel incat legatura dintre partile implicate sa fie una clara si fireasca. Sa ne concentram, asadar, atentia catre nevoile pe care le au clientii nostri, fara sa para ca ne laudam pentru a-i impresiona; desi, nu trebuie sa scapam ocazia de a puncta, cand se iveste ocazia, o comparatie avantajoasa in favoarea firmei noastre.
Ar trebui sa avem grija la frazele pe care le folosim, de regula, in cadrul prezentarilor si sa urmarim rezultatele in urma unor modificari. Iata unele exemple:
Vei putea sa...,
Mai apoi, iti va fi usor sa...,
Cum ar fi daca ai putea sa...?,
Ce poti face este sa...
Clientul nostru va fi cat se poate de atent, deoarece – cand ne adresam direct – reusim sa-i captam atentia si sa-i starnim interesul.
 
REGULI DE BAZA in marketing:
1. Strategia de marketing se gandeste:
a) in functie de nisa in cadrul careia ne dezvoltam

Este esential sa ne plasam serviciile si bunurile oferite in cadrul unei nise clare, pentru a avea o audienta-tinta bine conturata; de caracteristicile consumatorilor ideali depinde si maniera in care ne vom proiecta strategiile de marketing.
b) prin prisma beneficiilor oferite consumatorilor
Conform acestei reguli, ne concentram pe beneficiile oferite de bunurile si serviciile existente in portofoliu, nu pe caracteristicile acestora.
c) cu armele de marketing pe masa discutiilor
Trebuie sa stim clar ce canale vom folosi pentru ca mesajul sa isi atinga tinta: alegem dintre cele deja cunoscute, cum ar fi flyere, brosuri, social media, blogging, evenimente caritabile... ori ne folosim creativitatea pentru a inventa lucruri noi? In cea de-a doua varianta, in mod sigur ne-am distinge de concurenta si am castiga teren.
 
2. Cifrele conteaza mai mult decat ne imaginam
Multi considera bugetul ca fiind un element decisiv, care te ajuta sa gandesti o strategie de marketing perfecta. De ce? Simplu! Pentru ca nimeni nu vrea sa investeasca intr-o strategie de marketing, dupa care sa ramana fara capital de infuzie la mijloc de drum. La fel, nimeni nu doreste sa investeasca bani in mod necontrolat, fara existenta unor masuratori clare. Se poate sa infuzionam sume uriase de bani in eforturi de promovare – de exemplu, in cadrul retelelor de socializare – fara ca acestea sa se converteasca in profit. De aceea trebuie sa stim ce obiective avem, iar acestea sa fie tangibile si sa poata fi atinse cu eficienta.
 
GRESELI in marketing:
1. Lipsa unei propuneri unice de vanzare
Daca nu aveti o propunere unica de vanzare, nu va puteti deosebi de competitie. Aceasta propunere este esentiala si trebuie inclusa in absolut toate materialele si metodele de marketing. Propunerea unica de vanzare reprezinta acele beneficii care va situeaza deasupra concurentei, fara de care nu puteti convinge potentialii clienti sa va cumpere bunurile ori serviciile. Nu puteti face marketing eficient fara o propunere unica de vanzare!
 
2. Lipsa studiilor de piata, a sondajelor si a testelor
Fiecare efort de marketing trebuie masurat prin efectuarea de teste si studii de piata. Nu trebuie sa ghiciti cand vine vorba de ce isi doreste potentialul client; determinarea eficientei anumitor preturi, oferte, ambalaje sau mesaje de marketing este esentiala.
 
3. Pozitionarea gresita pe piata si lipsa unei piete tinta
Daca nu stiti cui va adresati, nu aveti cum sa va vindeti eficient produsele si serviciile:
- determinati piata tinta si oferiti-le oamenilor beneficii;
- descoperiti ce probleme au oamenii si cum pot bunurile ori serviciile oferite sa le rezolve aceste probleme;
- repozitionati-va pe piata astfel incat sa oferiti beneficii si solutii.
 
4. Nefidelizarea clientilor deja existenti
Cand concepeti materialele de marketing, nu uitati niciodata faptul ca 80% din profit provine de la clientii deja existenti si doar 20% este generat de clientii noi. A nu fideliza clientii existenti este una dintre cele mai grave greseli de marketing, care va poate chiar aduce si falimentul; va va costa de 4-5 ori mai mult sa va vindeti produsul unui client nou decat sa il vindeti unui client deja existent.
 
5. Ignorarea nevoilor clientilor potentiali
Stiti cu adevarat ce isi doresc clientii potentiali si care sunt nevoile acestora? In cazul in care raspunsul este nu, va trebui sa va faceti temele:
- aflati care sunt nevoile si dorintele clientilor pentru a sti ce fel de beneficii sa le vindeti si ce fel de mesaje de marketing sa le adresati;
- nu considerati niciodata ca toti clientii potentiali au aceleasi nevoi;
- descoperiti care sunt nevoile specifice ale pietei tinta;
- in sfarsit, incercati sa oferiti clientilor ceva nemaiintalnit, mai precis, produse si beneficii pe care nu le gasesc la concurenta.
 
SUCCES!
 
Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 septembrie 2016 - 15 octombrie 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Vineri, 15 Iulie 2016 16:45

Cheile, interviu in revista Legal Point

Multumesc din inima echipei editoriale Legal Point pentru increderea pe care mi-au acordat-o, invitandu-ma sa vorbesc, in cadrul unui interviu mai amplu, despre modul in care vad eu antreprenoriatul in Romania! Interviul a aparut in editia inaugurala a revistei Legal Point si il puteti citi si aici.

Fiecare usa are o cheie. Fiecare cheie descuie o usa. In viata pornesti la drum cu toate cheile. Cu mult prea multe chei. Pe unele le uiti in usile pe care vremelnic le deschizi. Pe altele le pierzi. Ramai mai intotdeauna doar cu doua chei. Una pentru seiful cu arginti si alta cu care sa deschizi sufletul celui ce iti va fi casa. De le vei pierde si pe acestea, iti ramane doar vointa, cheia cu care poti deschide doar o usa, pe oricare ai alege-o. Chiar si usa pentru care nu a fost turnata cheia. O pui in broasca, o rasucesti o data si inca o data. Usa se va deschide. Ceea ce nu stii de la inceput e ca vointa este o cheie ce poate ramane pe vecie captiva in acel zavor. Poti deschide usa potrivita sau iti poti inchide viata. Despre chei si oameni am vorbit cu Laura Ciuhu, o femeie de afaceri care are toate cheile.

Legal Point: Ecaterina Teodoroiu, Tudor Vladimirescu, Brancusi si Laura Ciuhu. Ce ii leaga peste ani pe acesti oameni?
Laura Ciuhu: Este o legatura simpla, dar extrem de puternica, data de orasul in care m-am nascut, Targu Jiu, orasul lui Brancusi, al lui Tudor Vladimirescu si al Ecaterinei Teodoroiu. Datorita lor, datorita oamenilor minunati ai acestor locuri si mediului in care am crescut, am astazi o calitate care ma ajuta zi de zi in ceea ce fac: AMBITIA. De cand eram mica, am invatat ca in viata trebuie sa ai un ideal pentru care trebuie sa fii in stare sa lupti. Pentru asta iti este necesara ambitia de a reusi. Succesul nu-l vei dobandi daca nu lupti pentru el, daca nu esti pregatit sa faci sacrificii, daca nu-l doresti cu adevarat, cu toata fiinta ta, daca nu esti in stare sa-l creezi, caci, daca il vei cunoaste, el va fi o creatie a ta, si nu un cadou cu care sa te rasfeti. Le datorez lor si parintilor mei faptul ca m-au invatat sa-mi construiesc propriul drum in viata. Datorita lor am astazi bunul cel mai de pret si cel mai greu de obtinut: INDEPENDENTA.

Legal Point: Pentru cineva care a reusit sa se impuna inca din rimul an de facultate, iar la ora actuala conduce firme serioase, care sunt pericolele si capcanele din lumea afacerilor din Romania?
Laura Ciuhu: Ca in multe alte situatii, cred ca problema principala o reprezinta modul nostru de raportare. In primul rand, trebuie sa ne concentram pe noi, pe ceea ce putem face noi in conditiile date, in situatia cu care ne confruntam. Dar, in egala masura, trebuie sa fim in stare sa vedem oportunitatile si lucrurile bune din jurul nostru. Dupa o vacanta petrecuta in Thailanda si Cambodgia, m-am intors acasa spunandu-mi: „Ce bine ca m-am nascut si traiesc in Romania!” Dintr-o data, am constientizat ca exista multe valori si lucruri bune in aceasta tara si totul este sa avem dorinta sa le vedem. Si, din pacate, de multe ori nu suntem in stare sa le vedem si ne oprim atentia mai ales pe aspectele negative. Acelasi lucru il putem vedea in alb sau in negru, in functie de sistemul nostru de referinta. Dincolo de asta, este insa important sa avem o atitudine proactiva, sa gasim in fiecare clipa solutia optima in fata problemelor cu care ne confruntam. Dar prea multi se opresc din drum sub impresia ca nu exista solutii. Marile realizari necesita incredere si entuziasm. Si nu doar unul personal, pentru ca bataliile importante nu le duci niciodata singur. Ai nevoie de un colectiv de adevarati profesionisti, pe care trebuie sa fii in stare sa-i inspiri, sa le insufli acel entuziasm necesar marilor performante. Iar pentru aceasta trebuie, mai intai de toate, sa realizam un colectiv autentic, si nu doar un numar de angajati. Este o problema dificila si prea adesea ignorata, dar numai asa poti construi o firma de succes. Cum poti realiza acest lucru? Solutia mea este una simpla, directa si, cred eu, eficienta. Spunandu-le adevarul despre noi si despre companie, facandu-I partasi atat la succese, cat si la esecuri, creand impreuna un parteneriat. Atunci cand toate procesele din companie sunt transparente, fiecare angajat participa la victorii la fel cum isi asuma si greutatile. Multi manageri nu arata niciodata oamenilor din echipa lor directia generala in care se indreapta compania, previziunea bugetului, evaluarea veniturilor, ci se comporta ca si cum acestea ar fi informatii ultrasecrete. Insa ceea ce fac ei de fapt este opusul muncii pe baza de parteneriat. Oamenii se zbat in intuneric, incercand sa atinga tinte pe care nici macar nu le vad. Cand toti vad imaginea de ansamblu, acestia sunt implicati in aceeasi masura. Succesul unei conduceri eficiente este dat de relatia pe care o cladesti cu echipa si de abilitatea de a-i gasi fiecarui om locul potrivit in companie. Cred ca increderea, disciplina si optimismul sunt elemente esentiale pe care trebuie sa le asimilam in cultura manageriala romaneasca. Este greu sa castigi respectul si increderea oamenilor. Pentru fiecare angajat trebuie sa ai un respect aparte. Atitudinea fata de oameni este totul. Ei se comporta ca in oglinda. Daca tu esti optimist, si ei vor fi optimisti. Nu ai voie sa intri in panica daca nu poti realiza ceva. Sunt multe alte lucruri pe care poti sa le faci, dar ceea ce nu poti face nu trebuie sa fie o piedica in calea a ceea ce poti face. Si, in aceeasi masura, disciplina nu trebuie inteleasa in spirit cazon – disciplina militara. Intr-o companie inchegata, disciplina inseamna sa faci ceea ce ai zis ca faci. Iar optimismul nu are voie sa te paraseasca, pentru ca nu vom realiza niciodata ceea ce nici noi nu credem ca vom fi in stare. Fiecare zi trebuie abordata cu incredere, bucurie si demnitate, fara a pierde vreun moment acele valori universale: respectul, buna-cuviinta, pastrarea cuvantului dat si recunostinta.

Legal Point: Care sunt factorii care favorizeaza succesul? 
Laura Ciuhu: In ceea ce ma priveste, succesul a venit in primul rand ca urmare a abilitatilor mele de a identifica domeniile cu potential. Apoi,  capacitatea de a genera idei si a  le pune in miscare. Dar, in egala masura, trebuie sa fim constienti ca esentiala este sanatatea si, mai departe, pofta de viata, relaxarea si linistea. Nu este usor sa faci fata provocarilor zilnice, dar am propria reteta care ma face sa ma incarc cu energie si s-o daruiesc si celorlalti. Cele mai importante ingrediente sunt sportul si pauza de igiena mentala, pe care le fac zilnic, pentru a-mi revigora mintea. Este un timp liber acordat deliberat creierului si corpului meu. Merg de trei ori pe saptamana la sala de sport. De cele mai multe ori, la ora 22.00. Este destul de greu, privind din exterior, dar le recomand tuturor sa faca asta. Pe mine ma ajuta sa-mi iau doza de energie pentru a doua zi. Fac sport, mananc sanatos, beau zilnic 3 litri de apa, pentru ca sanatatea data noua de la nastere nu este „de fier”, ea trebuie ajutata sa se mentina in timp. Dar poate cel mai important lucru este reprezentat de propriile obiective si de oamenii pe care ii intalnesti in viata. Obiectivele reusitei nu au voie sa ramana la stadiul de vise. Poate parea spus prea dur, dar, daca nu stii ce vrei sa devii, atunci obiectivul tau in acel moment este sa ajungi „un nimeni”. Eu am reusit sa ajung astazi aici pentru ca am avut obiective clare si am avut norocul sa intalnesc oameni care mi-au schimbat viata.

Legal Point: Cat de mult ati invatat de la partenerii de afaceri?
Laura Ciuhu: Se spune ca suntem media oamenilor din jurul nostru. De aceea, alegerea partenerului de afaceri ar trebui sa fie pentru fiecare un proces de lunga durata, bazat pe numeroase si diverse criterii de selectie, pentru a fi siguri ca nu gresim, pentru a fi siguri ca putem construi alaturi de omul pe care l-am ales ca fiind partenerul nostru. Fundatia parteneriatului in business, ca si a tuturor relatiilor interumane este caracterul. Pe aceasta fundatie, fiecare individ isi dezvolta calitatile personale care ar trebui sa-l faca „eligibil” pentru a deveni, la un moment dat, partener intr-o afacere. In aceasta logica, posibila lipsa de caracter reprezinta calea sigura spre esecul parteneriatului. Exista studii care arata ca 90% dintre toate greselile facute de parteneri sunt greseli de caracter si consecinte ale lipsei de incredere. Sunt convinsa ca multi dintre noi ne-am intrebat: „Cine ar trebui sa fie partenerul meu de afaceri?”, iar raspunsul a sunat cam asa: „Omul care te intelege, care iti stie cel mai bine slabiciunile, dar si punctele forte; omul cu un caracter ireprosabil, care nu te va trada niciodata; omul care ar trebui sa te puna cel mai bine in valoare, omul de care se leaga sperantele tale de succes, poate uneori un «mic Dumnezeu» al tau in care crezi cu tarie, care iti va intelege orice problema; omul pe care il simti langa tine, in fata ta si in spatele tau. Pe scurt, omul care simte cel mai bine pulsul vietii tale.” Experienta mea m-a facut sa inteleg ca alegerea partenerului de business se dovedeste, de cele mai multe ori, mai grea decat alegerea partenerului de viata, si tot experienta m-a invatat ca performanta atinsa intr-un parteneriat este incomparabil superioara celei solitare, cand lupti de unul singur. Desi este foarte greu, desi pare o utopie, totusi, pana la urma, unii dintre noi reusim sa ne gasim partenerul potrivit. M-am intrebat care sa fie secretul acestui succes, reusesc oare acesti invingatori sa-si foloseasca instinctele atat de bine incat sa-si gaseasca partenerul ideal, este o chestiune de noroc ori de destin sau este altceva? Ce am constatat pana acum este faptul ca aproape toate parteneriatele – in business, arta, muzica, literatura – esueaza cu mult inainte de a-si fi atins maximul, devenind simple colaborari pe perioada determinata, desi, atunci cand plecam la drum alaturi de partenerul nostru, gandim amandoi o relatie pe termen lung, poate chiar pe viata. Unul dintre criteriile care asigura succesul partenerilor il reprezinta punctul comun de inceput al parteneriatului. Dupa acest moment, intra in joc calitatile personale, care, in mod normal, ar trebui sa fie complementare, pentru a asigura un echilibru si o armonie in cadrul parteneriatului. Un alt element important este si „viteza de deplasare” a fiecaruia. De regula, unul va alerga mai repede, iar celalalt mai incet, creandu-se in timp, de cele mai multe ori, o distanta intre parteneri, iar aceasta distanta nesesizata si neremediata la timp va conduce in final la ruptura. Prin reflex, aproape invariabil, noi, ca oameni, incercam sa gasim un vinovat, si atunci apare intrebarea: „Este vinovat cel care alearga prea repede sau celalalt, care nu reuseste sa mentina ritmul?” Un raspuns la aceasta intrebare este aproape imposibil de dat si un vinovat nici nu cred ca ar trebui sa existe. In fond, fiecare dintre noi este responsabil in egala masura in cadrul unui parteneriat. Din nefericire, resortul nostru interior este diferit. Ca urmare, comportamentul si performanta fiecaruia sunt diferite. Cand realizezi ca ti-ai gasit partenerul potrivit, totul incepe sa capete sens in activitatea ta profesionala, incepi sa stii directia. In fiecare zi te simti in siguranta constientizand ca exista langa tine omul cu „puteri supranaturale” care te va ajuta sa rezolvi orice problema. Pentru ca el reuseste sa te puna in valoare, esti din ce in ce mai bun, incepi sa-ti valorifici la maximum potentialul. Impreuna reusiti sa aduceti valoare adaugata companiei, sa o pozitionati la un alt nivel competitional. Paradoxal, dezechilibrele din cadrul parteneriatului incep sa apara odata cu rezultatele, ca o consecinta a faptului ca partenerului tau i se pare ca ai mai multa putere decat el. De cele mai multe ori, cauza acestei repozitionari o reprezinta invidia, unul dintre sentimentele cel mai greu de stapanit. Din cauza unor lacune ale propriului sau caracter, el ajunge sa te suspecteze de rea-credinta in acapararea puterii in cadrul parteneriatului. Tocmai de aceea ii este greu sa accepte ca tu ai reusit sa castigi puterea prin propriul comportament, care inspira incredere si respect. Acesta reprezinta momentul care, daca nu este bine gestionat, conduce in mod sigur la esecul parteneriatului. Totul se prabuseste, tot ce parea real devine ireal. Incep reprosurile, incepe lupta si, in scurt timp, fiecare tinde sa mearga pe propriul drum, crezand ca el are dreptate, ca el este cel mai bun. Este momentul in care ambii parteneri incep sa perceapa parteneriatul ca pe o competitie, desi, la momentul intrarii in aceasta relatie, fiecare si-a asumat sa puna in valoare calitatile celuilalt pentru a forma o echipa de succes. De ce oare mereu se intampla acelasi lucru? Ce urmeaza dupa? Cine a avut dreptate? Sunt intrebari la care numai timpul, cel mai bun prieten si cel mai rau dusman, poate sa raspunda. Astazi sunt aici pentru ca am invatat atat din succesul, cat si din esecul parteneriatelor pe care le-am avut si cred cu tarie in continuare ca drumul spre reusita nu este posibil decat intr-un parteneriat. Eu am reusit sa ajung astazi aici pentru ca am avut obiective clare si am avut norocul sa intalnesc oameni care mi-au schimbat viata, care mi-au aratat drumul atunci cand finalizasem o etapa din viata mea si care m-au ajutat sa iau startul pe un alt drum.

Legal Point: Matematica sau contabilitate? De ce?
Laura Ciuhu: Matematica a fost pasiunea adolescentei mele, materia mea preferata in timpul scolii, pasiune dezvoltata pe o inclinatie nativa pentru cifre. Trebuie sa recunosc ca si astazi mi-e dor sa rezolv cateva probleme. Iar aceasta inclinatie m-a condus apoi, dupa terminarea liceului, spre Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti. O alegere fireasca pentru mine. Daca matematica te conduce spre o lume abstracta, fascinanta, cu adevarat minunata, dar rupta de viata propriu-zisa, contabilitatea, informatica de gestiune te ajuta, dimpotriva, sa patrunzi cat mai profund in lumea reala a afacerilor. Iar acesta era drumul care mi se potrivea, drumul pe care mi l-am dorit si pe care l-am urmat, pentru a spune asa, de la inceput. Pentru ca deja de la inceputul facultatii am imbinat teoria cu practica, lucrand din anul intai in domeniu si reusind ca, la sfarsitul facultatii, sa promovez ca Director Economic la compania unde lucram. Iar patru ani mai tarziu infiintam deja propria mea companie. Cifrele te ajuta, printre altele, sa inveti sa pretuiesti timpul. Multi se comporta ca si cum timpul pe care il avem la dispozitie ar fi nesfarsit. Din fericire pentru mine, am inteles foarte repede ca timpul reprezinta resursa cea mai pretioasa, astfel incat m-am straduit in permanenta sa fructific la maximum fiecare clipa.

Legal Point: Ati putea aminti de cativa oameni-cheie in dezvoltarea dumneavoastra?
Laura Ciuhu: Fara indoiala, rolul cel mai important in dezvoltarea mea l-a jucat familia. In primul rand, parintii. Ei mi-au dat cei sapte ani de acasa si tot ei mi-au dat increderea in mine. M-au ajutat sa inteleg faptul ca nimic nu e mai important decat independenta, atat de greu de castigat si apoi de aparat. Apoi, sunt multi oameni care mi-au marcat copilaria si adolescenta si sunt fericita ca m-am nascut in acel minunat oras pe care il reprezinta capitala Gorjului, cu oamenii lui minunati, dar si cu o istorie atat de bogata. Pentru ca, in mod inevitabil, traim in prezent, dar copilaria, familia, istoria si traditiile reprezinta un reazem important, locul din care ne luam zborul, dar si un reper ce nu ne lasa sa ne pierdem in lungul si atat de complicatul drum al vietii. Apoi, sunt colegii si partenerii de afaceri, oameni cu care, in mod necesar, am impartit atat succesul, cat si dificultatile, oameni minunati care m-au ajutat sa inteleg mai bine lumea si provocarile ei. Si aceasta cu atat mai mult cu cat businessul nu se invata din carti, chiar daca in permanenta trebuie sa studiezi pentru a face fata nenumaratelor provocari. Nu, succesul in business nu se poate invata. Este o arta si, in acelasi timp, o stiinta pe care le dobandesti doar prin contaminare. Si poate ca acesta este motivul pentru care partenerii de afaceri sunt atat de importanti. E greu de imaginat ca un adevarat partener nu te  marcheaza, ca el ar putea sa nu joace un rol major in devenirea ta ca om de afaceri.

Legal Point: Care este secretul dezvoltarii fulminante a companiei Lara Business Consulting?
Laura Ciuhu: Lara Business Consulting reprezinta, fara indoiala, firma cea mai draga mie, fiind prima firma fondata de mine, in 2004, gandita si proiectata de mine, observand si fiind convinsa de aparitia unor importante oportunitati de piata. Anii ce au urmat mi-au confirmat intuitiile, firma reprezentand astazi un real succes. In 2004, calendarul de aderare a Romaniei la UE devenea deja destul de clar si de ferm conturat si, odata cu el, perspectiva legata de importanta si de dificultatea accesarii unor importante fonduri de aderare si de preaderare. Subiect vital pentru dezvoltarea firmelor, atat private, cat si de stat, afaceri mici, mijlocii sau mari. In acelasi timp, accesarea corecta a acestor fonduri a reprezentat si reprezinta un factor vital de progres pentru economia romaneasca in ansamblul ei. Totodata, integrarea europeana venea cu noi provocari legate de competitivitate si, in ultima instanta, de calitatea managementului de proiect, dar si de ansamblu al fiecarei firme. Si, in fine, problema majora a ultimelor decenii, eficienta energetica si exploatarea resurselor energetice regenerabile aveau sa cunoasca o noua abordare. Pentru toate acestea devenea vitala prezenta in piata a unui know-how real, a unor adevarate capacitati de consultanta. Or, tocmai aceste necesare competente reprezentau oferta cu care a aparut in contextul romanesc al anului 2004 nou-infiintata Lara Business Consulting. Problemele care au aparut, legate atat de sumele mult prea mici ce au fost atrase din cadrul fondurilor nerambursabile ce ne-au fost puse la dispozitie, cat si de litigiile referitoare la modul in care au fost cheltuiti banii sau la modul in care aceste cheltuieli au fost justificate, denota inca o data importanta si dificultatea problemelor legate de fondurile nerambursabile. Or, Lara Business Consulting a reusit sa depuna spre aprobare proiecte a caror valoare depaseste 165 milioane de euro, fara sa aiba niciun proiect respins. Iar consultanta oferita de Lara Business Consulting a asigurat apoi implementarea cu succes a acestor proiecte, atat din punct de vedere al decontarii cheltuielilor, cat si al eficientei propriu-zise a acestor investitii. Iar proiectele dezvoltate de noi au vizat in special Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”, mai ales in domeniul energiei regenerabile si al productiei industriale, privind atat IMMurile, cat si intreprinderile mari, domenii pe care le-am considerat si le consider vitale pentru economia noastra. In timp, am dobandit o vasta experienta in domeniul energiilor regenerabile, oferind servicii complete, ce includ consultanta in obtinerea tuturor autorizatiilor si a licentelor, precum si servicii de administrare si management ale noilor capacitati de producere a energiei. Caci viziunea noastra se bazeaza pe preocuparea permanenta de a construi parteneriate durabile, bazate pe incredere, profesionalism si confidentialitate, pentru valorificarea oportunitatilor, cresterea eficientei si a nivelului de dezvoltare. Fiind membru cu drepturi depline in Asociatia Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), Lara Business Consulting lucreaza pentru un important numar de firme mai mari, inclusiv firme precum Carpatcement Holding sau IBM Romania, dar si pentru firme mai mici. Succesul s-a datorat in mare masura si urmaririi a patru directii strategice privind sprijinirea mediului de afaceri si a sectorului administrativ in vederea dezvoltarii activitatilor cu ajutorul fondurilor structurale, dezvoltarea de parteneriate cu organizatiile profesionale si, poate, mai ales, privind dezvoltarea echipei de consultanta si, implicit, dezvoltarea serviciului de consultanta, prin imbunatatirea continua a procedurilor de evaluare si procesare a informatiilor, de comunicare intre beneficiar si firma de consultanta si de sprijin legislativ. Cu un personal ce cuprinde experti in achizitii, experti economico-financiari, experti intocmire studii de fezabilitate, experti management de proiect, experti ai pietei de energie si experti ai pietei de gaze si o politica intensiva de instruire a resurselor umane, folosind cele mai moderne metode, succesul companiei nu are cum sa mire pe nimeni, noi venind cu o oferta ampla de servicii, ce cuprinde consultanta si asistenta in accesarea de fonduri nerambursabile cu privire la eligibilitatea beneficiarului si a ideii de proiect, intocmirea cererii de finantare, intocmirea planului de afaceri, studii de piata si de fezabilitate, realizarea analizei economice, consilierea in etapa  de contractare, cu privire apoi la consultanta in implementarea proiectelor, care, la randul ei, vizeaza realizarea dosarelor de achizitii si coordonarea achizitiilor, intocmirea rapoartelor tehnice, respectiv financiare, trimestriale si finale, intocmirea dosarelor cererilor de rambursare, dar si consultanta in afaceri si management, oferind dezvoltare de proiecte pentru producerea de energie din surse regenerabile, sprijin pentru obtinerea bonusurilor acordate pentru cei care produc energie in cogenerare de inalta eficienta, consultanta pe piata de energie si gaze, respectiv studii de piata si de fezabilitate si strategii de marketing si, nu in ultimul rand, servicii de management si administrare a unitatilor producatoare de energie din resurse regenerabile. Este un domeniu vast, extrem de important, dar si dificil, in care nu a fost usor sa dobandim excelenta, dar am reusit. Iar satisfactiile au fost si sunt cu atat mai mari. Astazi, nu pot decat sa fiu fericita si mandra de faptul ca am reusit sa transform o excelenta intuitie si un vis fascinant intr-o realitate ce reprezinta, in acelasi timp, succesul atator si atator firme cu care economia romaneasca se poate mandri si, in ultima instanta, un aport semnificativ la dezvoltarea economiei noastre in acesti ani.

Legal Point: Toti oamenii de afaceri au fost afectati de criza. Dumneavoastra ati cam crescut in criza. Care au fost principalele masuri care v-au ajutat la aceasta?
Laura Ciuhu: Ca sa reusesti pe timp de criza trebuie sa lucrezi in echipa si sa-ti evaluezi cat mai bine punctele slabe si punctele tari si sa vezi partile bune ale conjuncturii economice, pentru ca acestea exista indiferent cat de grava este criza. In limba chineza, cuvantul „criza” se compune din doua notiuni: „dezastru” plus „oportunitate”. De aceea, trebuie sa valorificam partea plina a paharului. Apartenenta la Uniunea Europeana, fondurile Uniunii Europene ce ne-au fost alocate au reprezentat o adevarata sansa. Iar noi am reprezentat o veriga esentiala in accesarea acestor fonduri. O actiune benefica pentru noi, dar in primul rand pentru un important numar de firme romanesti. Cred ca esentiala pentru succes este determinarea ta, modul in care iti stabilesti un tel si stii sa-l urmaresti, sa lupti pentru el. Multi asteapta o minune, minunea vietii lor, marea sansa. „Destinul” e un cuvant la moda. Dar destinul nu vine asa, pur si simplu, sa te poarte pe aripile lui, fara ca tu sa nu faci nimic. Drumul, destinul, succesul tin, inainte de toate, de alegerea ta, de hotararea si determinarea ta, dar si de bucuria de a lupta, de a munci pentru a parcurge acel drum, pentru a dobandi acel succes. Este aidoma modului in care un alpinist cucereste un nou pisc. Nu o face din obligatie, nu o face la intamplare, nu i se intampla sa-l cucereasca… Nu este vorba de sansa sau de intamplare, ci de pasiune, de bucurie si de enorm de multa munca. Dar nu e vorba aici de o munca silnica, ci de una entuziasta, care te implineste, prin care tu te implinesti pe tine insuti, prin care tu iti fauresti destinul si nu astepti ca el sa te poarte aiurea prin viata, ratacind prin imensul labirint al acestei lumi. Sunt insa lucruri care nu se invata din carti, nu se invata pe bancile facultatii. Mai demult se spunea ca meseria se fura, nu  se invata. Astazi, putem spune ca succesul si drumul ce duce spre succes nu se pot invata, ele sunt, in ultima instanta, o forma speciala de a-ti trai viata. O forma ce te defineste, dar pentru implinirea careia ai nevoie de o profunda intelegere, de o imensa experienta de viata, care, in cea mai mare masura, se fura sau, daca preferati, se dobandeste prin contaminare. Este ca o viziune, o viziune aparte asupra vietii. O viziune de care te poti contamina de la cei care deja o traiesc aievea, prin propriul lor drum de succes. In opinia mea, adevarata intelepciune pe timp de criza consta in respectarea lucrurilor simple pe care le facem, deoarece ele ne pot conduce acolo unde ne dorim. In criza, mai mult decat oricand, este necesar sa-ti cunosti defectele. Ignorandu-le, acestea risca sa degenereze in adevarate dezastre.

Legal Point: Ati invatat limba germana de curand si ati deschis o oportunitate de business in Germania, la fel ca in Romania. Prin ce se deosebesc cele doua sisteme in care lucrati? Ce au nemtii si nu avem noi, ce avem noi si nu au ei?
Laura Ciuhu: Da, intr-adevar, pe fondul unei presiuni careia abia ii mai puteam face fata, am hotarat ca, timp de cinci saptamani, sa plec la München pentru un curs intensiv de limba germana. Era o rupere de ritm necesara pentru a face fata stresului si, in acelasi timp, reprezenta un important castig in formarea mea. O solutie buna cand ai probleme este sa schimbi mediul pentru o perioada de timp, pentru a incerca sa te stabilizezi emotional. Münchenul este pentru mine nu numai orasul muzeelor, ci si orasul   celor mai placute restaurante si sali de spectacole. Este orasul in care ma simt ca acasa si fiecare zi petrecuta aici este o adevarata bucurie, indiferent cat de stresante ar fi problemele pe care le am de rezolvat si pe care nu intarzii sa le rezolv. Pentru ca aici, la München, am deschis noi oportunitati de business si sunt convinsa ca succesul nu va intarzia, indiferent ca vorbim de LPV Consult GmbH sau de THE NEXT BUILDING Property & Facility Management, firme, de altfel, deja deosebit de bine primite pe piata germana. Evident, nu este usor, pentru ca traditiile si cultura  organizationala difera in mod semnificativ intre Germania si Romania. Studiind insa cu atentie specificul acestui spatiu congruent si bine dezvoltat, poti nu numai sa te integrezi fara mari dificultati, dar, in plus, ai si multe de invatat, lucruri ce pot fi valorificate apoi in Romania. Daca esti in stare sa privesti lucrurile ca un adevarat om de business, cu suficienta experienta, nu vei intarzia sa gasesti aspectele complementare ce pot asigura baza unor deschideri benefice pentru businessul romanesc. Iar, pentru mine, extinderea pe piata germana reprezinta nu numai o excelenta oportunitate de business, dar si o reala bucurie pe care mi-o rezerva fiecare deplasare in atat de primitoarea capitala a Bavariei, acest oras atat de discret si, in acelasi timp, atat de maret, in care orice stres  dispare parca de la sine in ritmul tonic cu care pulseaza aici viata de zi cu zi.

Legal Point: Cat de important este proiectul Business Woman pentru dumneavoastra?
Laura Ciuhu: M-am alaturat proiectului Business Woman cu tot sufletul, din dorinta de a impartasi si altora din experienta acumulata in activitatea desfasurata de mine in cinci domenii diferite, atat in cadrul companiilor Lara Business Consulting si Lara Sistem Solutions, pe care le-am fondat, cat si in cadrul altor companii in care m-am implicat ca partener asociat. Convingerea mea este ca fiecare antreprenor responsabil are datoria de a impartasi cat mai mult din propria experienta, de a fi un ghid pentru cei care vor sa lupte pentru visele lor. Cred ca in societatea romaneasca lipseste un elan general, un scop nobil. Iar la baza acestui elan general ar putea sta puterea si intuitia femeilor, in special a femeilor de afaceri. Este unul dintre motivele pentru care consider atat de important proiectul revistei Business Woman pe piata media de la noi. Este motivul pentru care, de-a lungul timpului, am contribuit cu diferite interviuri si articole la cresterea acestei reviste, iar apoi m-am hotarat sa-mi asum raspunderea functiei de Director Editorial. Este un gest firesc pentru mine, caci si eu, la randul meu, am beneficiat de sfatul si exemplul altora. Trebuie sa intelegem ca obiectivele pe care ni le propunem nu au voie sa ramana la stadiul de vise. Am reusit in viata pentru ca am avut intotdeauna obiective clare, pe care le-am urmarit cu atentie, stabilindu-mi termene si tinte precise. Dar si datorita faptului ca am intalnit oameni care mi-au schimbat viata, care mi-au aratat drumul atunci cand finalizam o etapa din viata si care m-au ajutat sa iau startul pe un nou drum. Astfel, din punctul meu de vedere, oamenii care ne inconjoara sunt cei mai importanti. Experienta acestora ne poate ajuta sa dobandim acea atitudine indispensabila adevaratei reusite. Astazi, consider ca eu insami sunt o femeie de succes. Si, in consecinta, consider ca am, la randul meu, datoria sa impartasesc propria mea experienta celor care se pregatesc sa porneasca la drum, pe acest drum fascinant si complicat al afacerilor. Recunosc ca, pana sa incep sa lucrez pentru proiectul Business Woman, nu constientizam ca tinerii din Romania au o sete de cunoastere a culturii antreprenoriale, dar am constatat ca Romania este pe locul 2 in Europa, dupa Letonia, in ceea ce priveste intentiile de a infiinta o afacere; in plus, tinerii din tara noastra s-au saturat de cursurile lipsite de esenta ori de teoria din facultate, fiind insetati de experiente concrete, capabile sa le formeze deprinderi practice. Cine sunt, de fapt, antreprenorii? Ce-i diferentiaza de ceilalti? E bine sau nu sa fii, astazi, in Romania, antreprenor? Acestea sunt intrebarile pe care si le pun multi tineri care ii privesc admirativ pe cei ce sunt antreprenori, dar la care nimeni nu le da un raspuns clar, pe intelesul lor. Si este important sa le aratam ca antreprenorii sunt acei mijlocitori intre capital si forta de munca, sunt cei care creeaza valoare adaugata, locuri de munca, platesc taxe si impozite, sunt cei care isi asuma riscuri, dar si cei care isi asuma esecurile. Antreprenorii, in general, si femeile antreprenor, in special, au o energie aparte fata de restul oamenilor, care ii face sa traiasca mai intens decat altii oportunitatile. Acestia traiesc dincolo de sfera obisnuita  a experientelor de viata: traiesc acolo unde suferinta se converteste in bucurie si bucuria in suferinta, elanurile in dezamagiri si dezamagirile in elanuri. Ca popor european, avem o nevoie teribila, aproape disperata, sa producem pentru viitor o generatie de antreprenori, lideri financiari si oameni de afaceri autohtoni. Acestia ar putea determina modificari profunde in gandirea si constiinta celorlalti, care vor intelege ca initiativa, spiritul intreprinzator sunt cheia spre bunastarea personala si colectiva. Ca antreprenor, astazi, in Romania, te confrunti cu numeroase probleme generate de contextul legislativ, lipsa de predictibilitate si, cel mai greu, cu mentalitatea majoritatii, conform careia antreprenorii sunt niste baieti destepti care reusesc sa transforme, uzand de smecherie, niste relatii in bani. Sunt antreprenor din anul 2004 si tot ceea ce am facut nu a fost din carti, ci pur si simplu din interiorul meu. Mi-as fi dorit sa am un mentor care sa-mi confirme daca deciziile mele sunt bune sau nu, sa am de partea mea sprijinul statului, pentru ca incepusem sa platesc taxe si impozite, sa creez locuri de munca. Dar, din pacate, nu a fost asa, a trebuit sa ma zbat singura in aceasta lume nebuna. Cel mai greu mi-a fost sa accept ca doar o treime din demersurile antreprenoriale iti reusesc, pentru restul trebuind sa fii pregatit sa infrunti consecintele esecului. Nu exista tot timpul o legatura direct proportionala intre efort si rezultat atunci cand esti antreprenor. Trebuie sa-ti antrenezi in fiecare zi mintea pentru a fi pregatit sa iei decizii si sa-ti asumi responsabilitati. Actorii, indiferent daca au probleme, cand isi interpreteaza rolul, trebuie sa intre in pielea personajului pe care-l interpreteaza. La fel e si in business. Un antreprenor, indiferent de starea lui interioara, trebuie tot timpul sa elibereze energie in jurul sau, sa puna in miscare procesele pe care le-a creat. Orice fisura emotionala a lui impacteaza imediat oamenii cu care lucreaza. Trebuie sa-ti stapanesti continuu emotiile, si acest proces se dezvolta in timp, prin antrenament si studiu intens. La un moment dat, in subconstientul tau exista o singura intrebare in fiecare secunda, si anume: „Ce trebuie sa fac astazi ca sa generez prosperitate in jurul meu?” Sunt nenumarate intrebari la care trebuie sa-si raspunda un tanar antreprenor, iar revista Business Woman vine in intampinarea lor tocmai pentru a le oferi raspunsuri, nu din carti, ci din experienta reala, de zi cu zi, a unor antreprenori cu experienta. Iata de ce m-am alaturat proiectului Business Woman si de ce acesta este atat de important pentru mine.

Legal Point: Ati afirmat intr-un interviu faptul ca „o lumanare nu pierde nimic daca aprinde o alta lumanare’’, referitor la coordonarea tinerilor oameni de afaceri. Ce proiecte in acest sens aveti si care sunt planurile de viitor?
Laura Ciuhu:
Intr-adevar, o lumanare nu pierde nimic daca aprinde o alta lumanare. Din contra, se face mai multa lumina. Si, astazi, mai mult ca oricand, avem nevoie de mai multa lumina. Avem nevoie de o noua generatie de tineri antreprenori. Din pacate, un antreprenor nu se formeaza in cadrul unui curs si prin obtinerea unei diplome. Formarea lui nu e la fel de simpla precum aprinderea unei lumanari. Este, mai degraba, o iluminare decat un banal proces fizic. Iar declicul nu stii niciodata cand urmeaza sa se produca. El necesita un indelungat proces de „initiere”. Si asta este exact ceea ce incerc sa fac, atat in cadrul firmelor pe care le conduc, cat si prin proiectele pe care incercam sa le dezvoltam la Business Woman. Iar interesul de care se bucura revista, atat in cadrul tinerelor ce au pasit deja in lumea antreprenoriatului, cat si in cadrul celor care se simt atrase de aceasta adevarata provocare, reprezinta, fara indoiala, cea mai importanta rasplata pentru noi, pentru echipa Business Woman, si, in acelasi timp, o motivare in plus de a persevera pe acest drum. Este o satisfactie imensa sa poti face lumina in viata, in aspiratiile tinerelor si, prin aceasta, sa faci lumina in viitorul acestei tari. Caci, fara o noua generatie de antreprenori, fara determinarea lor de a aduce prosperitate, viitorul ramane sumbru. Astfel, iata adevarata noastra miza, sa aprindem noi si noi „lumanari”, pentru a ne putea bucura de un viitor cu adevarat luminos. Si, in calitate de Director Editorial al revistei Business Woman, sunt fericita sa constat influenta mereu mai mare pe care proiectele si actiunile noastre le au in randul tinerei generatii.

Articol publicat in revista Legal Point, iulie 2016

Dim lights





Vineri, 24 Iunie 2016 12:30

Revedere dupa 20 de ani…

Merg spre Targu-Jiu la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Privesc in urma si vad drumul parcurs in timp si spatiu de o adolescenta timida, incepand cu prima zi de liceu si pana in ziua de azi.

Nu dorinta de a scoate in evidenta propria mea persoana ma determina sa scriu aceste putine consideratii pentru prietenii si colegii mei din Colegiul National Tudor Vladimirescu din Targu-Jiu, ci pozitia mea de acum, vazuta cu modestie prin prisma anilor de liceu treziti si scosi la lumina de intalnirea de 20 de ani.
Intorsi in timp, oameni maturi si la casele lor, am gasit liceul din orasul natal neschimbat. Bancile in care am capatat primele notiuni de educatie stiintifica si umana erau neschimbate.
Scriind, am sentimentul ca ma aflu in anii de liceu, cu imaginile colegilor din clasa, dar mai ales ale celor din anii mai mari, care exercitau asupra noastra un fel de fascinatie.

Mi-a fost dat sa imi petrec anii de liceu in mijlocul unor oameni minunati, sa fiu martorul inceputului de destin al intregii noastre trupe de colegi, sa fiu martor al sclipirilor de tinerete si vanitate, al zborului ce avea sa vina.
Ne formasem ca o familie de oameni mandri si tineri, dornici sa dovedim celor din jur, familiei, si noua insine ca suntem valorosi.
Am simtit zi si noapte aceasta caldura a dorintei si ambitiei in jurul meu, venind de la profesorii mei si de la colegii mei. Am simtit cum cresc in jurul meu palate de vointa si ambitie, am simtit puterea si vigoarea. Vedeam cum cresc in jurul meu copacii… frumosi, tineri si plini de viata! Ii vedeam pe toti mai frumosi ca mine. Si atunci imi spuneam VREAU SI EU! Vreau si eu sa fiu un copac, vreau si eu sa fiu mare precum Coloana Infinitului… plina de iubire ca Poarta Sarutului si inteleapta ca Masa Tacerii.

Privesc in urma mea, vad unde am ajuns si vreau sa spun cu tot sufletul: ce mult va datorez voua, colegii mei inteligenti, frumosi si ambitiosi. Nu m-am simtit niciodata suficient de buna sa va depasesc, dar mi-am dat seama ca datorita beneficei influente a mediului din liceu am putut sa realizez pana astazi lucruri mari, ce pareau de neatins in perioada adolescentei mele, sa ajut foarte multi oameni.
Si ceea ce este mai important, daca exista un strop de fericire in viata mea, daca am o anumita masura de seriozitate si decenta in comportamentul meu, chiar daca a trebuit sa suport neadevaruri si nedreptati ori sa sufar enorm ca unele nedreptati erau comise prin tradare de cei mai apropiati, sunt inca si sper sa raman un om pasnic si generos datorita exclusiv atmosferei din liceu, datorita multimii de colegi ambitiosi si competitivi, datorita profesorilor minunati.
Si astazi, cand uneori sunt coplesita, gratie amintirii colegilor mei buni si eminenti, incerc mereu sa fiu mai putin rea decat m-ar putea indreptati intamplarile si comportamentele din jurul meu.
Acum, dupa 20 de ani, constat cu bucurie in suflet ca generatia noastra reprezinta o combinatie magnifica de ambitie, inteligenta si forta. Realizarile noastre dovedesc acest lucru. Daca vom reusi sa pastram permanent legatura reinnoita acum la intalnirea aniversara, sunt convinsa ca vom putea realiza impreuna proiecte marete pentru orasul nostru natal, Targu-Jiu, care, acum mai mult ca oricand, are nevoie de implicarea noastra.

Iti multumesc, Ana Maria Stangaciu pentru ca datorita tie am putut sa ne revedem dupa 20 de ani…

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 iulie 2016 - 15 august 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Joi, 26 Mai 2016 19:50

Afaceri si alegeri

Luna viitoare avem alegeri... Oare exista vreo legatura intre afaceri si alegeri?! Si daca da, cam care ar fi si in ce ar consta ea?
Lasand la o parte inrudirea alfabetica prin litera alfabetului romanesc (dar diferita in engleza, Business & Elections), cele doua ar apartine unor domenii diferite; lucru adevarat, dar care nu exclude multele aspecte in comun ascunse in detaliile celor doua activitati.
Daca ne referim la ce se vede, exista diferite teorii care sustin rolul determinant al economicului, respectiv dependenta politicii de starea finantelor; altele sustin contrariul, cum ca, fara conditiile prielnice mediului de afaceri – create de politic prin diverse politici – nu ar fi posibila dezvoltarea unei societati.
Ca de obicei, adevarul este pe undeva la mijloc, cele doua interactionand si interconditionandu-se reciproc. Pentru ca niste politicieni fara o gandire economica in elaborarea legilor pot duce economia in faliment, tot asa cum degeaba ar exista niste politicieni cu abordare economica adecvata, daca ar lipsi oamenii cu spirit antreprenorial si investitorii cu viziune.
Daca noi, femeile de afaceri, ne consideram activitatea drept o importanta contributie pe segmentul spiritului antreprenorial, ramane sa vedem ce politicieni ne vor aduce ca parteneri de dialog cele doua randuri de alegeri de anul acesta.
Si, pentru ca am adus vorba despre parteneriat si dialog, ar trebui sa va reamintesc si unde ne aflam la momentul acesta. Inca de la inceputurile formarii statului, initiatorii acestui proces au fost intreprinzatorii, oamenii de afaceri. De ce? Simplu: ei erau primii interesati in legalizarea practicilor antreprenoriale, pentru a le fi asigurata predictibilitatea si continuitatea afacerilor, o conditie esentiala pentru dezvoltare. In evolutia statului spre modernizare si, mai ales, democratizare s-a considerat ca politica trebuie separata de afaceri; astfel, s-a ajuns la situatia de astazi, in care nu oamenii de afaceri isi fac propriile legi – care ar fi, bineinteles, doar in interesul lor – ci reprezentantii natiei (adica si ai nevoilor celorlalti cetateni) sunt cei care reglementeaza nevoile societatii.
La prima vedere, exista un oarecare aparent nonsens in aceasta organizare in care oameni din afara afacerilor, care nu cunosc cum functioneaza domeniul respectiv, sa se ocupe de dezvoltarea acestuia; dar si un alt nonsens, de data aceasta cat se poate de real, specific Romaniei, sa crezi ca poti separa chiar si comunicarea intre afaceri si politica, incercand sa barezi – in mod artificial – influenta naturala a afacerilor asupra politicii; adica a practicii care spune ca banii si puterea politica merg mana in mana.
Dar intr-o tara ca Romania inca nu s-a constientizat nocivitatea acestui nonsens organizational impotriva naturii umane si a resorturilor interioare care impun conduita oamenilor, in pofida oricaror baraje legale. Aceasta impozitie legislativa reprezinta o artificialitate pe care, de exemplu, legislatorii americani au depasit-o cu multa inteligenta si spirit pragmatic; ei au elaborat o simpla lege prin care au recunoscut necesitatea ca intreprinzatorii sa-i lumineze pe politicieni in legatura cu mersul afacerilor, in ideea ca acestia sa legifereze masuri utile, functionale si necesare mediului de afaceri, transformandu-l intr-unul cat mai prietenos; adica sa atraga si sa stimuleze initiativa antreprenoriala, motorul dezvoltarii economice, si nicidecum sa puna frane acesteia.
Astfel, o lege care ar reglementa lobby-ul ar transparentiza si transpune intr-un cadru legal schimbul de informatii necesar, ba chiar mai mult, transferul de expertiza si suflul vietii reale dinspre mediul de afaceri catre politicieni; un astfel de dialog ar trebui sa functioneze in permanenta, pentru ca legislatia sa nu creeze disfunctionalitati in lumea afacerilor.
Ajungand in acest punct, imi vin in minte cateva intrebari. De ce se insista in Romania in aceasta primitiva abordare a comunicarii intre afaceri si politica, tinand-o in clandestinitate si numind-o trafic de influenta?!
Oare nu tocmai pentru ca politicienii – care se folosesc de contactele lor neoficiale, nevazute si necunoscute publicului larg – au acest interes?!
O lege a lobby-ului nu ar insemna ca le-ar „lua painea de la gura”, dand posibilitatea intreprinzatorilor sa-si promoveze in mod direct interesele, pe fata, transparent si legal?
In consecinta, oare nu ar fi timpul ca noi, femeile de afaceri, sa initiem un proces de scoatere la lumina zilei a dialogului natural intre cei care fac legi si cei care le asigura salariile?
Ce ne retine – dupa atatia ani de experienta antreprenoriala – sa constituim un comitet de initiativa pentru elaborarea unui proiect pentru o lege a lobby-ului si in Romania?
Caci, daca nu noi, atunci cine?!...
Oricum, pana vom trece la o actiune concreta, poate ar trebui sa ne uitam mai bine la cei care se propun (ori sunt propusi) in aceste alegeri si, de ce nu, sa ne si implicam, pentru a fi sigure ca cei alesi provin dintre cei care nu doar ca vor, dar si inteleg limbajul nostru de femei de afaceri.
Pentru ca, desi le-am adresat pasurile noastre in limba romana si pana acum, pentru multi dintre ei, acestea par a reprezenta un test la o limba straina, mai dificil de descifrat chiar si decat hieroglifele din testamentul lui Tutankamon.

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 mai 2016 - 15 iunie 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





cu o conditie: sa fie la fel de intreprinzatoare si cu propria persoana.
Si, pentru a va ajuta intr-o astfel de intreprindere personala, m-am gandit sa va furnizez cateva sfaturi utile, izvorate din experientele multor generatii. Am in minte faptul ca Fericirea este o constructie personala, purtand amprenta personalitatii individuale, nu un model universal, copiat ori imitat mecanic; tocmai de aceea, intreprinderea va apartine, dar cred ca v-ar fi utila si raportarea la niste repere general valabile si aplicabile, pe care am incercat sa le enumar in acest editorial (bineinteles, fara a avea pretentia de le incadra la absolut ori exhaustiv).

Daca te-ai intrebat cum ai putea deveni o persoana mai fericita, este deja un semn bun. Fericirea nu este ceva care ni se intampla printr-o sansa. Nici chiar intamplarea cea mai intamplatoare nu este o simpla... intamplare. Chiar si cand ne miram – ce noroc am avut!? – exista ceva care ne-a impins in situatia aceea, desi nu am remarcat nenumaratele si neinsemnatele miscari de-a lungul respectivului parcurs; iar motorul oricarei miscari – oricat de marunta si banala, aparent in virtutea inertiei si a rutinei zilnice – il reprezinta propriile noastre decizii (unele la vedere, dictate de constient, altele mai putin evidente, dictate de subconstient).

Sa fii fericita este nu doar o deprindere realizabila, ci – mai ales – invatabila; ce o deosebeste, insa, de alte deprinderi este faptul ca solicita o constanta munca si concentrare asupra atitudinii si depinde de felul in care tu iti interpretezi propriile situatii de viata. Autocontrolul, parte a managementului inteligentei emotionale, trebuie sa-ti devina o obisnuinta daca doresti sa-ti formezi o astfel de atitudine calauzitoare spre momente de Fericire.

Ce doresc sa spun prin aceasta?... ca Fericirea este, in mare parte, o chestiune de alegere; si este cea mai desteapta optiune pe care o poti bifa, mai ales, daca reusesti sa o faci la o varsta mai tanara, la care intelepciunea nu ne-a fost alocata cu prea mare generozitate. Studii recente arata ca oamenii fericiti sunt cu 35% mai putin predispusi sa moara mai devreme decat cei nefericiti. Deci, ce ar trebui sa-ti amintesti daca vrei sa fii cu adevarat fericita?!...
 
Niciodata sa nu traiesti in trecut
Invata sa apreciezi ce ai, inainte ca timpul sa te faca sa apreciezi ce ai avut, spune un intelept proverb.
Trecutul tau este doar o poveste; fiecare are un trecut, de obicei, plin de durere, dezamagiri, sanse ratate si asteptari neindeplinite. Nu conteaza cum iti pare trecutul tau, el tot o poveste este. Asa ca lasa-l acolo, in debaraua timpului; nu-l lasa sa te influenteze; fa-ti prezentul unul plin de sens.
 
Niciodata sa nu te concentrezi pe ce-ti lipseste: priveste la ce ai
Fericirea nu consta in ce vrei; ci doar in a aprecia ce ai, ne mai sfatuieste un alt proverb.
Fii recunoscatoare pentru ce ai; ai putea irosi timp pretios enumerand lucrurile pe care ti-ai fi dorit sa le ai, ceea ce te-ar impiedica sa te bucuri de viata ta reala; recunostinta asaza situatiile in perspectiva si-ti calauzeste mintea spre o directie pozitiva. Este singura solutie viabila in starea noastra de fiinte umane in care ne putem imparti atentia intre mai multe lucruri, dar nu si sufletul.
Cel mai dificil este sa vezi ceea ce vezi in fata ochilor tai, ne spune si marele Goethe.
 
Niciodata nu subestima timpul de calitate petrecut cu tine insati
Concentreaza-te pe a te iubi pe tine insati, in loc de a iubi ideea ca alti oameni te iubesc, este sfatul unui proverb.
Nu confunda surescitarea (excitarea) momentana cu fericirea; o bucurie a vietii durabila creste doar cand mintea ta este in pace. A-ti face timp pentru tine insati este la fel de important ca timpul pe care-l dedici datoriilor tale zilnice. Momentele de meditatie zilnice (chiar si cele de numai cateva minute), miscarea, contactul cu natura si timpul petrecut cu cititul (offline) te va ajuta sa te reconectezi cu tine insati si sa-ti auzi intuitia, simtul suplimentar de care beneficiem noi, femeile. O consideratie speciala ar merita cititul, care reprezinta un refugiu in propria-ti gandire, un moment de respiro, care-ti permite sa te regrupezi, in special, dupa un moment mai putin fast din viata ta. Este momentul in care Sufletul are timp sa selecteze si sa asimileze – si o face cu precadere – alimentele regeneratoare produse de o Minte deconectata de realitate.
 
Niciodata nu te opri din a te imbunatati
Traieste ca si cand ar urma sa mori maine; invata ca si cand ar urma sa traiesti vesnic. – Mahatma Gandhi
Noi toti suntem diferiti si nu exista o directie perfecta ori o cale precizata catre evolutia noastra personala. Esentialul consta in a deveni cea mai buna versiune a ta si niciodata sa nu te opresti din a extrage lectii din propria-ti experienta de viata. Si acestea fac parte din dezvoltarea ta personala, care nu este compusa doar din diverse momente, din acumulari mai mult sau mai putin teoretice – cursuri ori perfectionari – ci reprezinta o atitudine catre propria-ti persoana care nu ar trebui sa dispara decat odata cu tine.
 
Niciodata nu fi prea aspra cu tine insati
Fii ingaduitoare cu tine insati, caci faci lucrurile cat poti tu de bine.
Multi dintre noi sunt cei mai duri critici ai propriilor persoane, diminuandu-si in mod constant fiecare succes; drept pentru care te-as sfatui, folosindu-ma de o expresie populara, sa nu fii mai catolica decat Papa. Accepta ca nici tu – ca toate fiintele, imperfecte prin natura lor umana – nu vei fi o ideala si priveste acest lucru ca pe ceva care este in regula (bineinteles, fara a cadea in extrema cealalta, de autosuficienta si delasare). In procesul de auto-dezvoltare s-a dovedit stiintific ca acceptarea propriilor vulnerabilitati reprezinta o componenta cheie a Fericirii.
 
Niciodata sa nu pierzi sensul scopului in ceea ce faci
Ce faci azi este important pentru ca ii oferi, la schimb, o zi din viata ta, spune o maxima antica.
Si timpul tau, ca si puterea ta in viata, sunt limitate (chiar daca, pana spre varsta a 3-a, nu-ti par a fi); deci, cheltuieste-le cu intelepciune si dirijeaza-ti energia inspre ceva plin de inteles pentru propria-ti personalitate. Gasirea unui scop te ajuta sa traiesti o viata mai indelungata, nu neaparat in timpul relativ demonstrat, dar – mai ales – in spatiul tau privat umplut cu ceva care face sens.
Daca vrei sa duci o viata fericita, leaga-te de un scop, nu de oameni sau de obiecte... – Albert Einstein
 
Niciodata nu-ti trata rau propriul corp
Corpul tau este pretios; este vehiculul catre desteptare, spre implinire. – Buddha
Un suflet cu adevarat fericit poate vietui doar intr-un corp sanatos. Din pacate, vine o vreme cand corpul tau iti va trimite o nota de plata pentru gunoiul pe care l-ai ingerat, orele de sport pe care le-ai sarit, lungile nopti de petreceri si orele prelungite de lucru, pline de stres. Trateaza-ti corpul – alaturi de Minte – ca pe cea mai mare investitie, caci trebuie sa te serveasca intreaga viata. Din pacate, s-a pierdut acel cult plin de intelepciune al echilibrului sanatatii fizice si mintale exprimat de antici prin celebrul mens sana in corpore sano.
 
Niciodata nu pretui lucrurile materiale mai mult decat experientele
Actiunile tale sunt singurele tale bunuri... – Allan Lokos
… pentru ca experientele aduc mai multa fericire decat bunurile; ele adauga o plusvaloare la ce esti, augmentandu-ti satisfactia de a te descoperi valoroasa in relatia cu ceilalti; deoarece, tu esti ce esti prin ceea ce esti... nu prin ceea ce ai. Satisfactia lucrurilor materiale este nu doar iluzorie, dar si extrem de efemera; ca sa nu mai vorbim despre perisabilitatea lucrurilor in sine. Este in firea omului sa se plictiseasca de lucruri, indiferent de valoarea lor, dorindu-si, mereu altele noi. In schimb, experientele raman in mintea ta pentru totdeauna, hranindu-ti gandirea si devenind amintiri care-ti vor lumina fata cu un zambet intr-o zi proasta.
 
Niciodata sa nu te compari cu alte persoane
Adevarata fericire este cand traiesti fara a astepta aprobarea cuiva, spune un proverb.
Fiecare dintre noi ne traieste viata intr-un ritm diferit, ceea ce ne face pe fiecare dintre noi special si frumos. Cu cat mai devreme te impaci cu unicitatea ta si diferentele dintre tine si alti oameni, cu atat mai fericita vei fi. Si, ceva care este esential, inconjoara-te de oameni care te apreciaza pentru ce esti si te accepta fara a incerca sa te schimbe ori sa te incorseteze pentru a-si satisface propriul lor orgoliu.
 
Niciodata nu-ti lasa gandurile negre sa creasca, caci vei sfarsi prin a fi coplesita

Fericirea vietii tale depinde de calitatea gandurilor tale – Marcus Aurelius
Asa cum am mai spus-o si cu alte ocazii, folosirea cliseului iert, dar nu uit de catre cei care doresc sa pozeze cu ipocrizie in crestini este o mare eroare; ura pastrata in Minte migreaza catre Suflet; iar a-ti otravi Sufletul cu veninul urii este cel mai mare rau pe care ti-l poti face. Orice manifestare de gelozie, cu prejudecati sau plina de manie, se va intoarce, la un moment dat, impotriva ta; un gand rau declanseaza o vorba rea, iar o vorba rea provoaca o actiune rea. Nu permite Mintii tale sa initieze ceva de care-ti va fi rusine mai tarziu.
 
Niciodata nu-ti fie teama sa accepti schimbarea
Nu poti incepe urmatorul capitol al vietii tale daca vei continua «sa-l recitesti» pe cel dinainte., ne spune intelepciunea populara.
Cand privirea ti-e indreptata inapoi, nu mai vezi pe unde calci. Pe masura ce accepti legile care ne schimba vietile, trupurile si felul in care evoluam, vei vedea si frumusetea fiecarui moment in viata, in curgerea sa naturala. Fii deschisa la noile oportunitati si accepta cu umilinta schimbarile pe care nu le poti influenta.
 
Niciodata nu-i blama pe altii pentru propriile esecuri
Nu cauta pe cineva sa-ti rezolve problemele; cauta pe cineva care nu te va lasa sa le infrunti singura, ne sugereaza intelepciunea din stravechi.
Reactia noastra naturala este sa ne indreptam privirea in afara, cautand vinovati pentru greselile noastre; si asta pentru ca ochii fizici reactioneaza inaintea celor ai mintii, ei fiind orientati catre exterior; la care se adauga si teama reflexa de vreo consecinta, eventual pedeapsa (poate, mostenita in subconstient din copilarie). Totusi, trebuie sa-ti asumi responsabilitatea pentru actiunile tale si urmarile acestora. O astfel de atitudine iti confera un sentiment de putere asupra propriei tale vieti; in timp ce, dimpotriva, blamandu-ti viata bazata pe circumstante, te poate face sa te simti lipsita de putere, impingandu-te pe panta defetismului.
 
Niciodata sa nu-ti imblanzesti curiozitatea
Daca nu faci nimic neasteptat, nimic neasteptat nu se va intampla. – Fay Weldom
Fii curioasa si pune o gramada de intrebari. Calatoreste, observa, citeste, priveste si discuta cu oameni destepti care te pot ajuta sa-ti deschizi mintea si sa explorezi lumea. Gandirea critica si pasiunea pentru explorare iti vor hrani mintea, oferindu-ti o perspectiva echilibrata asupra lumii in care traiesti.
 
Niciodata sa nu incetezi sa fii atenta la ce ti se intampla si sa actionezi
Nu astepta momentul perfect; ia momentul si fa-l perfect, ne spune tot intelepciunea populara.
Invata sa observi cu atentie, sa apreciezi din plin, mirosind, pipaind si auzind fiecare minut al vietii tale. Cei care nu pot bifa in mod constient fiecare moment prezent nu sunt capabili de o bucurie deplina.
 
Niciodata sa nu uiti de cei pe care-i iubesti
Singurul mod de a avea un prieten este sa fii si tu unul – Ralph Waldo Emerson
Este bine sa-ti pese de cei care sunt fericiti cand te vad ca ai succes in viata si te sprijina in momente dificile. Evita sa-i tratezi cu critici aspre si ai grija sa stie cat de bucuroasa esti ca ei fac parte din viata ta.
 
Niciodata nu te ingrijora de lucruri pe care nu le poti controla
Ingrijorarea este o totala risipa de timp; ea nu schimba nimic; tot ce face este sa te tina ocupata si sa-ti rapeasca bucuria.
 De cate ori ti s-a intamplat ca o situatie de care te-ai temut ca urmeaza sa aiba loc – si ti-ai facut griji din cele mai negre – nu s-a mai adeverit?!... ingrijorarea cu privire la lucruri care nu depind de tine si pe care nu le poti influenta nu doar ca este o risipa de timp, dar te si face sa te simti mizerabil, fara a fi necesar. Din pacate, nu avem pe cineva care sa ne readuca in prezent, ori de cate ori alunecam in trecut – pe care, oricum, nu-l mai putem intoarce inapoi – sau ne lasam coplesiti de nelinistea viitorului pe care nu-l putem controla. In libertate, din nefericire, nu avem perceptia secundelor, a orelor si a zilelor cat anii, pe care o au cei din inchisoare, pentru a ne pretui timpul la adevarata lui valoare: aceea de existenta.
 
Niciodata nu-ti atasa fericirea la ceva din viitor
Gandeste-te la toata frumusetea care este inca in tine si in jurul tau si fii fericita. – Anne Frank
Multi oameni traiesc ca si cum asteapta tot timpul ceva care sa le dea motiv de a se bucura de viata: sa gaseasca un partener perfect, sa fie promovat ori sa incheie contractul vietii, sau sa se pensioneze cu niste venituri super; sau, dupa cum se exprima J. P. Sartre, traiesc precum intr-o celula, asteptand momentul eliberarii. Nu-ti amana fericirea pentru un moment in viitor; viata este doar a te bucura de calatorie.
 
Niciodata sa nu eziti sa cunosti noi oameni
Oamenii se simt insingurati deoarece construiesc ziduri in loc de poduri. – Joseph F. Newton
Inconjoara-te de oameni veseli si te vor face fericita. Sa intalnesti oameni noi este usor in ziua de azi, datorita stilurilor de viata deschise ale noilor generatii, dar si noilor tehnologii in comunicare. Ar fi o risipa sa nu profiti cel mai mult de aceasta oportunitate contemporana. Chiar si oamenii care intra in viata ta doar pentru o scurta perioada de timp iti pot servi lectii importante si iti pot face viata mai colorata.
 
Niciodata nu-ti lasa ego-ul sa castige
Compasiunea nu este o relatie intre vindecator si ranit; este o relatie intre egali. – Pema Chodron
A actiona cu manie, folosindu-ti insecuritatile in relatiile cu altii, poate sa-ti complice situatiile de viata; in loc de aceasta, actioneaza cu compasiune si umilinta fata de altii. Aratand maturitate, vei face relatiile tale cu ceilalti mai pline de bucurie si mai cuprinzatoare.
 
Niciodata nu rani in mod voit
Un om nu poate fi confortabil fara propria sa aprobare. – Mark Twain
Fiecare optiune pe care o adopti, fiecare cuvant pe care-l rostesti si chiar si fiecare banala cumparatura pe care o faci are un impact asupra vietii cuiva; alege sa fii o persoana decenta.
 
Niciodata sa nu te opresti din a iubi viata la maximum

Imbratiseaza cu entuziasm. Razi din toata inima. Iubeste indelung, ne sfatuieste intelepciunea populara printr-un alt proverb.
 Traieste intens; fa ce-ti doresti si bucura-te de acest lucru cu toate simturile tale. Incepe prin a-ti implini visele cat de curand posibil.
 
Niciodata sa nu uiti sa zambesti
Foloseste-ti zambetul pentru a schimba lumea, nu lasa lumea sa-ti schimbe zambetul, ne mai spune aceeasi intelepciune de generatii.
Nu stii niciodata prin ce trece o persoana din fata ta; fii amabila cu altii si impartaseste-ti cu ei zambetele si vorbele pozitive. Nu este uimitor sa faci ziua cuiva mai buna intr-un mod atat de simplu si cu un efort atat de mic?
 
Niciodata sa nu te temi sa-ti schimbi complet viata
Daca inca mai cauti o persoana care sa-ti schimbe viata, arunca o privire in oglinda. – Roman Price
Niciodata nu este prea tarziu sa-ti schimbi complet viata si sa o faci mai plina de sens. Lasa-ti mintea libera si fa-ti cate o surpriza din cand din cand. Lasa-te dusa de val si deschide-te catre noi si diferite posibilitati; cu alte cuvinte, niciodata sa nu spui niciodata.
 
Niciodata sa nu-ti fie frica sa fii singura
Daca te faci prietena cu tine insati, niciodata nu vei fi singura. – Maxwell Maltz
Nu-ti fie teama sa fii singura; fericirea este ceva interior fiintei tale si nu ai nevoie de nimeni si de nimic pentru a fi fericita. Invata sa te distrezi pe cont propriu, pentru a nu te simti apasata de nevoia de companie, care te impinge deseori sa faci alegeri in graba, deci, nepotrivite: plimba-te, citeste, iesi la spectacole, calatoreste, mananca sanatos etc. A fi singura nu inseamna sa fii insingurata; priveste la calugari, de exemplu: fiind fericit in singuratate reprezinta o virtute. Galagioase, in viteza, zbuciumate si lipsite de ratiune, vietile noastre tind – din ce in ce mai mult – sa treaca estompate de goliciune.
 
Niciodata sa nu te opresti din a-ti organiza propria fericire
Increderea este pregatire; orice altceva este dincolo de controlul nostru. – Richard Kline
Fericirea apare unde visele intalnesc pregatirea sufleteasca; asa ca, depune un efort constiincios in fiecare zi pentru a te forma si pentru a-ti modela propria viata asa cum ti-o doresti; aceasta iti ofera satisfactia dezinhibitorie de a fi propriul tau stapan, sporindu-ti increderea in fortele proprii; este atitudinea din care se plamadesc si se dezvolta aripile care te poarta catre Fericire.
 
Niciodata sa nu te opresti din a iubi

Iubeste la fel de mult, indiferent unde te afli. – Thaddeus Golas
Adevarata iubire nu-si pierde din valoare peste timp; dimpotriva, cu cat mai mult daruiesti, cu atat mai mult se multiplica si vine inapoi catre tine. Intelesul existentei noastre ar fi mult mai simplu daca iubirea ar insemna doar dragoste romantica. Iubeste pe oricine si orice crezi ca merita si are nevoie de dragostea ta: iubeste pamantul pe care calci, iubeste oamenii care te-au ajutat sa devii ceea ce esti azi...
 
Iubeste-ti propria viata!

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 aprilie 2016 - 15 mai 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.





Marti, 29 Martie 2016 19:54

Un nou 8 Martie...

...sau, cam la fel, daca nu chiar acelasi (cu repetir), diferit fiind doar anul calendaristic; ma refer, bineinteles, la schimbarile pe care le tot asteptam si noi, femeile de afaceri, cu venirea fiecarei primaveri, nu doar din punct de vedere al statutului nostru social, dar – mai ales – al facilitatilor in mediul de afaceri neprietenos (ca sa folosesc un eufemism in loc de ostil) in care suntem nevoite sa ne desfasuram activitatea. Ar fi poate singurul si cel mai convingator semn de respect din partea barbatilor de stat din Romania pentru cele care sunt nu doar mame, sotii, surori, dar si partenerele barbatilor de afaceri in asigurarea unui trai decent populatiei acestei tari.
Din cate stiu, ziua dedicata femeii – chiar daca s-a incercat fortarea realitatii calendaristice prin legarea ei simbolica de un anume eveniment istoric – a rezultat in urma unei coroborari a mai multor actiuni social-politice, in diverse momente care au marcat istoria miscarii feministe.
Intr-un final, la Conferinta Muncitoarelor care a avut loc in Copenhaga in 1910, unde au participat peste 100 de femei din 17 tari, s-a adoptat o hotarare prin care s-a decis ca Ziua Femeii sa fie sarbatorita simultan in intreaga lume; si, cu toate ca a fost o decizie obiectiva, legata de vointa participantelor la respectivul eveniment, dublata ulterior de cea adoptata de ONU, in 1977 – care a batut-o in cuie la 8 martie – eu cred ca a existat si o circumstanta subiectiva, mai precis, o motivare subtila si subliminala.
Este vorba despre o influenta bio-psihologica legata de ciclicitatea anotimpurilor in care este angrenata fiinta umana, sub raportul ceasului sau biologic, care-i adapteaza functiile vitale sub influenta dimensiunii temporale. In paralel, in plan psihologic, o astfel de desemnare a fost asociata cu inceputul primaverii si cu renasterea, dar si cu nasterea si rolul destinat femeii in procesul evolutiv al umanitatii.
Renasterea naturii a fost dintotdeauna asociata, mental, cu femeia tocmai pentru ca ea a fost programata sa dea nastere vietii, umanitatea renascand prin fiecare noua generatie aparuta pe pamant. In mod similar, primavara, care trezeste natura la viata, revine ciclic pentru a-si indeplini misiunea. Oare este o pura coincidenta ca natura, ca si primavara, nu doar ca este de genul feminin, dar este denumita chiar Mama Natura?
Bineinteles, nici aceasta data de 8 Martie nu a scapat de contaminarea consumismului, care a transformat-o, inainte de toate, intr-o noua ocazie pentru recorduri de vanzari si profit in contul ingeniosilor. Este, totusi, adevarat ca – la pachet cu cele mai diverse cadouri – femeile primesc si un numar record de cuvinte magulitoare, o adevarata inflatie, de parca subconstientul incarcat al barbatilor ar incerca sa spele imaginea lasata in celelalte 364 de zile ale anului.
Sigur ca acest joc de societate, oficializat prin legi si unanim acceptat in ziua de azi, necesar, oarecum – prin nevoia de simbolistica a fiintei umane – imbraca aspecte mai mult sau mai putin formale, in functie de o multitudine de circumstante.
Din postura de femeie de afaceri, inca mai sper ca va veni si ziua in care barbatii de stat, atat de culanti in exprimarea admiratiei lor in spiritul tendintei actuale (politically correct), vor trata si in realitate, concret, cu ceva mai multa consideratie femeile de afaceri si contributia lor in societate; sau, poate – pentru a avea parte chiar si numai declarativ si formal de asa ceva – ar trebui sa votam spre sarbatorire oficiala, o zi a femeii de afaceri?
Si totusi, nu cred ca ar fi o idee prea fericita, caci n-ar fi exclus sa ne vedem intr-o dilema cu sanse minime de rezolvare: nu cumva, pentru a nu ne dezminti statutul, ni se va cere sa o sarbatorim tot prin munca?!
Dar, oricum ar fi si acest 8 MARTIE, avem dreptul sa speram mai mult de la viitoarele, asa incat va inmanez fiecareia dintre voi – prin intermediul acestei reviste – cate un martisor si va urez: Succes si La Cat Mai Multi Ani!

Articol publicat in Business Woman Magazine - 15 martie 2016 - 15 aprilie 2016.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.






Miercuri, 23 Martie 2016 19:20

Despre fonduri europene, la Canal 33

Va invit sa urmariti interviul pe care l-am acordat televiziunii Canal 33. Multumesc lui Alexandru Raducanu pentru interviu!

Dim lights




Pagina 1 din 6
Te afli aici: Opiniile mele