Joi, 18 Decembrie 2014 16:21

Poveste de sfarsit de noiembrie

Lumea in care traim are mai multe dimensiuni aspre, decat dorinta omeneasca de intelegere, blandete si caldura.
Este din ce in ce mai greu sa-ti gasesti un corespondent sufletesc, un prieten adevarat care sa-ti inteleaga starile, bucuriile, durerile…
Increderea in oameni a devenit o raritate si nu de putine ori o intreprindere riscanta, un act care odata infaptuit te poate face sa regreti indelung…
Traim intr-o lume nesigura, plina de oameni prefacuti, in care tradarea si cinismul sunt la ordinea zilei, in care omul de afaceri cinstit, micul intreprinzator este dispretuit si neglijat, in care politica a luat-o de mult intr-o directie eronata, in care politicianul nu mai are nicio teama de nimic, nici de
lege, nici de Dumnezeu…
Toate acestea sunt ganduri triste, pline de durere si de disperare langa fiinta fara grai, sufletul care ma iubeste nespus si neconditionat de 12 ani, cainele meu bland si inteligent, Max, care imi simte starile aproape omeneste, in fiecare seara si dimineata cand vin si cand plec.
Max, cainele meu, s-a imbolnavit grav si, dupa o suferinta lunga, indurata intr-o liniste aproape de demnitatea omeneasca, s-a stins…
Max al meu m-a parasit, lasandu-ma ingenunchiata de durere si dezorientata, dar in acelasi timp mult mai bogata emotional si poate mai inteleapta.
A venit in viata mea chiar la inceput de drum in aspra activitate de business, si a plecat in mod inexplicabil dupa 12 ani, acum cand am inceput sa urc, sa vad in departare, acum cand am inteles mult, chiar foarte mult despre ceea ce inseamna asa numitul succes si care sunt costurile lui...
Cei din jur te pot invidia cand vad ca ai bani, pot crede ca un antreprenor este un om fericit, implinit si puternic. Putini sunt aceia din jurul tau care pot realiza dimensiunea zbuciumului si zbaterilor tale, nelinistile si incordarile care te coplesesc aproape tot timpul, dar mai ales seara, cand te intorci acasa epuizat de grijile zilei care a trecut si a celor care vor veni. Ei nu au puterea sa inteleaga ca, pentru un om de afaceri atacat astazi din toate partile, a avea langa tine un prieten care te iubeste neconditionat este un suport inestimabil care-ti asigura acel echilibru indispensabil pentru a merge mai departe.
Astea sunt gandurile mele triste care ma napadesc in fiecare seara, cand, obosita si stoarsa sufleteste, ma intorc acasa si nu-l mai gasesc pe Max al meu, fiinta aceasta blanda si draga, care in felul ei necuvantator mi-a inteles si cele mai tainice ganduri, cele mai profunde dureri si dezamagiri.
A murit in bratele mele, la sfarsitul lui noiembrie, bland si linistit…
L-am ingrijit saptamani in sir, nu voia sa stea decat cu mine linistit. Pe toti ceilalti desi ii iubea nespus, ii provocau o stare de neliniste. Doar mana mea o suporta cu greu pe cap si pe frunte in ultimele zile. Ma astepta seara intins pe canapeaua lui, privind cu ochii lui umezi in ochii mei, cu ochii lui care nu intelegeau de ce i se intampla suferinta aceasta si care asteptau de la mine salvarea lui, asteptau de la mine totul. O, de-as fi putut sa-i dau putina viata de la mine, i-as fi dat. De-as fi putut sa-i dau sanatate de la mine, i-as fi asezat-o la picioare.
Max avea o constitutie de fier si se agata de viata cu indaratnicie si o dragoste de stapan incredibila, care l-a tinut in viata mult peste previziunile doctorilor. Il ingrijeam ca pe o fiinta omeneasca, asa cum ai ingriji un copil bolnav.
Acum cand ma intorc seara acasa dupa cate o zi teribila, dorul de Max creste in mine si lupt cu tristetea grea care ma inabusa.
Poate nu toti care vor citi aceste randuri ma vor intelege. Vor fi si unii care ma pot condamna, ca uite, in loc sa aiba grija de niste copii saraci, are grija sa-i creeze un confort unui animal. Imi asum inclusiv aceste critici…
Dar sunt sigura ca oricine a avut sau are un caine si-l iubeste, care il simte ca pe un prieten credincios ma va intelege pe deplin, va intelege fiecare gand al meu din aceste randuri.
Iar eu voi tanjii mult dupa Max al meu, dupa momentul cand facea un salt cand auzea cheia in usa, cand se uita la mine si intelegea instantaneu daca sunt bucuroasa ori trista, daca am avut succes in ziua aceea
sau daca am suferit si se pozitiona cu toata fiinta lui dupa starea mea…
Nu voi putea uita suferinta lui cand incerca din rasputeri sa fie la fel cum a fost, facand uriase eforturi din pieptul lui zbuciumat de suferinta…
Adio dragul meu Max. Te voi iubi mereu si te voi pastra in memorie, incepand cu acest sfarsit de noiembrie, ca atunci cand erai sanatos si jucaus.
In lumea afacerilor, in societatea de azi, a spune despre cineva ca este un caine fara inima este o mare nedreptate facuta patrupedului necuvantator. Daca ati sti si voi cat pretuieste un prieten fara cuvinte, langa tine, mereu…
Sarbatori fericite, dragii mei!

Articol publicat in Business Woman Magazine - decembrie 2014.
Puteti citi articolul si pe businesswoman.ro.


Comentarii  

 
0 #1 Matrioshka 29-12-2014 16:37
Laura, sunt cu revista in fata, cautam adresa ta de mail cand am vazut si textul online. Voiam sa-ti spun ca sunt cu sufletul alaturi de tine si cat de rau imi pare sa citesc aceste randuri, insa cat ma bucur ca ai avut, timp de 12 ani, un prieten minunat alaturi.

Fii tare, sunt sigura ca are urechile pe spate, de bucurie mare, acolo de unde te apara :)

Sper ca 2015 sa te surprinda cu un prieten in devenire care sa te ajute sa treci mai usor peste dorul mare.
Citat
 

Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Opiniile mele Poveste de sfarsit de noiembrie