Miercuri, 21 Mai 2014 12:20

A doua casa, a doua familie

Oare cati dintre noi s-au gandit, in primii ani de munca, sa contabilizeze timpul petrecut la serviciu?
La varsta aceea, lucrul acesta parea un detaliu nesemnificativ, daca nu chiar plictisitor si enervant; dar intelepciunea care vine abia cu anii ne sugereaza ca am mai avea o casa, chiar daca nu se numeste si nu seamana cu locuinta noastra oficiala: locul de munca. Iar aceasta tarzie constatare rezulta tocmai din cateva calcule involuntare prin care ajungem sa contabilizam timpul petrecut la serviciu, comparandu-l cu cel petrecut in afara spatiului de lucru.
Si… ce sa vezi?!... cu fiecare an care trece incepem sa realizam ca – intr-o viata activa – locul de munca rivalizeaza cu locuinta noastra nu doar in ceea ce priveste durata timpului petrecut, dar si in ceea ce priveste intensitatea cu care ne consuma existenta; iar daca mai adaugam si oamenii cu care impartim zi de zi acest loc, am putea spune ca avem chiar si o a doua familie.
Dar cati dintre noi aleg sa adopte o atitudine adecvata acestei realitati si sa faca ceva pentru a se simti cel putin la fel de confortabil la serviciu ca acasa? Din nou, la tinerete suntem impiedicati sa o facem de lipsa de experienta; locul de munca ni se pare o simpla escala in goana noastra prin viata care ni se asterne inainte cu un sir imens de optiuni… de cele mai multe ori, intr-un mod neclar, confuz ori chiar bulversant. In loc sa actionam ACUM si AICI in directia unei constructii confortabile – fie ea si pentru o perioada scurta –, ne focalizam asupra planurilor de viitor; uitandu-ne in zare, NU vedem la un pas in fata noastra. Nu suntem tentati sa extragem prea mult si tot ce-i mai bun din lucrurile care ne inconjoara pentru ca ni se par insignifiante in comparatie cu maretele lucruri la care visam pentru viitor. Drept urmare, nu le apreciem la justa lor valoare; ba chiar ni se pare ca ne impiedica in cursa noastra existentiala. Dar consumul nervos, stresul cauzat de un mediu neimblanzit ne consuma cu mult mai mult decat efortul pe care l-am depune pentru a ne simti cat mai mult ca acasa.
Din pacate (sau din fericire, daca apreciem echilibrul), viata nu poate fi portionata si servita separat, in functie de trairile noastre in diverse imprejurari. Exista un transfer firesc, logic, natural al binelui si raului intre toate ipostazele pe care realitatea ni le impune a le experimenta. Iar intre principalele doua – casa si serviciul – se petrece un fenomen pe care cred ca l-as putea numi – printr-o analogie cu procesele biologice – osmoza sociala. Pentru ca, asa cum in organismul nostru dezechilibrele aparute intr-o celula a circuitului intern dau nastere diverselor boli, la fel si in organismul social in care functionam orice perturbare intr-o celula sociala (la serviciu, de exemplu) se transfera in cea lipita de ea (viata de acasa, in familie); si viceversa.
Stiu ca exista tot felul de teorii despre fiinte rationale, echilibrate si – plecand de la aceste premise – nenumarate teorii si metode elaborate in sensul tratarii disfunctionalitatilor aparute intre cele doua ipostaze la care ne obliga societatea moderna. Exista chiar si sfaturi oferite de catre psihologi despre cum sa le tii separate; de exemplu, cum sa te scuturi de rele la intrarea in casa, sa uiti de toate, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat etc. Dar cei care merg pe aceasta varianta mecanicista, de negare a realitatii uita ca noi, fiintele umane, nu suntem roboti.
Pe de alta parte, de ce am face eforturi suplimentare, incercand sa tinem raul la distanta prin negare, daca ne sta in putinta sa eliminam aceasta corvoada (oricum, ineficace) printr-un efort cu mult mai mic si mai putin dureros: acela de a-l evita in locul in care ne petrecem cel mai mult timp din viata, serviciul.
Este o realitate pe care nu o putem nega si nici ignora: fiinta sociala se deplaseaza prin viata pe doua picioare, familia si profesia. Daca in viata individuala se intampla sa nu acordam atentie unei simple bataturi la un picior, bazandu-ne pe sprijinul celuilalt, in viata sociala, afectarea unuia dintre cele doua organe vitale pentru functionarea noastra in societate se transfera automat si independent de vointa noastra si celuilalt.
Expresia, devenita cliseu, ne incarcam bateriile acasa este doar partial adevarata si foarte relativa. Faptul ca ma ascund cateva ore sau zile in spatele unui paravan – fie el chiar numit familie – reprezinta mai mult o iluzie. Cauza ramane si o iau de la capat, imediat ce ma intorc la serviciu.
Acum, dupa ce cred ca am argumentat suficient de convingator in favoarea necesitatii unui climat agreabil la serviciu, ma veti intreba: Bine, bine, dar cum facem?!
In principiu, trebuie sa incepem cu ceea ce spunem.
Comunicare pe orizontala, dar si pe verticala; concurenta este prezenta si pe orizontala, pentru a te dovedi mai capabil, dar si pe verticala, pentru a castiga aprecierea sefilor.
In ultima instanta este vorba si despre folosirea Inteligentei Emotionale, pe care o poseda fiecare dintre noi.
Desi, din denumirea acceptata in domeniul de specialitate, aceasta calitate ar putea fi confundata cu una nativa (vezi inteligenta), ea este una mai curand dobandita prin cultivare continua; tocmai de aceea tine de fiecare dintre noi in parte cat de mult ne-o dezvoltam, prin autoeducatie si autocontrol – pe scurt, abilitatea de a ne manageria propriile emotii.
Desigur, nu este suficient loc pentru a trata in mod exhaustiv un asemenea subiect complex, dar – tinand cont de importanta sa si de impactul lui extraordinar – m-am gandit ca ar fi util sa va impartasesc unele observatii legate de aceasta calitate personala in articolul editorial urmator.
Pana atunci va urez sa va simtiti la fel de bine si la serviciu ca si acasa, iar colegii vostri de munca sa va faca sa va simtiti ca intr-o a doua familie.

Articol publicat in Business Woman Magazine - mai 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.


Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Opiniile mele A doua casa, a doua familie