Luni, 29 Iunie 2015 12:10

Provocarea Cea Mare: Valorile Europene

Intr-adevar, au existat multe provocari la adresa Romaniei in timpul ultimilor douazeci si cinci de ani, dar adevarata provocare pentru tara noastra o reprezinta valorile europene; mai precis, tentativele societatii romanesti de aderare – nu la structurile politico-economice ale UE – la valorile cultivate in democratiile Vestice.
Aceasta incercare este parte a unei evolutii logice, avandu-si radacinile atat in recentul, dar si in mai departatul trecut al Romaniei; o privire in istoria culturii sale politice ar explica de ce, desi tara noastra obisnuia inainte de perioada comunista sa aiba valori democratice corespunzatoare institutiilor respective, a trebuit sa o ia de la zero dupa 1989, pentru a reconstrui o societate libera.
In opinia mea, tragedia erei comuniste a constat nu atat in pagubele materiale ci, mult mai grav, intr-o metamorfozare mentala care a afectat spiritualitatea acestei natii, sufletul sau; si aceasta catastrofala transformare a rezultat in urma unei strategii de actionare la doua niveluri ale personalitatii individuale: volitiv si atitudinal.
Mai intai, prin sistemul sau de comanda, comunismul a urmarit atrofierea creierelor: potrivit primului postulat al anatomiei enuntat de Hipocrate, organul neintrebuintat se atrofiaza. Astfel, dupa o perioada de peste cincizeci de ani, in timpul careia oamenii au fost obisnuiti sa actioneze doar la ordinele primite de la nivelurile superioare – fara a-si mai utiliza propriile creiere –, abilitatile lor mentale, in primul rand creativitatea si imaginatia, s-au diminuat treptat pana la disparitia completa; drept consecinta, spiritul lor de initiativa – motorul antreprenoriatului capitalist – era absent la momentul cand regulile jocului s-au schimbat. Ca dovada ca, si dupa atata timp, raportul bugetari/privati este impovarator, numarul bugetarilor fiind sufocant de mare. Ca sa nu mai amintim ca cei mai multi dintre asa-zisii mari oameni de afaceri romani s-au dovedit a fi, de fapt, niste afaceristi-tepari care – in combinatii cu diversi politicieni de aceeasi speta – au jefuit averea stransa cu sacrificii de generatiile parintilor si bunicilor nostri.
In al doilea rand, sistemul comunist a avut un impact devastator asupra valorilor morale ale oamenilor, cu consecinte negative asupra atitudinilor si mentalitatii lor; cu mentiunea ca mentalitatea nu poate fi reconstruita, reformata – precum economia, in cativa ani, cu niste credite si ceva investitii straine – ci, mai curand, necesita cateva generatii pentru a fi schimbata. Comunismul a produs o transformare ingrozitoare, lasand in urma lui niste fiinte asupra carora s-a experimentat un procedeu de tip fascist la nivelul spiritual al unei intregi natii: pervertirea sufletelor si intunecarea mintilor, aruncand societatea cu mult timp in urma pe scara evolutiei sociale; de aceea, capitalismul in Romania a inceput din faza lui primitiva.
Acesta a fost motivul pentru care, cu multi ani de zile in urma, am mentionat in discutiile cu unii antreprenori straini care doreau sa-si extinda afacerile in Romania necesitatea unor programe care sa se adreseze fetei nevazute, dar determinante, a societatii romanesti. Desigur, dominati de spiritul Occidental al antreprenoriatului, multi s-au focalizat asupra statutului economic, mult mai vizibil si palpabil; si totusi, eu am insistat pe partea mai putin materiala, dar mult mai profunda si chiar primordiala a oricarei societati: caracterul!… care se formeaza!... nu se re-formeaza! Intr-unul dintre discursurile sale in calitate de prim-ministru, marele Iorga clama un adevar la fel de valabil si astazi: tara aceasta nu duce lipsa de creiere, ci de caractere!?...
Un vizionar neo-comunist a prezis ca ne vor trebui 20 de ani pentru a depasi aceasta faza a tranzitiei, de rupere de trecutul nociv; dar, din pacate – desi multi s-au suparat la momentul respectiv – s-a dovedit a fi fost chiar indulgent. Daca cei care s-au suparat ar fi citit Biblia, ar fi vazut ca lui Moise i-au trebuit 40 de ani si un nou teritoriu pentru a-si salva poporul, timp si spatiu suficient sa dispara generatiile contaminate de spiritul nociv de care dorea sa-l scape.
Cel mai credibil argument pe care am putut sa-l aduc pentru a sustine necesitatea formarii  de caractere a fost ca lucrurile sunt doar o extensie a personalitatii umane. Nu conteaza cat de performante sunt tehnologiile si mijloacele economice, rezultatele lor poarta amprenta personalitatii individului care le manuieste; ele vor fi utilizate si dirijate prin vointa individului, a modului in care este el construit in interior, fie in sens pozitiv, progresist, fie intr-unul negativ, distructiv pentru societate.
Pe scurt, i-am indemnat pe toti cei interesati de viitorul acestei tari sa dezvolte cu prioritate programe care sa intareasca societatea civila si, in general, toate tipurile de educatie, in paralel cu cele care urmareau scopuri economico-financiare. Scopul ultim al unei astfel de strategii, le-am explicat celor in cauza, era sa pregateasca solul care va fi capabil sa absoarba semintele tinerei democratii.
In mod evident, cele doua niveluri ale personalitatii individuale afectate de traiul in comunism, combinate cu lipsa de practica democratica a Romaniei post-comuniste, au generat o prapastie intre societatea romaneasca si democratiile Vestice. De aceea, nu batalia pentru evolutia ei economica a fost principala provocare pentru Romania, ci – mai degraba – eforturile pentru re(constructia) de institutii corespunzatoare valorilor democratice; acceptarea Romaniei – atat in NATO, cat si in UE – era conditionata, printre altele, de adoptarea de catre Romania a standardelor Occidentale care sa-i faciliteze imbunatatirea practicilor sale democratice.
Cand am spus ca problemele economice nu erau principalul obstacol in calea integrarii Romaniei in UE m-am referit la faptul ca este nevoie de cativa ani plus ceva capital pentru a construi o economie functionala; dar pentru a schimba mentalitati si atitudini este necesar un efort de-a lungul a doua sau trei generatii. Si dovada in sprijinul argumentarii mele o constituie sfertul de veac in timpul caruia cei care au luptat sa aduca Romania inapoi in Europa se confrunta si in prezent cu apucaturile comuniste adanc inradacinate dupa o jumatate de secol de experiment socio-politic: chiar si dupa ce Romania a adoptat formal legislatia europeana multi romani au continuat sa o ignore si sa se comporte conform vechilor lor obiceiuri.
Aparent paradoxal, dar si in mod oarecum ironic, solutia la aceasta lupta cu timpul – in vederea indeplinirii asteptarilor partenerilor europeni – pare sa vina exact de la o foarte dureroasa problema de azi: exodul generatiei tinere si al profesionistilor inspre tarile vestice. Hemoragia de creiere care ingrijoreaza azi societatea romaneasca ar putea deveni, la un moment dat – cand cei plecati in afara vor fi interesati de ce se petrece in tara lor – o sursa proaspata de inspiratie si experienta democratica.
Astfel, un fenomen social care in prezent are un impact negativ asupra ritmului de dezvoltare a societatii romanesti se poate transforma intr-o resursa benefica pentru accelerarea procesului de integrare a Romaniei in structurile Euro-Atlantice; iar schimbarea mentalitatii si atitudinii oamenilor este o pre-conditie a celei mai mari provocari: consolidarea statului de drept.
Nu este o simpla coincidenta ca, dupa douazeci si cinci de ani de la asa-numita revolutie, UE inca nu este convinsa de progresele Romaniei in acest domeniu (vezi controversata procedura MCV, inca in vigoare); pentru ca simpla adoptare a legislatiei europene nu inseamna ca legea este si respectata si, cu atat mai putin, implementata. Insistenta politicienilor romani in a ignora legile este nu doar dezavuata de catre cetatenii acestei tari, dar comentata pe larg si blamata de politicienii si media din tarile partenere europene.
Cand ne referim la practica generala in societatea romaneasca trebuie sa admitem ca este vorba nu doar de o reminiscenta a (de)formarii comuniste, ci despre un mult mai complex fenomen istorico-cultural: este o mixtura intre dezvoltarea sociala recenta in istoria moderna a Romaniei si adancile sale radacini balcanice. Desigur, timpul si locul nu-mi permit sa dezvolt acest subiect, mult prea complex, dar impactul unei asemenea evolutii complicate se reflecta in relativitatea valorilor morale actuale. Si m-as limita la un cunoscut exemplu, familiar noua, intreprinzatorilor, deoarece ne afecteaza in mod direct: mentalitatea prezenta inca – si care socheaza managerii straini – ca lucrurile pot fi facute in mai mult decat un singur mod; sau – cum este ilustrata printr-o expresie populara – lasa, bai… ca merge si asa!?
De aceea am sustinut si voi sustine ca noi – generatiile de dupa ‘89 – avem nu doar datoria, dar si responsabilitatea de a face lucrurile diferit de felul in care au fost ele facute in trecut.
In aceasta idee ma folosesc de fiecare data de acest loc pentru a incuraja si indemna tinerii antreprenori sa se pregateasca si sa actioneze dupa valorile care i-au propulsat pe cei la care ne uitam cu admiratie acolo unde vrem si noi sa ajungem; pentru ca mai exista un intelept proverb romanesc: fiecare doarme dupa cum isi asterne.
Ca o concluzie, provocarile valorilor europene sunt multiple si reale, dar timpul de a le raspunde este inca inainte; cu o conditie: romanii sa inteleaga ca nu este un alt drum, ci doar unul singur.
Cand americanii doresc sa indice cuiva caracterul imperativ al unei anumite reguli, folosesc o expresie foarte populara, in special, in Sudul influentat de cultura Latino: No way, Jose!
In traducere libera, Nu este cale de-ntoarcere!
 
Articol publicat in Business Woman Magazine - iunie 2015.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.


Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Opiniile mele Provocarea Cea Mare: Valorile Europene