Luni, 18 Martie 2013 13:16

Dezvoltarea culturii antreprenoriale, singura solutie de iesire din criza

Recunosc ca – pana sa incep a lucra pentru proiectul BW – nu constientizam ca tinerii din Romania au o sete de cunoastere a culturii antreprenoriale. Am incercat sa gasesc o explicatie, ocazie cu care am constatat ca Romania este pe locul 2 in Europa, dupa Letonia, in ceea ce priveste intentiile de a infiinta o afacere; in plus, tinerii din tara noastra s-au saturat de cursurile lipsite de esenta ori de teoria din facultate, fiind insetati de experiente concrete, capabile sa le formeze deprinderi practice.
Cine sunt de fapt antreprenorii? Ce-i diferentiaza de ceilalti? E bine sau nu sa fii astazi in Romania antreprenor? Acestea sunt intrebarile pe care si le pun multi tineri care ii privesc admirativ pe cei ce sunt antreprenori, dar la care nimeni nu le da un raspuns clar, pe intelesul lor.
Antreprenorii sunt acei mijlocitori intre capital si forta de munca, sunt cei care creeaza valoare adaugata, locuri de munca, platesc taxe si impozite, sunt cei care isi asuma riscuri dar si cei care isi asuma esecurile. Antreprenorii in general si femeile antreprenor in special au o energie aparte fata de restul oamenilor, care ii face sa traiasca mai intens decat altii oportunitatile. Acestia traiesc dincolo de sfera obisnuita a experientelor de viata: traiesc acolo unde suferinta se converteste in bucurie si bucuria in suferinta, elanurile in dezamagiri si dezamagirile in elanuri.
Ca popor european avem o nevoie teribila, aproape disperata, sa producem pentru viitor o generatie de antreprenori, lideri financiari si oameni de afaceri autohtoni. Acestia ar putea determina modificari profunde in gandirea si constiinta celorlalti care vor intelege ca initiativa, spiritul intreprinzator sunt cheia spre bunastarea personala si colectiva.
Ca antreprenor astazi in Romania te confrunti cu numeroase probleme generate de contextul legislativ, lipsa de predictibilitate, sicanele facute de autoritati si, cel mai greu, cu mentalitatea majoritatii, conform careia antreprenorii sunt niste baieti destepti care reusesc sa transforme, uzand de smecherie, niste relatii in bani.
Sunt antreprenor din anul 2004 si tot ceea ce am facut nu a fost din carti, ci pur si simplu din interiorul meu. Mi-as fi dorit sa am un mentor care sa-mi confirme daca deciziile mele sunt bune sau nu, sa am de partea mea sprijinul statului, pentru ca incepusem sa platesc taxe si impozite, sa creez locuri de munca. Dar, din pacate, nu a fost asa, a trebuit sa ma zbat singura in aceasta lume nebuna. Cel mai greu mi-a fost sa accept ca doar 1/3 din demersurile antreprenoriale iti reusesc, pentru restul trebuind sa fii pregatit sa infrunti consecintele esecului. Nu exista tot timpul o legatura direct proportionala intre efort si rezultat atunci cand esti antreprenor. Trebuie sa-ti antrenezi in fiecare zi mintea pentru a fi pregatit sa iei decizii si sa-ti asumi responsabilitati. Actorii, indiferent daca au probleme, cand isi interpreteaza rolul trebuie sa intre in pielea personajului pe care-l interpreteaza; la fel e si in business. Un antreprenor, indiferent de starea lui interioara, trebuie tot timpul sa elibereze energie in jurul sau, sa puna in miscare procesele pe care le-a creat. Orice fisura emotionala a lui impacteaza imediat oamenii cu care lucreaza. Trebuie sa-ti stapanesti continuu emotiile, si acest proces se dezvolta in timp, prin antrenament si studiu intens. La un moment dat, in subconstientul tau exista o singura intrebare in fiecare secunda, si anume Ce trebuie sa fac astazi ca sa generez prosperitate in jurul meu?
Desigur, nu cred ca exista o reteta pentru a fi antreprenor de succes, dar – din propria mea experienta – va pot spune ca veti reusi daca sunteti curajosi si daca va place sa munciti si sa luptati pentru lucrurile in care credeti. Am renuntat la confortul dat de statutul de salariat in anul 2004, cand mi-am infiintat propria firma, si nu m-am ferit niciodata de lucrurile grele, de deciziile complicate. Cred ca ambitia misca lucrurile, in general, dar si credinta ca vei reusi sa-ti indeplinesti obiectivele.
Pentru a forma mentalitatea antreprenoriala, un anumit tip de educatie – specifica mediului de afaceri – trebuie inceput foarte devreme; si nu mai putin importanta este identificarea celor care au ADN de antreprenor. Elevii si studentii trebuie informati prin organizarea de conferinte si expunere la povestile de succes. Noi, antreprenorii de astazi, suntem raspunzatori pentru formarea generatiilor viitoare de intreprinzatori. Mi-as dori ca in fiecare companie din Romania, printr-un program national, sa se faca training in perioada vacantelor cu elevii si studentii dornici sa inteleaga avantajele si dezavantajele alegerii statutului de antreprenor.
Am avut ocazia, in Berlin si la Munchen, sa cunosc foarte multi straini care m-au intristat si deprimat pentru parerile si informatiile ce le au despre Romania. Oricate defecte am avea noi, romanii, nu sunt mai mari si mai multe decat au si altii in strainatate. Dar este datoria noastra, este unica misiune politica si de strategie economica de a produce aceasta schimbare la fata a Romaniei in bine.
Nu inteleg de ce politicienii se feresc sa lucreze cu antreprenori, preferandu-i tot pe cei din sectorul public. Este mult mai greu sa gasesti solutii la nivel micro decat macro intrucat instrumentele tale de lucru sunt mult mai limitate. Tocmai de aceea ei ar trebui sa foloseasca experienta si abilitatile antreprenorilor atunci cand iau decizii strategice. Eu nu vorbesc aici numai de schimbarea unor forme politice, ci de o transformare de fond a gandirii si a vietii noastre.
Avem nevoie de generatii succesive de antreprenori care sa valorifice resursele tarii noastre si care sa produca valoare adaugata in economie, educatie, administratie. Aceasta este singura noastra sansa sa iesim din criza. Ca politician responsabil nu poti genera prosperitate in jurul tau daca nu-ti fixezi ca obiectiv principal dezvoltarea culturii antreprenoriale in tara ta. Aceasta trebuie sa devina o prioritate nationala pentru ca antreprenoriatul este sursa marilor afaceri de familie si a corporatiilor care au marcat mediul de business si viata oamenilor din toata lumea in ultimele decenii.
Pentru ca ne-am asumat sa transformam aceasta revista intr-un instrument de business, am inceput inca din aceasta editie sa facem primii pasi. Va recomand sa cititi rubrica Ce se intampla in economie.

Articol publicat in Business Woman Magazine - martie 2013.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.


Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus